Un film cu o poveste ce pare simplă, cu intrigă accentuată, cu un personaj principal având o mare pondere în sporirea unui suspans discret, dar omniprezent.
De cele mai multe ori, spectatorii care urmăresc un film refăcut după un clasic, au dificultăți în abandonarea tendinței de a compara cele două versiuni. Privesc filmul nou cu un simț critic și nu se pot abține să nu deslușească diverse vicii pe care noua versiune le are în mod inevitabil, în vreme ce clasicul le pare a fi întotdeauna mai bine jucat, filmat, mai captivant. Nici deznodământul nu poate să le stârnească emoții veritabile, atât timp cât firul narativ este cunoscut de spectatori de la vizionarea anterioară a originalului.
Când vine vorba despre un film care are la bază un scenariu adaptat după un roman, de exemplu, se întâmplă același fenomen: spectatorul vizionează comparat pentru că se simte constrâns să raporteze producția cinematografică la materialul original. Orice abatere a scenaristului de la scrierea inițială devine criticabilă. Dacă adaptarea este făcută după un roman clasic, notoriu, de mare profunzime, este cert că simțul critic se va ascuți și, de cele mai multe ori, spectatorul se va ridica de pe scaun la finalul proiecției simțind o ușoară dezamăgire.
În situația lui Orizont, scenariul este adaptat liber, dar are ”neșansa” de a avea la bază nuvela unui clasic: Moara cu Noroc a lui Slavici. Cu un asemenea scenariu pe generic, tipul de spectator descris va avea așteptări neîmplinite, va face comparații greșite și va dezavua calitatea produsului cinematografic, refuzându-i valoarea intrinsecă. Cu atât mai mult dacă același spectator a vizionat în prealabil excelentul La moara cu noroc (1955) a lui Victor Iliu.
Pentru a construi artistic o poveste și personajele sale, cineastul are la îndemână mijloace complexe, dar diferite de cele disponibile și întrebuințate de un scriitor, mai ales dacă acesta din urmă are forța unui Slavici. De aceea, comparațiile între Orizont, filmul din 1955 a lui Iliu și nuvela clasică sunt inutile de la bun început, întrucât rezultatul comparațiilor nu poate fi decât unul greșit.
Creatorul lui Orizont, Marian Crișan, care și-a asumat regia și rolul de scenarist deopotrivă, a conceput filmul său având o viziune de cineast autentic, a realizat un thriller cu mijloace cinematografice moderne, pe care le-a folosit cu pricepere și din plin, reușind să redea integral o poveste veche, sa o abordeze dintr-un unghi nou într-un film cu un iz puternic de originalitate.
Lucian (András Hatházi) și Andra (Rodica Lazăr), soț și soție, se mută de la oraș pentru a administra un motel izolat în munți. Acolo, familia lor caută o viață mai bună din punct de vedere financiar, dar și un trăi tihnit. Pentru acest deziderat, cei doi sunt dispuși să muncească din greu. Foarte curând de la mutarea lor, vor afla că în liniștea muntelui, în adâncul pădurilor, mafia tăierilor ilegale de lemn face legea, iar sunetul banilor grei face la fel de mult zgomot ca la oraș.
Am fost și eu aproape de a cădea în capcana senzației că Orizont este un film închegat slab din punct de vedere narativ și cu o construcție de detaliu a personajelor precară. Nu este deloc așa. Arhitectura filmului nu este scutită de anumite ruperi de ritm, este drept. Povestea însăși pare a fi contorsionată pe alocuri, neconsecventă și personajele aruncate cumva dispersat în narație, fără ca legătura dintre ele să fie expusă în mod vizibil spectatorului. Însă la acest tip de disfuncționalitate Marian Crișan ajunge în mod voit și studiat: regizorul/scenarist urmărește senzația de realitate mai presus decât orice. Și câtă vreme viața reală are deseori ruperi de ritm, inconsecvențe, personaje pestrițe, legături de neînțeles, filmul este construit identic, după aceeași matriță neuniformă și ciudată. Aceste ”neajunsuri” ale filmului sunt inerente senzației extraordinare de realism care traversează ecranul spre spectator. Este singura cale de a construi un film thriller, pentru că, la urma urmei, Orizont este un thriller și încă unul veritabil. Regizorul a depus eforturi susținute să capteze interesul spectatorului în direcția acțiunii, să îl surprindă constant și să îl lase captiv suspansului.
Deși translatează acțiunea și personajele la lumea de astăzi, filmul nu abordează perspectiva psihologică ori morală a protagoniștilor. Ei sunt departe de a fi introspectivi, spectatorul nu este chemat să examineze interiorul acestora ori să foreze în adâncimea psihicului lor. Lucian nu este un personaj supus vreunei transformări: el rămâne la fel de tăcut, aproape monosilabic, morocănos, de la început până la final. Este un om simplu, care știe că nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit. Tocmai când liniștea colibei sale este amenințată, spectatorul îl receptează ca pe un foc mocnit care va provoca o explozie ale cărei efecte nu se pot imagina. Acțiunile sale sunt singurele care se modifică, personajul devenind gradual activ, impulsiv și violent, însă fără introspecție, fără creionarea trăirilor sale interioare ori a profunzimii psihologice dincolo de limita instinctivului. Deși povestea pare simplă, intriga este accentuată, personajul Lucian având o mare pondere în sporirea unui suspans discret, dar omniprezent. Interpretarea este excelentă, actorul reușește să îi dea personajului un aer schimbător, când blând, când straniu, când amenințător, să îl contureze ca pe un soi de uriaș blajin pe care nu este bine să îl calci pe coadă. Antagonistul este Zoli (Bogdan Zsolt), cel care dirijează afacerile necurate din zonă, imun în fața justiției și care nu se rezumă doar la furtul de lemn. Până într-un punct, Zoli este doar un nume fără chip care apare pe buzele tuturor celor care trec pragul motelului. Un nume repetat aproape obsesiv contribuie în acest context la instalarea unei anumite atmosfere specifice thrillerului.
Povestea este plasată dibace în timp și spațiu, cadrul natural este inedit pentru filmul românesc. Dacă la toate acestea adăugăm imaginea aproape perfectă (Oleg Mutu), muzica special compusă pentru film (Cristian Lolea) cu tonalitățile potrivite în sporirea suspansului și a senzației apăsătoare, montajul fără cusur (Tudor Pojoni), un final neașteptat și halucinant, vom avea motivațiile concrete pentru care Orizont este un film excelent.
Regie: Marian Crisan
Scenariu: Marian Crisan, Anca Puiu, Ioan Slavici (nuvela)
Actori: András Hatházi, Rodica Lazar, Zsolt Bogdán
Unde poate fi vizionat Orizont:
