• Ovidiu Pop

Annihilation (Alex Garland, 2018)

Annihilation invită spectatorul să își facă propriile idei despre ce tocmai a văzut. Acesta poate emite mai multe teorii și nicio concluzie nu poate fi etichetată ca fiind certă.


Annihilation este un film făcut după romanul lui Jeff VanderMeer, mai precis după primul volum din trilogia Southern Reach. Adaptarea i se datorează lui Alex Garland care semnează și regia filmului. Deși este abia la al doilea film în calitate de regizor, după Ex Machina (2014), Garland a scris mai multe scenarii valoroase atât originale (pentru Ex Machina, cu nominalizare la Oscar) cât și adaptate (Never Let Me Go, 2011). Scenariul lui Annihilation se distanțează față de narațiunea din romanul sursă, însă filmul are aceeași poveste enigmatică și complexă despre viață, evoluție, moarte, dragoste, biologie, ADN și invazie extraterestră.

Lena (Natalie Portman) este un profesor universitar de biologie, fost militar, al cărei soț, Kane (Oscar Isaac), militar activ, a dispărut în misiune în urmă cu un an. Lena este îndoliată, retrasă și suferă. Nesperat, într-o noapte, Kane se întoarce acasă. Revederea celor doi și bucuria Lenei sunt umbrite de atitudinea lui Kane, complet schimbat, care nu îi dă soției sale niciun detaliu despre misiunea sau absența sa. În scurt timp, Lena înțelege că soțul ei este grav bolnav, având o ciudată maladie și vor ajunge amândoi să fie internați într-un spital militar secret. Acolo, Lena o întâlnește pe Dr. Ventress (Jennifer Jason Leigh), psihiatru militar care îi va povesti despre ,,Shimmer’’ pentru prima adată.

Dar ce este ,,Shimmer’’-ul? Un soi de halucinație optică bizară care apare ca o perdea luminoasă de ceața purpurie și albastră. Ceața învăluie un teritoriu destul de mare și hotarele acestei noi lumi par să se extindă constant amenințând să înghită curând orașe întregi sau, poate, continente. Acest ,,Shimmer’’ pare a fi produs de un obiect sau fenomen de origine extraterestră. Sau poate ,,Shimmer’’-ul însuși este obiectul extraterestru, nimeni nu știe exact. Ceața afectează ireversibil tot ce atinge și extinderea ei este considerată de oamenii de știință o amenințare veritabilă la adresa întregii umanități. Dar nimic nu este sigur, câtă vreme nicio echipa de militari trimisă să cerceteze bizarul fenomen nu s-a mai întors cu răspunsurile așteptate. Fără vreun contact, fără urme, se consideră că toți au murit, desigur, cu excepția lui Kane deși el este grav afectat de călătoria sa în teritoriul învăluit de ceață. Încercând să obțină răspunsuri despre originea și structura ,,Shimmer’’-ului, dar mai ales pentru a gasi un leac pentru afecțiunea soțului ei, Lena se oferă voluntar să participe la o nouă misiune exploratorie. În noua expediție, Dr. Ventress însăși va fi comandant, iar membrii echipei sunt exclusiv femei, oameni de știință și personal medical, persoane inteligente care vor rămâne concentrate și vor căuta soluții și răspunsuri în ciuda evenimentelor fantastice ce le vor înconjura și a iadului care se va dezlănțui imediat după intrarea în ,,Shimmer’’.


În acest moment al acțiunii, filmul devine realmente bizar. Echipajul misiunii descoperă că toată materia organică își recalibrează ADN-ul după reguli necunoscute. Toate celulele organismelor vii, pe care Lena le cunoaște foarte bine, par să se modifice, să se amestece într-un creuzet fantastic, să se transforme halucinant. Plante, copaci și animale capătă forme misterioase: aligatorii au dinți de rechin, plantele cresc în forma siluetei omenești sau din aceeași tulpină cresc vlăstare din specii diferite, vocile omenești sunt împrumutate de hibrizi de porci mistreți care atacă oameni cu ferocitate, zidurile sunt acoperite cu mucegai extraterestru. Cu toate acestea, ,,Shimmer’’-ul are o frumusețe unică, este o lume neconcepută ochiului omenesc și minții umane, o lume cosmică cu repere pământești, o fantasmagorie de necrezut. Cu cât membrii echipei avansează mai adânc în teritoriul contaminat, simțul realității și obiectivitatea se estompează si vor fi înlocuite de paranoia, disperare, teroare și moarte. La acest punct, filmul capătă conotații psihedelice.

