Film de referință despre nevoia și dreptul individului la libertate, despre oprimare și abuz, într-o regie și o interpretare actoricească de excepție.
Povestea lui Patrick McMurphy (Jack Nicholson), care întreține o relație nepotrivită cu o minoră și ajunge întâi la închisoare, apoi la ospiciu este doar un pretext pentru regizorul Milos Forman (ca și pentru Ken Kesey, autorul romanului omonim care a stat la baza filmului) pentru a pune în scenă o problemă mult mai complicată: societatea văzută ca un sistem represiv, în care cei normali sunt văzuți ca devianți – și, pe cale de consecință, trebuie ”reeducați”.
Din debutul filmului reiese clar că McMurphy nu este nebun și are motivele lui să se prefacă. În același timp, nici el nu reușește să prevadă adevăratele dimensiuni ale ”mașinăriei ucigașe” în care intră, sperând că îi va fi mai ușor. Spitalul psihiatric este o uriașă parabolă pentru un sistem social profund viciat, anormal, care impune reguli ce împing individul la depersonalizare. Un sistem care folosește forța atunci când eșuează pe alte căi.
Este amuzant pe alocuri felul în care este prezentată ”socializarea” în rândul unui grup format din indivizi care chiar aveau probleme – cu dramele, certurile și exagerările aferente -, dar este și foarte tristă relevarea unui adevăr crud: trăim într-o lume în care uneori nu e permis să fii… tu însuți. (”Nu sunteți mai nebuni decât orice om obișnuit de pe stradă”, le spune la un moment dat McMurphy colegilor de salon).
McMurphy își asumă rolul de lider al grupului și, totodată, de ghid în drumul către libertate (de fapt, întregul film este o aluzie străvezie la libertatea care îi este refuzată individului de o societate opresivă), ceea ce îi reușește parțial, dar totul ia o întorsătură urâtă atunci când o petrecere degenerează, iar tentativa de evadare a lui McMurphy este zădărnicită de sinuciderea unuia dintre pacienți, care nu era la prima încercare de acest fel.
Finalul este unul tragic (deși lasă și o urmă de speranță, prin evadarea indianului). Au existat voci care au susținut că regimurile totalitare s-au folosit inclusiv de medici și de spitale psihiatrice pentru a oprima și a controla. Ar însemna să mă lansez în speculații dacă aș dezvolta teza asta, cert este că Zbor deasupra unui cuib de cuci este în primul rând despre nevoia primară de libertate a omului, despre dreptul la această libertate și despre îngrădire socială sub masca ajutorului.
Personal, îl consider pe Jack Nicholson unul dintre acei actori care, prin prestația lor, reușesc să-și pună amprenta asupra unui film, să îi imprime o notă unică, fie că vorbim de o capodoperă sau de un film de valoare medie. Nicholson are actoria ”în sânge” și asta se vede aproape în orice peliculă în care a jucat. Chiar dacă unele voci autorizate au criticat prestația sa din The Shining, de exemplu, părerea mea este că și acolo a făcut un rol mare, iar pelicula în ansamblu este una de referință în cadrul genului horror, cu toate că se abate pe alocuri de la scenariul original.
Revenind la Zbor deasupra unui cuib de cuci, și aici Nicholson creează un personaj memorabil, la limita dintre erou și anti-erou, cu personalitate puternică, trăiri intense și originalitate.
Nu mai puțin inspirată este și distribuirea Louisei Fletcher în rolul diabolicei asistente-șefe Mildred Ratched, un fel de replică peste timp a celebrei guvernante Danvers, acum într-o altă ipostază… De altfel, toți actorii, chiar și cei aflați în roluri secundare, se achită excelent de sarcină, lucru cu atât mai greu cu cât majoritatea aveau de mimat un handicap psihic sau chiar fizic (ex. rolul bâlbâitului).
Film de colecție.
Regie: Milos Forman
Scenariu: Lawrence Hauben, Bo Goldman
Actori: Jack Nicholson, Louise Fletcher, Will Sampson
Unde poate fi vizionat One Flew Over the Cuckoo’s Nest:
