Un film care reprezintă lumea sufletească, duhovnicească, intimă a fiecăruia dintre noi, privită ca o insulă.
Filmul lui Pavel Lungin este, fără nicio urmă de îndoială, cel mai cunoscut film creștin după pelicula Jesus of Nazareth, din 1977, a lui Franco Zeffirelli.
Cu un scenariu semnat de Dmitri Sobolev, un tânăr absolvent al Institutului de Cinematografie de la Moscova, scenariu care este, în fapt, proiectul său de diplomă, filmul Ostrov, din 2006, are o distribuție de excepție: Petr Mamonov, Viktor Sukhorukov și Dmitri Diuzhev.
Regizorul Lungin nu era deloc un novice al lumii cinematografice la apariția Ostrovului. În anul 1992 el fusese desemnat cel mai bun regizor la festivalul de film de la Cannes din anul 1992, cu filmul Taxi Blues.
Filmul din 2006 este o peliculă iconografică având în prim-plan strădania mântuitoare a unor monahi care viețuiesc în nordul Rusiei, într-o mănăstire izolată de lume, dar care este des cercetată de către creștinii aflați în nevoință sufletească sau trupească.
Despre acest film răscolitor, monahul Rafail Noica spunea că „acum, în postmodernitate, începe să aibă niște tâlcuri pe care nu le avea în anii 50… Sunt mult mai adânci, se pun probleme reale, probleme duhovnicești ale omului…”.
Filmul lui Pavel Lungin poate fi despre pocăință. Dar la fel de bine poate fi despre iubirea de aproape și despre iubirea de Dumnezeu. Părintele Anatolie (interpretat de către Piotr Mamonov) este marcat de o experiență petrecută în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Structurat cinematografic ca o parabolă creștină, filmul prezintă povestea unui om care în timpul războiului, la ordinul unui ofițer neamț, își ucide un camarad pentru a-și salva sieși viața.
Dacă nu obișnuiți să urmăriți filme care au drept subiect viața monahală, nu vă lăsați stăpâniți de prejudecăți. Nu este un film doar pentru monahi, ci mai mult despre cel care privește. În traducere românească, Ostrov înseamnă Insulă. În fapt, filmul asta și reprezintă: lumea sufletească, duhovnicească, intimă a fiecăruia dintre noi, privită ca o insulă pe care – singur sau în mijlocul mulțimii fiind – parcurgi etape de purificare care nu pot duce decât într-un singur punct: împăcarea cu sine și cu Dumnezeu. Este un film despre rugăciune, în care ne regăsim nu doar în tehnica strădalnică a rostirii de zi cu zi, dar mai ales în neconformismul și în rudimentarul drumului parcurs pas cu pas către verticala îndumnezeită.
„Nu pot muri, nu pot trăi”, spune Anatolie, prins parcă între două lumi, cea a pătimirii trupești și cea a eliberării prin rugăciune nestinsă. Filmul ne învață smerenia, cumpătarea, așezarea fiecăruia în firea ce ni se cuvine, necrâcnirea la rău și nejudecarea aproapelui. Filmul urcă din negura păcatului (cumplita ucidere a camaradului) către o moarte urmată de Înviere. Ne dezvăluie calea împăcării cu sine și cu Dumnezeu. Este drumul de la nevrednicia umană la Omul lui Dumnezeu și, mai apoi, la Nebunul întru Hristos. Este filmul care ne urmărește până în străfundul sufletului pentru că acolo, în intimitatea trăirii, fiecare cuvânt, fiecare simțire capătă sens. Regizorul Pavel Lungin ne rupe brutal de tot ce până acum credeam despre noi, ne așază în față o altă oglindă, cea a iubirii făptuite mai mult decât rostite. Fiecare cuvânt al Părintelui Anatolie este o întrebare pe care suntem datori să ne-o adresăm nouă. Pentru că, în lume trăind, alegem în cunoștință de cauză dacă vrem să fim Anatolie sau Iov, dacă vrem să fim căutători sau risipitori întru Adevăr.
Filmul este o icoană cinematografică pe care nu doar că o privim, ci o și trăim prin rugăciune.
Regie: Pavel Lungin
Scenariu: Dmitriy Sobolev
Actori: Pyotr Mamonov, Viktor Sukhorukov, Dmitriy Dyuzhev