Elementele sci-fi se deslușesc acum spectatorului. Garland are, în sfârșit, ocazia să își arate talentul și să monteze o lume de necrezut apelând atât la mijloacele vizuale complexe cât și la un sunet remarcabil. Efectele speciale (care mie îmi aduc aminte cumva de cele din Avatar) sunt realizate de aceeași echipă premiată cu Oscar pentru Ex Machina și dau o notă specială filmului. În special, supranaturalul ,,Shimmer’’ este executat cu măiestrie, dezvăluind un soi de frumusețe irespirabilă, toxică. Este o explozie de culori, ca și cum ochiul spectatorului privește printr-un caleidoscop. Sunetul se amplifică, este spectaculos, reușește să țină spectatorul încordat și foarte dezorientat.


Personal, nu am apreciat alegerea făcută de Garland care răpește spectatorului încă de la începutul peliculei suspansul cu privire la supraviețuirea Lenei și la soarta expediției. Filmul debutează cu interogatoriul Lenei, recent întoarsă din ,,Shimmer’’, care relatează unei comisii ceea ce s-a petrecut in misiune. Deși în acest film nimic nu este ceea ce pare a fi, revelarea deznodământului expediției știrbește din suspansul pentru care s-au depus, de-a lungul filmului, eforturi susținute. Mai mult, se pare că spectatorul este constant deconectat de la acțiune și repus în echilibru, poate în mod nejustificat, de flashback-urile Lenei care urmăresc doar elemente circumstanțiale ale vieții ei private și ale relației cu Kane, aspecte care nu au relevanța în poveste și nu vin cu un surplus de nuanțare care să dea sens unei ruperi din vraja ,,Shimmer’’-ului.

Mi-ar fi plăcut ca Oscar Isaac să aibă un personaj mai bine compus, mai prezent în film și această datorită prestației sale din A Most Violent Year (2014), primul film în care l-am văzut.


Într-o epocă ca acest secol 21 pe care îl trăim, conceptul de sci-fi a coborât într-o oarecare măsură de pe ecranele de cinematograf în realitatea cotidiană. Cu toate acestea, când mintea umană este confruntată cu lucruri pe care nu le înțelege, încă se simte terifiată de o amenințare nepalpabilă și apare senzația de oroare. Pe această premisă își bazează Garland filmul. Spectatorul simte confuzia, înțelege misterul care depășește limitele cunoașterii și ale logicii sale. Mai mult, finalul extrem de speculativ al lui Annihilation invită spectatorul să își facă propriile idei despre ce tocmai a văzut. Acesta poate emite mai multe teorii și nicio concluzie nu poate fi etichetată ca fiind certă. Până la urmă, un singur concept pare a fi sigur: orice ar face, omul nu învinge în lupta cu supranaturalul.

Secvența de la debutul peliculei conține o întrebare retorică cu substrat și aceasta oferă de fapt rezolvarea misterului: ,,What do you know?” Este însăși întrebarea pe care Garland o adresează publicului său.

Regie:

Alex Garland

Scenariu:

Alex Garland, Jeff VanderMeer (roman)

Actori:

Natalie Portman, Jennifer Jason Leigh, Tessa Thompson

Citește mai mult:

Ex Machina (Alex Garland, 2014)
Equilibrium (Kurt Wimmer, 2002)
Metropolis (Fritz Lang, 1927)
To Have and Have Not (Howard Hawks, 1944)
  • Facebook
  • Instagram
  • Twitter

România © 2020 blogdefilm.ro