• Ruxandra C.

Angels and Insects (Philip Haas, 1995)

Un film complicat, labirintic, în care adevăratele motivaţii ale personajelor răzbat abia la final.


Angels and Insects este un film-labirint. O metaforă, în care eroul principal poate fi chiar cinefilul. Acesta va pătrunde în adâncuri şi va ieşi la suprafaţă odată cu fiecare personaj – interpretându-l -, altcumva nu are nicio şansă să-l înţeleagă, să-l descifreze.

Dacă suntem atenţi, observăm imediat că, pentru scenarist, familia engleză din perioada victoriană reprezintă doar un pretext, fiind cea mai adecvată formulă de exprimare a mesajului: sarcasm involuntar, rezultat din stereotipia de limbaj şi comportament, din manierism.

De facto, acţiunea poate fi plasată oriunde, oricând - metehnele, reacţiile, agresivitatea, perversitatea, viclenia derivând din aceleaşi instincte la populaţia furnicilor, negre ori roşii, la gândac, lăcustă sau la om. Iar vulnerabilitatea este o constantă spaţio-temporală. Şi oamenii verticali, cu principii valorice existenţiale, şi diafanii fluturi sunt victime sigure când se confruntă cu abjecţia, deşi au capacitatea ripostei. Se deosebesc moral de cei involuaţi.

De altminteri, Angels and Insects nici nu tratează neapărat personaje, ci oferă prototipuri. Unul şi unul... În cochilii protectoare de melc, cu dorinţe nestăpânite, frământări intime sau pur şi simplu ignorări stupefiante, ducând o permanentă viaţă dublă. Neprevizibilă. Dar pigmentată cu ravagii cu efect de tornadă.

Eugenia Alabaster (Patsy Kensit)... O rară frumuseţe ”fardează” o tară inacceptabilă, iar, spre deosebire de viciosul său frate, are emoţii, îşi face procese de conştiinţă. O macină, într-adevăr, ideea că a determinat moartea tânărului său logodnic şi decide să renunţe la viaţa de până atunci. Acceptă să se căsătorească ”pe bune”, să aducă pe lume copii, aşa că - experimental - acroşează un bărbat pe post de ”pansament” şi îl introduce în propria-i horă.

Problema-problemelor a survenit atunci când a constatat că nu reuşeşte să se debaraseze de trecut şi replonjează în desfătarea interzisă. Soţul află, se înfurie când descoperă cum a fost dus de nas, atâta amar de vreme, însă, spre deosebire de predecesorul său încornorat, nu clachează, ci, olimpian, părăseşte corabia.

Eugenia, îndoliată, puţin speriată, acceptă situaţia. Regizorul o abandonează în haine cernite, contrastând cu albul patului nupţial, şi dă de înţeles că va pătrunde din nou pe coridoarele labirintului.

Matilda Crompton (Kristin Scott Thomas), aciuită în sânul Alabaster-ilor, este tot un prototip, dar de altă factură. Asemeni amfitrionului, o preocupă, cu precădere, natura şi se dedică cercetării şi ilustrării comportamentului ”de muşuroi”. E mult mai sigură pe sine decât arată, ştie ce vrea şi are multă răbdare în concretizarea strategiilor de afirmare personală, socială. Este singurul personaj care face o legătură directă între comportamentul uman şi regnul inferior al furnicilor şi chiar provoacă o confruntare între specii – furnici roşii şi negre – pentru a demonstra racile identice pe scară evolutivă diferită – sau medii existenţiale terestre, diferite din punct de vedere geografic. Îi şi relevă naturalistului că studiile din Amazon puteau fi convingător efectuate şi în Anglia, şi altundeva, importanţă având doar stabilirea obiectivelor oricărei investigaţii.

Imensul paradox al Matildei rezidă în hotărârea de a părăsi Regatul Unit pentru o aventură în Amazon – a fost, oare, consecinţa unei slăbiciuni sentimentale sau mintea limpede i-a fost fracturată logic? Nu îmi dau seama ce a primat, dar, cert, s-a pierdut în coridoarele marelui labirint.

Sir Harald Alabaster (Jeremy Kemp) compune exemplarul uman ce nu îşi dimensionează corect valoarea şi se avântă spre un ţel intangibil pentru sine.

