• Ana Lupescu

Babel (Alejandro G. Iñárritu, 2006)

Folosind o analogie biblică, Iñárritu îşi provoacă privitorul la o triplă analogie: babel-ul interior, babel-ul inter-relaţional şi babel-ul minciunii şi al incestului pueril.


În relaţiile umane, comunicarea este un factor-cheie. Indiferent că inventăm diferite limbaje sau coduri de semnificaţii, a reuşi să te faci înţeles mai ales în momentele extreme reprezintă un avantaj. Babel readuce în prim-plan această problemă spinoasă a imposibilităţii comunicării.

Atunci când nu poţi vorbi şi auzi pe cel de lângă tine, când nu reuşeşti să vorbeşti limba celuilalt pentru că nu ştii araba sau când limbajul devine minciună, omul este confruntat cu o mare dilemă. Mai poate el interacţiona cu cei din jurul său şi se mai poate face înţeles în mod coerent?

Folosind o analogie biblică, Innaritu îşi provoacă privitorul la o triplă analogie: la babel-ul interior (doi soţi care nu regăsesc puterea de a iubi decât atunci când unul dintre ei este rănit de un glonte rătăcit) babel-ul inter-relaţional (cazul unei japoneze surdo-mute care se regăseşte pe sine incapabilă să comunice cu cei din jurul ei, deşi o prietenă aflată în aceeaşi situaţie relaţionează fără probleme) şi babel-ul minciunii şi al incestului pueril.

Dar dacă lumea este un Babel suprem (scena din finalul filmului face referire la asta) în care toate cele trei experienţe prezentate sunt subsumate într-o confuzie generalizată a limbilor?

Faptul că anumite civilizaţii nu pot comunica şi atunci când folosesc acelaşi limbaj (scena în care Brad Pitt este interogat de către ghidul marocan de ce are numai doi copii când ar trebui să aibă mai mulţi) este un argument în plus în favoarea acestei ipoteze.

Atunci când disperarea atinge cote maxime, muzica devine limbajul comun care acoperă toate zgomotele şi lasă loc unei limbi universale, legată parcă de incapacităţile fiecăruia de a schimba prezentul.

Tehnica regizorală a suspansului îmbinată cu o violenţă câteodată stridentă îl distinge iar pe Inarritu într-un stil original, consacrat deja.

De asemenea, etosul hispanic, reconstituirea dispreţului american pentru ruda săracă din Mexic, tehnica cinematografică a colajului care presupune fragmentarea unei acţiuni lineare în scene care sunt întrerupte succesiv în punctul culminant pentru a lăsa locul unei alte scene sunt doar câteva dintre artificiile regizorale care te ţin cu sufletul la gură până-n ultima secundă a filmului.

De ce Babel este un film care trebuie văzut?

Pentru că ne reaminteşte faptul că deşi putem fi asemănători, o simplă problemă de limbaj sau de înţelegere poate transforma asemănarea într-o deosebire radicală.

Nu este nevoie de suferinţă pentru a crea un limbaj comun, pentru a ne aduce aminte de cei dragi şi pentru a vedea ce este cu adevărat important în viaţa fiecăruia.

Imaginea inconfundabilă şi coloana sonoră sunt doar alte argumente în plus pentru cei dornici să vadă un film care să-i pună pe gânduri.

Regie:

Alejandro G. Iñárritu

Scenariu:

Guillermo Arriaga, Alejandro G. Iñárritu

Actori:

Brad Pitt, Cate Blanchett, Gael García Bernal

Citește mai mult:

Biutiful (Alejandro G. Iñárritu, 2010)
Revenir (Jessica Palud, 2019)
Wszystko dla mojej matki (Malgorzata Imielska, 2019)
Szarlatan (Agnieszka Holland, 2020)
  • Facebook
  • Instagram
  • Twitter

România © 2020 blogdefilm.ro