• Mihai Gîndu

Apocalypse Now (Francis Ford Coppola, 1979)

Trecând de la conflictele psihologice la realitatea brută, Apocalypse Now este o realizare care te îndeamnă la reflecţie, iar confruntarea finală dintre Willard şi Kurtz este colosală, printre cele mai reuşite duete din istoria filmului.

recenzie film Apocalypse Now, Francis Ford Coppola

Mărturisesc că, fără a fi în mod particular atras de filmele-şoc, acord deseori atenţie filmelor care suscită controverse, care împart lumea cinefililor în două.

Un astfel de film este şi celebrul Apocalypse Now, al nu mai puţin cunoscutului Francis Ford Coppola (care, între altele, a adus o realizare cinematografică la fel de controversată a subiectului Dracula, în 1992; fără a fi un fan al peliculei, nu pot spune nici că nu am urmărit-o cu interes).

Mulţi afirmă că e o capodoperă, dar, spre surprinderea mea, cinefili pe care îi respect au spus chiar că ar fi un film "foarte slab".

Iată părerea mea, după vizionare.


Începutul filmului este de efect, pe versurile celebrei piese "The End", a celor de la The Doors, arătându-ni-se explozii şi flăcări devastatoare, ce distrug vegetaţia, această poartă pe care o are omul către natură, către viaţă. Războiul distruge, asta o ştim cu toţii, dar oare cei care pornesc războaiele care şi astăzi macină planeta înţeleg şi că războiul este sfârşitul? Sfârşitul nu numai al vieţii, dar şi a tot ceea ce este omenesc, real, palpabil.

Eroul, un personaj care suferea deja de traume, îşi istoriseşte povestea, relatând cum a primit o misiune pe care, de altfel, o aştepta.

Luat deoparte de oficiali, căpitanului Benjamin Willard (Martin Sheen) i se prezintă cazul colonelului Walter Kurtz (Marlon Brando), un comandant al Forţelor Speciale, care (i se spune), deşi dăduse dovadă de calităţi, "se schimbase". Relatarea, poate, nu ar atrage prea mult atenţia dacă nu s-ar atinge probleme precum tentaţia omului de a se crede Dumnezeu sau lupta din inima sa dintre raţional şi iraţional, conflicte interioare care în cazul unei operaţiuni armate pot lua proporţii tragice.

I se transmite ordinul de a-l lichida pe Kurtz.

"Fiecare om are un punct în care cedează", i se spune, apoi pleacă pentru a îşi îndeplini misiunea, fără să-şi dea perfect seama în ce măsură îl vede pe colonel ca pe un idol sau ca pe un trădător.

Muzica rock şi surf-ul, simbol al vieţii trăite la maximum, vor fi curând înlocuite de prezenţa morţii.

Există o anumită doză de comercial în filmul lui Coppola, dar este departe de a justifica acuzaţiile conform cărora ar fi un film slab, care a generat o "isterie" şi atât. Trecând de la conflictele psihologice la realitatea brută, Apocalypse Now este o realizare care, în primul rând, te îndeamnă la reflecţie. Au vreun sens aceste lucruri? Merită să ucizi şi să devii dezumanizat în numele unui ordin care poate e corect, poate nu? Sau în numele unei dreptăţi iluzorii?