Şi-a adjudecat misiunea de cercetător al naturii pe întinderea vastă a grădinii-proprietate, fără a realiza în ce măsură are abilitatea de a performa în ce şi-a propus. La amurgul vieţii realizează rateul, îşi distruge operele şi susţine tirade de om debusolat. Din tot, se va alege o grămăjoară de oase... Pericolul e ca nu cumva, într-o nouă existenţă, să o ia de la capăt, parcurgând acelaşi drum... Să nu-şi regleze tirul.

Cel mai complicat prototip este, categoric, William Adamson (Mark Rylance) şi nu se exclude ipoteza că scenaristul face aluzie chiar la strămoşul nostru, Adam.

Asemeni legendarului Noe, apare pe firmament dintr-un naufragiu, însoţit de nenumărate cutii, cu exponatele colectate în jungla amazoniană câţiva ani. Exponate - sau ceea ce a mai rămas din ele, salvate din dezastru.

Ca naturalist, om de ştiinţă, se prezintă riguros, mutând de colo-colo cu penseta fiinţe reprezentative pentru studiile sale, cu o existenţă curmată, sau pur şi simplu fragmente, aripioare ori picioruşe... Această categorie profesională cere un cinism înnăscut, pe care îl etalează cu o dezinvoltură rară... Vădit încântat să dăruiască gazdei fluturii superbi, perechi, care muriseră zbătându-se străpunşi de ace solide, fără o minimă raportare la chinul provocat victimelor. Şi, cu acelaşi aplomb, începe să studieze miile de insecte rispite în imensa grădină a proprietăţii.

Ca fiinţă umană, William, confruntat cu multe în Amazon, a învăţat să se modeleze, să-şi controleze reacţiile, să-şi adapteze conduita şi tonul. S-a cizelat, chiar dacă şi el era supus aceloraşi instincte.

Are, acum, un alt nivel spiritual, sentimente, emoţii, sensibilităţi delicate, profunde. Iar fragila, îndurerata Eugenia va fi, în aparenţă, copleşită de puritate şi devotament, naturalistul considerându-se fericitul sorţii.

În realitate, ţintuit într-o căsnicie duplicitară, exact cum, cu mâna lui, curmase zborul fluturelui albastru.

Bărbatul-pansament, trezit din vis la realitate, nu a clacat. Surprinzător, s-a simţit eliberat. Da, liber ca pasărea cerului, încărcat de nostalgie, dar şi de optimism, revenind la Amazon, la lumea primitivă şi instinctuală din care plecase. S-a urcat în poştalion şi a părăsit ”paradisul britanic”, lunecând în noapte. Cu ghemul Ariadnei în buzunar.

Va relua totul de la zero?

Toate aceste personaje se intersectează într-o intrigă greu de anticipat pentru spectator, dar cu o desfăşurare captivantă.

Ar mai fi de remarcat manipularea cutumelor, condiţia socială şi mezalianţa – Eugenia, presată de interes, declară că nu averea o interesează, când discută despre mariaj; Edgar, sub un imbold similar, nu va tolera mariajul cu un sărăntoc (iar crizele sale de furie îşi vor găsi explicaţia abia la final), iar Sir Harald, tatăl ambilor, va ignora departajarea de castă, în clipa în care asupra clanului planează un pericol şi mai mare.

Angels and Insects este unul dintre cele mai complicate filme pe care le-am vizionat, întrucât permanent ceva se deduce din altceva, se pot înlănţui, tot timpul, prin adaos sau scădere, verigi cu multiple consecinţe, iar adevăratele motivaţii ale personajelor (comparate, pe parcurs, cu lumea sălbăticiei sau chiar cu lumea animală) răzbat abia la final.

Interpretarea actoricească o găsesc aproape fără cusur.

Regie:

Philip Haas

Scenariu:

Belinda Haas, Philip Haas, A.S. Byatt (roman)

Actori:

Mark Rylance, Kristin Scott Thomas, Patsy Kensit

Citește mai mult:

To Have and Have Not (Howard Hawks, 1944)
Rebecca (Ben Wheatley, 2020)
The Cranes Are Flying (Mikhail Kalatozov, 1957)
Cold War (Pawel Pawlikowski, 2018)
  • Facebook
  • Instagram
  • Twitter

România © 2020 blogdefilm.ro