Orient Express (Sergiu Nicolaescu, 2004)

Un film cu parfum de epocă, stil şi romantism aparte, în care un rol important îl au psihologia personajelor şi dialogurile elevate.

recenzie de film Orient Express, Sergiu Nicolaescu

Acţiunea filmului se petrece în două perioade distincte: înainte de 1916 şi după 1935. Personajul central este prinţul Andrei Morudzi, care în tinereţe a dus o viaţă aventuroasă, presărată cu numeroase călătorii, cuceriri şi dueluri şi soldată cu tragedii şi destine frânte.
Debutul peliculei semnate de Sergiu Nicolaescu ni-l prezintă pe prinţ aflat la bătrâneţe, la castelul său din România (trăise la Paris şi Monte Carlo), însingurat, retras de bunăvoie din viaţa publică, având doar un valet credincios şi Orient Express-ul care trecea prin moşia sa din Moruzeni, făcând legătura dintre Istanbul şi Paris.
Esenţială în decriptarea intrigii este definirea personalităţii lui Andrei Morudzi, un lucru mult mai complicat decât pare la prima vedere. Prinţul, cunoscut ca un tip distant şi rece, era un cinic, un mizantrop sau un mare inadaptat care îşi masca ”infirmitatea” într-un soi de aroganţă, de superioritate afişată?Poate un pic din fiecare, dar niciuna pe de-a-ntregul.
Unul dintre ultimii aristocraţi ai unei epoci ce tindea deja către modernizare şi frivolitate, prinţul Andrei Morudzi (interpretat chiar de Nicolaescu) avea obiceiuri alese şi lecturi profunde, însă devenise un mare singuratic.
Izolat, pradă propriilor gânduri şi făcând în permanenţă legătura cu trecutul tumultuos datorită trenului care îi traversa periodic moşia, prinţul se trezeşte implicat din nou în viaţa mondenă în urma primirii unor invitaţi la reşedinţa sa.
Astfel, o cunoaşte pe Ana Criveanu (Imola Kezdi), o tânără de 21 de ani, faţă de care simte încă de la început o atracţie puternică, angrenându-se într-un flirt inadecvat dacă se ia în calcul diferenţa de vârstă, dar perfect explicabil dacă ne gândim că dragostea nu are reguli şi că era, probabil, a doua iubire adevărată din viaţa sa, după cea din tinereţe.
Geloasă, Amalia Frunzetti (Maia Morgenstern), o altă femeie ce îl dorea pe prinţ, îi dezvăluie acestuia, la o întrunire ulterioară, că Ana avea un logodnic (un tânăr impertinent şi frivol, interpretat de Vlad Zamfirescu).
De aici, o întreagă ecuaţie imposibilă, în care niciunul dintre personaje nu găseşte calea către fericirea în dragoste.
De importanţă în desfăşurarea ulterioară a acţiunii este dialogul imaginar dintre Andrei Morudzi la vârsta senectuţii şi acelaşi tânăr (interpretat de Dan Bittman). Vrând iniţial să treacă cu vederea afrontul adus de Amalia, prinţul este zgândărit în orgoliu, propriul ”eu” spunându-i că se lasă călcat în picioare şi devine ridicol, şi decide să plătească cu aceeaşi monedă, prezentând-o public pe amanta sa, Carmen Ionescu, ceea ce va complica şi mai mult lucrurile.
În final, Andrei Morudzi, cel acuzat de imoralitate şi sadism, dar care vedem bine că, în afara filosofiei înalte şi a manierelor aristocratice, era încă în căutarea propriului ”eu”, neînţelegându-se pe deplin într-o lume aflată în derivă, este înfrânt doar de gestul suicidal al Anei, care se îndrăgosteşte de el, însă este respinsă (poate mai mult din luciditate decât din intenţia de a-i face rău). Puternic şi mândru, Prinţul (care afirmă în repetate rânduri că ”nu poate” să trăiască la fel cu ceilalţi) nu era totuşi invulnerabil în lupta cu sine însuşi.

Pelicula lui Nicolaescu nu este perfectă, uneori interpretările actorilor având o notă de fals, iar frecventele apariţii ”fantomatice” ale unor personaje apărând ca uşor forţate şi neveridice, deşi, se va vedea ulterior, au o justificare. Este greu de spus cât este realitate şi cât ficţiune în această ecranizare după romanul ”Prinţul”, de Tudor-Teodorescu Branişte, având în vedere că la un moment dat ne este prezentat un cadru cu mormântul lui Morudzi, decedat în… 1919! Poate că totul este o desfăşurare imaginară a unor lucruri care ”s-ar fi putut întâmpla”.
Esenţiale sunt însă psihologia personajelor, dialogurile de excepţie, elevate, în care Morudzi face din plin dovada inteligenţei sale, şi relevarea adevărului potrivit căruia dragostea adevărată este, cum se spune, ”oarbă” şi nu iartă pe nimeni, putând declanşa adevărate tragedii.
Un film de văzut pentru parfumul de epocă, stil şi romantism aparte.

Regie: Sergiu Nicolaescu

Scenariu: Ioan Cãrmãzan, Corneliu Dragomirescu, Sergiu Nicolaescu, Tudor Teodorescu-Braniste (roman)

Actori: Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Dinica, Maia Morgenstern