Possession (Andrzej Zulawski, 1981)

Un film care nu poate fi încadrat în categoriile tradiţionale, în care spectatorul va fi cu siguranță pierdut pe culoarele disperării prin care trec personajele.

recenzie de film Possession, Andrzej Zulawski

Reacțiile mele pe tot parcursul filmului erau ca strigările la licitație: ăsta e cel mai dubios film văzut vreodată. Ba este cel mai caraghios. Ba este absurd. Ba nu are sens, exagerează. Până la final, când am zis: wow, mult i-a trebut să ajungă aici? Și de ce tocmai pe calea asta? Dar să nu despicăm originalitatea regizorului în patru. Omul transmite un mesaj puternic despre alienarea în cuplu, dusă chiar până la o alienare mintală. De menționat faptul că filmul a fost realizat într-o perioadă în care regizorul Zulawski se afla în plin proces de divorț.
Recunosc, nu sunt un mare fan al filmelor horror. De altfel, filmul nu poate fi încadrat în niciuna dintre categoriile tradiționale. Nu este nici călare, nici pe jos. Este doar o dramă isteață, cu ceva sânge care mânjește ecranul și pretenții de film cult. Isabelle Adjani urma să câștige în 1981 premiul Cannes pentru cea mai bună actriță.

Possession are câteva merite paradoxale. Vorbește despre îngerul și demonul dintr-un om, despre aparențe și subconștient, ideal versus real, moarte și renaștere, sacrificii.
Anna (Isabelle Adjani) hotărăște să divorțeze de Mark (Sam Neill). Din acel moment, ieșirile ei misterioase te vor scoate din sărite și totodată îți vor alimenta curiozitatea. Mark trece printr-un amalgam de stări: disperare, neacceptare, automutilare, răzbunare, îngenunchere. Filmul te va ține într-o ceață continuă. În primă fază Anna îl înșală pe Mark cu un fel de Guru Bivolaru, un tip cu cămașa deschisă până la buric și bronzat ca să fie la modă pentru vârsta lui. Apoi guru se împrietenește cu soțul Annei, dispărută ea știe unde.
Spectatorul va fi cu siguranță pierdut pe culoarele disperării prin care trec personajele. Dacă nu pierdut, atunci confuz sau iritat. Anna apare în două versiuni. O dată trece prin criza omului care atunci când este în punctul A vrea să fie în punctul B. Iar din punctul B înapoi la A. Această pendulare emoțională pare a fi nevoia ei de a restabili o conexiune, de a construi ceva ce s-a dărâmat cine știe cum. Credința și cu Șansa sunt într-o strânsă legătură, dar numai Credința trebuie îngrijită pentru ca cealaltă să supraviețuiască. Mai exact, spune ea: ”What I miscarried there was sister Faith, and what was left is sister Chance. So I had to take care of my faith to protect it ”. A doua versiune este Anna cea blândă și iubitoare, perfectă.

Filmul merită văzut numai dacă vrei ceva nemaiîntâlnit. Este o experiență bulversantă și chiar unică, iar asta-l face memorabil. În rest, dă senzația unei repetiții la o piesă de teatru în care actorii recită mecanic niște replici.

Regie: Andrzej Zulawski

Scenariu: Andrzej Zulawski, Frederic Tuten

Actori: Isabelle Adjani, Sam Neill, Margit Carstensen