• Ovidiu Pop

5 Minute (Dan Chișu, 2019)

Un film care propune subiecte multiple de dezbatere și abordări antagonice pentru probleme actuale, vechi de când lumea.


recenzie film romanesc 5 minute, Dan Chisu, Mihai Calin

După premiera în cadrul celei de-a 35-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Varșovia, după o premieră în România programată în martie 2020 și anulată din cauza pandemiei, filmul lui Dan Chișu a reușit să ajungă abia în noiembrie 2020 în cinematografe și mai nou pe platforma Netflix. Acum publicul cinefil este deplin satisfăcut, după o așteptare prea lungă.


Extrem de ofertant încă din sinopsis, 5 minute este beneficiarul unui scenariu scris de același Dan Chișu și inspirat din fapte petrecute în realitatea românească a anului 2013.

O proiecție a unui film într-o sală de cinematograf (a fost vorba de excelentul The Kids Are All Right al Lisei Cholodenko, în care Annette Bening și Julianne Moore formează un cuplu) este întreruptă de un grup de spectatori care boicotează atât filmul însuși cât și proiecția lui, fiind opozanți ai comunității LGBT. Evenimentele din sala de cinematograf conduc la violențe fizice între grupul de opozanți și spectatori, mulți dintre ei membri ai comunității. Un tânăr este bătut și ajunge în comă la spital, la un pas de moarte. În ciuda faptului că Jandarmeria este chemată să intervină și să aplaneze conflictul, deși o echipă de jandarmi sosește prompt la fața locului, aceasta, din motive inexplicabile, rămâne în pasivitate, în exteriorul cinematografului, permițând parcă prin atitudinea abordată ca violențele îndreptate împotriva membrilor comunității LGBT să se săvârșească, având consecințe grave. Atunci când presa, în special o tânără și ambițioasă reporteriță (Diana Cavallioti), devine aproape feroce în încercarea de a extrage neapărat un vinovat pentru tot ce se petrecuse și, implicit, pentru soarta tânărului rănit, șeful echipei de jandarmi (Mihai Călin) detașată la fața locului pare să devină Acarul Păun, vinovat de toate relele lumii. Departe de a fi ușă de biserică, jandarmul Nicu Holban are meritele și păcatele lui, dar viața lui va fi răvășită până în pragul distrugerii iremediabile. Toată lumea urmărește deznodământul mediatic al acestei istorii care suscită un interes general și pare că publicul vrea neapărat capul lui Moțoc.


Excepționalul merit al lui Dan Chișu nu este acela că a reușit să construiască o poveste captivantă, administrată în dozaj perfect elaborat de-a lungul celor o sută și ceva de minute, cu un tempo perfect menținut până la finalul neprevăzut al peliculei. Valoarea filmului este dată de polivalența scenariului de a spune o poveste care, aproape insesizabil, conduce spectatorul pe paliere variate de studiu, dezbatere sau meditație.


Pe de o parte, 5 minute vorbește deschis și fără patimă despre o societate românească complet insensibilă și inflexibilă, abrutizată de intoleranță și prejudecată. Fenomenul discriminării pe diverse criterii este unul care transcende din păcate marginile României, fiind extins, aidoma unei molime, în întreaga lume. Păcat că, la nivelul mileniului pe care îl trăim, o asemenea recrudescență a trecutului bântuie încă pentru a tulbura un echilibru social care ne trebuie aproape la fel de mult ca aerul.


Pe de altă parte, filmul prezintă din interior, cu precizie de ceasornic, mecanica presei denumită "de investigație", procedurile și strategiile pe care le aplică anumiți jurnaliști pentru a publica în exclusivitate știrea aducătoare de bani si renume, jurnaliști pentru care povestea bine ticluită care generează audiență este mai presus decât adevărul însuși. Chiar șeful unei stații de televi