Un film cu limbaj cinematografic mai viu și plin de sensuri ca niciodată.
Scris și regizat de Corneliu Porumboiu, premiat la Cannes cu trofeul „Un Certain Regard”, Polițist, adjectiv este un film la fel de atipic ca și titlul său. Povestea nu este deloc complicată: Cristi (Dragoș Bucur), un polițist fără prea multă experiență, se confruntă cu o dilemă: să urmeze litera legii pe care este dator să o respecte și, ca atare, să îi pedepsească pe cei care o încalcă sau să-și asculte vocea interioară și să ignore inclusiv ordinele directe ale superiorilor?
Într-un caz minor, în care Cristi asigură filajul unui licean denunțat de un coleg că fumează hașiș, prevederile legii sunt clare: trebuie organizat un flagrant care va proba vinovăția tânărului de liceu. Din punctul de vedere al lui Cristi, o condamnare a puștiului la închisoare pentru un delict minor, cum este fumatul unei țigări de hașiș, îi va distruge viața. Și acest lucru nu este în spiritul legii.
Regizorul filmează într-un stil minimalist, folosind cadre lungi, din unghiuri subiective, camera fiind plasată fix adeseori, parcă la întâmplare, pentru a captura exclusiv imaginea protagonistului. De multe ori, interlocutorul acestuia este doar o voce offscreen. Cu o persistență studiată, aproape neverosimilă, Porumboiu construiește într-un fel anume, fiind complet dispus să își plictisească spectatorul doar pentru a obține de la acesta trăirea pe care vrea să i-o imprime. Și reușește. Cum poți fi fidel meseriei tale când legea te obligă să faci lucruri pe care le consideri greșite? Cum să fii polițist atât timp cât consideri că legea este strâmbă?
Debusolarea lui Cristi este însă doar prologul filmului. Aceasta este explicația pentru aparent absurda devoalare a intențiilor și trăirilor polițistului înca din primele minute ale peliculei. Aceste incertitudini ale lui Cristi constituie trambulina pe care o folosește Porumboiu pentru a plonja în film adevărata sa intenție. Nu, nu este un film polițist, așa cum indică titlul, ancheta în sine sau profesia personajului principal. Nu este un film despre traficul de droguri. Este chiar un film non-polițist, dacă s-ar putea accepta termenul. Și nu este nici un film despre cuvinte, sensurile lor ori limbaj, cum s-ar putea crede după secvențele finale în care se înfruntă inimosul Cristi cu cerebralul său șef (Vlad Ivanov), cel care trebuie să aibă ultimul cuvânt. Este un film despre o Românie întreagă, despre o mostră de Românie sugerată aici de orașul mic de provincie, o felie care păstrează însă compoziția, gustul și textura întregului. Este un eșantion, o metaforă a unei țări în care litera legii contează mai mult decât spiritul ei, conștiința trebuie să tacă sau să dispară definitiv în fața ordinelor, iar cuvintele sunt ele însele niște instrumente clare, univoce, atent explicate de către dicționar și care nu își pot pierde niciodată sensul lor propriu, fie el tocit de-a binelea ori nu. Cuvintele sunt mici tirani veritabili care te pedepsesc de îndată ce te faci vinovat de rostirea lor cu sensuri ori în context greșite.
Dragoș Bucur este excelent, ca întotdeauna. Personajul său este conturat fără cusur: tânăr polițist ursuz, deloc vorbăreț, zelos, care nu pune preț mare pe adâncimea cuvintelor ori pe metafore. Polițistul dovedește că știe ce înseamnă lege: dacă ești slab la jocul de fotbal, ești slab și la tenis cu piciorul. Așa e legea, îi spune Cristi unui coleg, e logic! Și tocmai el este aruncat într-o dezbatere ilogică despre lege, cuvinte, conștiință, morală, poliție, o discuție tăioasă, fără vreun reper moral, intitulată sec de către inițiatorul ei maieutică.
Un film mare trece întotdeauna proba timpului și a spațiului și limbii țării de origine. Sunt curios dacă Polițist, adjectiv va trece aceste teste. Este foarte probabil ca, într-un alt spațiu și într-o altă epocă, viitorii spectatori ai filmului să fie atât de distanțați, perfect străini de România post-comunistă, de metehnele acelui sistem, de specifica încleștare și obtuzitate a personajelor vremurilor, încât să nu mai perceapă nici metafora și nici ideea filmului. Dar, până atunci, Polițist, adjectiv ramâne o vizionare interesantă care, mai presus de orice, aduce spectatorului său o veste excelentă: limbajul cinematografic românesc este mai viu și plin de sensuri ca niciodată.
Regie: Corneliu Porumboiu
Scenariu: Corneliu Porumboiu
Actori: Dragos Bucur, Vlad Ivanov, Ion Stoica
