RECENZIE DE FILM

  • Ovidiu Pop

5 Minute (Dan Chișu, 2019)

Un film care propune subiecte multiple de dezbatere și abordări antagonice pentru probleme actuale, vechi de când lumea.


După premiera în cadrul celei de-a 35-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Varșovia, după o premieră în România programată în martie 2020 și anulată din cauza pandemiei, filmul lui Dan Chișu a reușit să ajungă abia în noiembrie 2020 în cinematografe și mai nou pe platforma Netflix. Acum publicul cinefil este deplin satisfăcut, după o așteptare prea lungă.


Extrem de ofertant încă din sinopsis, 5 minute este beneficiarul unui scenariu scris de același Dan Chișu și inspirat din fapte petrecute în realitatea românească a anului 2013.

O proiecție a unui film într-o sală de cinematograf (a fost vorba de excelentul The Kids Are All Right al Lisei Cholodenko, în care Annette Bening și Julianne Moore formează un cuplu) este întreruptă de un grup de spectatori care boicotează atât filmul însuși cât și proiecția lui, fiind opozanți ai comunității LGBT. Evenimentele din sala de cinematograf conduc la violențe fizice între grupul de opozanți și spectatori, mulți dintre ei membri ai comunității. Un tânăr este bătut și ajunge în comă la spital, la un pas de moarte. În ciuda faptului că Jandarmeria este chemată să intervină și să aplaneze conflictul, deși o echipă de jandarmi sosește prompt la fața locului, aceasta, din motive inexplicabile, rămâne în pasivitate, în exteriorul cinematografului, permițând parcă prin atitudinea abordată ca violențele îndreptate împotriva membrilor comunității LGBT să se săvârșească, având consecințe grave. Atunci când presa, în special o tânără și ambițioasă reporteriță (Diana Cavallioti), devine aproape feroce în încercarea de a extrage neapărat un vinovat pentru tot ce se petrecuse și, implicit, pentru soarta tânărului rănit, șeful echipei de jandarmi (Mihai Călin) detașată la fața locului pare să devină Acarul Păun, vinovat de toate relele lumii. Departe de a fi ușă de biserică, jandarmul Nicu Holban are meritele și păcatele lui, dar viața lui va fi răvășită până în pragul distrugerii iremediabile. Toată lumea urmărește deznodământul mediatic al acestei istorii care suscită un interes general și pare că publicul vrea neapărat capul lui Moțoc.


Excepționalul merit al lui Dan Chișu nu este acela că a reușit să construiască o poveste captivantă, administrată în dozaj perfect elaborat de-a lungul celor o sută și ceva de minute, cu un tempo perfect menținut până la finalul neprevăzut al peliculei. Valoarea filmului este dată de polivalența scenariului de a spune o poveste care, aproape insesizabil, conduce spectatorul pe paliere variate de studiu, dezbatere sau meditație.


Pe de o parte, 5 minute vorbește deschis și fără patimă despre o societate românească complet insensibilă și inflexibilă, abrutizată de intoleranță și prejudecată. Fenomenul discriminării pe diverse criterii este unul care transcende din păcate marginile României, fiind extins, aidoma unei molime, în întreaga lume. Păcat că, la nivelul mileniului pe care îl trăim, o asemenea recrudescență a trecutului bântuie încă pentru a tulbura un echilibru social care ne trebuie aproape la fel de mult ca aerul.


Pe de altă parte, filmul prezintă din interior, cu precizie de ceasornic, mecanica presei denumită "de investigație", procedurile și strategiile pe care le aplică anumiți jurnaliști pentru a publica în exclusivitate știrea aducătoare de bani si renume, jurnaliști pentru care povestea bine ticluită care generează audiență este mai presus decât adevărul însuși. Chiar șeful unei stații de televiziune (Emanuel Pârvu) afirmă la un moment dat: "Stau să las adevărul să strice o poveste senzațională?"


Dintr-un alt punct de vedere, pelicula poate să fie privită ca o disecție a unui organ vital al statului, Jandarmeria. Cu o istorie veche care începe în secolul XIX, această instituție a statului român a fost alternativ iubită și hulită. Fiind privită ca protectoare a cetățeanului uneori sau ca un călău al protestului civic democratic și al libertății de exprimare alteori, problematica din 5 minute aruncă o nouă anatemă asupra bătrânei și controversatei Jandarmerii, de această dată aceea a dezechilibrului discriminatoriu.


În sfârșit, o altă perspectivă a poveștii este dezvoltată de relația tată-fiică, in extenso părinte-copil, o legătură distorsionată adeseori de rupturi de ritm, percepție și opinie între generații născute în alte vremuri și consolidate cu puncte de vedere în care consonanța este pierdută de la bun început.


Dincolo de partitura lui Chișu care propune subiecte multiple de dezbatere și abordări antagonice pentru probleme actuale, vechi de când lumea, trebuie să remarcăm o excepțională distribuție care se achită de sarcini cu o naturalețe desăvârșită. Mihai Călin face un rol mare, fiind perfect integrat în rolul de jandarm-tată-debusolat.


Până la urmă, 5 minute mai are un merit: este obiectiv până la capăt, păstrează o distanță corectă față de asumarea unui partizanat. Din punct de vedere al perceptelor, problemelor și întrebărilor pe care le abordează, pelicula de față are un stil aproape documentaristic, ferindu-se de greșeala de a pronunța verdicte, de a da pronosticuri sau de a îndrepta un deget către cei vinovați. 5 minute este ca un bulgare de viață autentică, care, odată plecat în direcția spectatorului, se rostogolește la vale după legile fizicii și devine un bolovan care îl poate lovi în moalele capului. Pe unii îi va năuci, pe alții poate că o să îi deștepte.

Regie:

Dan Chisu

Scenariu:

Dan Chisu

Actori:

Mihai Calin, Diana Cavallioti, Emanuel Parvu

Citește mai mult:

Coborâm la prima (Tedy Necula, 2018)
Adela (Mircea Veroiu, 1985)
Trecătoarele iubiri (Malvina Urșianu, 1974)
Ciuleandra (Sergiu Nicolaescu, 1985)
  • Facebook, blog de film
  • Instagram, blog de film
  • Twitter, blog de film
  • Pinterest

România © 2021 blogdefilm.ro