Ciné-verité cu implicații mai subtile decât ar putea părea la prima vedere, pelicula reflectă alternanța viață-moarte prin prisma tradițiilor și credințelor oamenilor satului.
Într-un sat din Republica Moldova, o bătrână, maica Ileana, moare, lăsându-și în urmă fiul, Petru, și nepoata, Anișoara. După prezentarea unei procesiuni în mediul rustic, pe fundal auzindu-se cuvintele preotului care slujea, o femeie bătrână îi istorisește copilei (Anișoara) despre credințele care însoțesc momentul morții, al despărțirii sufletului de trup. Nu este doar ceva empiric, primitiv – deși izvorăște din credințele oamenilor simpli, istorisirea ajunge și la cuvintele Sfintei Parascheva: ”Nu vă îngrijiți de trup, că este trecător, ci de suflet, că este nepieritor” (nu sunt citate ad litteram, ci cu aproximație, n.n.).
Pelicula este bine realizată, putându-i-se imputa doar faptul că, în pofida generozității ideii, stilul este ușor confuz: nu este nici film artistic, nici documentar, având câte ceva din ambele, iar unele cadre sunt ușor lungite. Cu toate acestea, pelicula este o incursiune interesantă în lumea tradițiilor, credințelor și obiceiurilor, pe care le redă cu acuitate, și mai ales oferă o perspectivă de profunzime în ceea ce privește complexul viață-moarte și desprinderea sufletului de trup (în cazul în care credem în spirit, desigur; dar aici se pare că budismul și creștinismul au mai multe în comun decât s-ar putea crede la prima vedere; meditațiile și considerațiile făcute de bătrâni pe marginea morții și a celor ce o însoțesc își găsesc unele rezonanțe și în budism ori hinduism).
Asta în prima parte, fiindcă în a doua discuțiile bărbaților care se așază la un pahar, urmate de cele din timpul procesiunii ce precede înmormântarea, sunt dialoguri ale oamenilor simpli, un fel de ciné-verité, de improvizație liberă care nu își propune să depășească acest statut. Însă se poate remarca faptul că revine cu obstinație întrebarea: ”se va duce în Rai sau în Iad?”, ceea ce întărește convingerea că viața nu este văzută ca o simplă aventură terestră, ci este privită prin prisma credinței că există ceva și dincolo de moarte.
Panihida nu este o lecție despre cum să faci cinema, dar reușește să spună, într-o oră de rulare, mai multe decât fac alte pelicule care au pretenții chiar mai mari. Sunt și câteva cadre remarcabile, cum ar fi cel al feței inocent-angelice a copilei Anișoara contrapusă ritualului de înmormântare, care te duce cu gândul la taina faptului că toți pornim în viață de la copilărie și entuziasm și ajungem, implacabil, la bătrânețe, suferință și moarte. (Un fel de ”căci țărână ești și în țărână te vei întoarce”). De altfel, Scriptura va fi citată un pic mai târziu în varianta ”Din pământ ai ieșit, în pământ ai să te întorci”. Iar ulterior, inserarea unui fragment din ”Rapsodia română” pe fundalul unui decor în care sătenii se pregăteau de ritualul înmormântării are un efect aparte.
Ultimul cadru, cu crucile de lemn din cimitir, fără sonor, după ce unul dintre săteni cântase un cântec de beție și jucase, este grăitor pentru viziunea regizoarei-scenariste Ana Felicia Scutelnicu: trăim într-o continuă alternanță: moartea urmează vieții, apoi o nouă naștere; bucuria succede tristeții, euforia tragismului, într-un ciclu fără sfârșit, care este redat de oamenii satului în felul lor specific. Acestea sunt legile firii și nu putem să le schimbăm, dar putem participa la marea aventură a vieții încercând, pe alocuri, cu măruntele noastre puteri, să sfidăm implacabilul.
Regie: Ana Felicia Scutelnicu, Tito Molina
Scenariu: Ana Felicia Scutelnicu
Actori: Anisoara Morari, Valentin Aga, Nina Rabus
Unde poate fi vizionat Panihida:
