Pieta (Kim Ki-duk, 2012)

Amestec inedit de violenţă, răzbunare, mercantilism şi cruzime, filmul sud-coreean are şi valenţe psihologice şi se constituie într-o adevărată lecţie de viaţă.

recenzie de film Pieta, Kim Ki-duk

Excepţional scris, regizat şi interpretat. Din punctul meu de vedere, Pieta a fost, fără dubii, filmul anului la vremea respectivă (2012).
Desigur, trimiterea la celebra sculptură a lui Michelangelo şi, mai ales, la Biblie ar putea părea excesiv de îndrăzneaţă (unii ar numi-o chiar blasfemie). Din acest motiv, şi eu am manifestat, iniţial, o anumită reticenţă, dar pe parcurs mi-am format părerea că a fost doar un artificiu cinematografic pentru a pătrunde către nişte sensuri care, în vâltoarea vieţii cotidiene, uneori ne scapă.
Cineastul sud-coreean prezintă, într-o manieră specifică – şocantă şi excentrică (Kim Ki-duk a fost unul dintre acei regizori care au reuşit să facă filme-şoc menţinându-se, totuşi, în sfera realizării artistice) o lume în derivă şi portretizează un erou abrutizat. Nimic nu mai contează, în afara unor ţeluri materiale şi a unor reguli extrem de dure (care funcţionează pretutindeni în lumea interlopă). Însă, atunci când vei ajunge la capătul vieţii sau (mai ales) atunci când vei fi pus, tu însuţi, într-o situaţie-limită în care vei fi forţat să-ţi reevaluezi concepţiile şi atitudinile, se va schimba ceva în tine?

Kim Ki-duk face un cinema realist, însă şi cu anumite incursiuni psihologice, complexul lui Oedip sau alte subtilităţi lăsând loc pentru mai multe interpretări. La finalul filmului vei rămâne, cel mai probabil, bulversat, dar, în egală măsură, vei putea spune că ai primit o mostră de lecţie existenţială.

Foarte dur, foarte realist, punând accentul pe un lucru esenţial, mai ales în epoca contemporană: ce sunt banii şi ce reprezintă ei în viaţă? Merită să ucizi, să schilodeşti, să te dezumanizezi pentru ei? Kang-do, anti-eroul lui Kim Ki-duk, va afla, pe parcurs, o lecţie dură – şi mai ales va deveni, la un moment dat, din călău, victimă, într-un joc înşelător regizat de cea care se prezentase drept mama sa. Vă amintiţi replica biblică – ”căci nu ai avea nicio putere asupra mea dacă nu ţi-ar fi fost dată de Cel de Sus”? Filmul lui Kim Ki-duk tratează, indirect, şi această temă, şi acesta este unul dintre marile plusuri ale unei pelicule care ar fi putut aluneca oarecum în banal dacă nu ar fi avut astfel de subtilităţi.

Pieta propune, într-un amestec inedit de violenţă, răzbunare, mercantilism, cruzime, presărate însă şi cu crâmpeie de sensibilitate, o adevărată lecţie de viaţă, o poveste despre ceea ce suntem în viaţă şi ceea ce merităm, în funcţie de acţiunile noastre. De văzut neapărat şi de avut în colecţie!
Filmul a fost distins cu premiul ”Leul de Aur” la Festivalul de la Veneţia, în 2012.

Regie: Kim Ki-duk

Scenariu: Kim Ki-duk

Actori: Lee Jung-Jin, Min-soo Jo, Ki-Hong Woo

Previous post Shi Gan (Kim Ki-duk, 2006)
Next post La femme de nulle part (Louis Delluc, 1922)

Acesta este locul pentru sugestii, întrebări, proiecte, colaborări sau campanii! Scrie aici orice idee ai și vom intra în contact! Mulțumim!