• Ruxandra C.

Angels and Insects (Philip Haas, 1995)

Un film complicat, labirintic, în care adevăratele motivaţii ale personajelor răzbat abia la final.


recenzie de film Angels and Insects

Angels and Insects este un film-labirint. O metaforă, în care eroul principal poate fi chiar cinefilul. Acesta va pătrunde în adâncuri şi va ieşi la suprafaţă odată cu fiecare personaj – interpretându-l -, altcumva nu are nicio şansă să-l înţeleagă, să-l descifreze.

Dacă suntem atenţi, observăm imediat că, pentru scenarist, familia engleză din perioada victoriană reprezintă doar un pretext, fiind cea mai adecvată formulă de exprimare a mesajului: sarcasm involuntar, rezultat din stereotipia de limbaj şi comportament, din manierism.


De facto, acţiunea poate fi plasată oriunde, oricând - metehnele, reacţiile, agresivitatea, perversitatea, viclenia derivând din aceleaşi instincte la populaţia furnicilor, negre ori roşii, la gândac, lăcustă sau la om. Iar vulnerabilitatea este o constantă spaţio-temporală. Şi oamenii verticali, cu principii valorice existenţiale, şi diafanii fluturi sunt victime sigure când se confruntă cu abjecţia, deşi au capacitatea ripostei. Se deosebesc moral de cei involuaţi.

De altminteri, Angels and Insects nici nu tratează neapărat personaje, ci oferă prototipuri. Unul şi unul... În cochilii protectoare de melc, cu dorinţe nestăpânite, frământări intime sau pur şi simplu ignorări stupefiante, ducând o permanentă viaţă dublă. Neprevizibilă. Dar pigmentată cu ravagii cu efect de tornadă.