O surpriză placută oferită de Andrei-Tiberiu Maria, cel care ține în spate de unul singur construcția firavă a filmului.
Odată pentru totdeauna nu este tipul de producție pe care o aștepți cu sufletul la gură, dar trebuie să recunosc că locomotiva de marketing pentru acest film, cântărețul Smiley în rol principal, a funcționat pentru mine. Abia am așteptat să pot viziona filmul. Și vizionarea lui a fost prilejul unei surprize plăcute. Andrei-Tiberiu Maria, așa cum apare numele actorului principal pe generic, nu s-a rezumat la remorcarea filmului către un succes de casă, ci a depus diligențe în asigurarea unei prestații actoricești remarcabile pentru un neprofesionist al marelui ecran. A intrat în rol și a livrat replicile cu o naturalețe pe care o întâlnesc rar, exclusiv la actorii consacrați în film. Într-adevăr, o surpriză plăcută să observi un artist ieșit din aria lui de confort, muzica și dansul, care se achită de sarcina unui rol principal în lungmetraj cu brio.
Personajul său, Alex Zota, este un regizor consacrat, cu o familie frumoasă, căruia nu îi lipsește mai nimic. Până în ziua în care își pierde liniștea din pricina unei depresii severe însoțită de atacuri de panică. Alex încearcă orice pentru a învinge condiția maladivă în care se găsește. Se retrage în satul natal, pare să lupte cu anumite porniri suicidale, se mută cu întreaga familie din București în Timișoara pentru a scăpa de zgomotul și forfota capitalei, își întrerupe proiectele cinematografice pentru a evita stresul și munca obositoare, consultă medici, psihologi, chiar și un șaman. Soția lui, Alma (Ada Galeș), și cei doi copii (Celina Enea și Mihnea Luncașu) îl urmează și îl susțin cu dragostea lor care va deveni cheia surmontării momentelor cele mai grele.
Scenariul se dezvoltă în jurul unei idei extrem de ofertante, la nivel declarativ pornind de la un eveniment real. Cu siguranță, povestea nu este nici pe departe una inedită, nici abordarea ei nu aduce nimic nemaivăzut până acum. Doar că un atare subiect generos oferă spațiu creativ și poate conduce către variante multiple de deznodământ. Păcat că scenariul de față se pierde în derizoriu, fără un focus precis fie pe latura maladivă a personajului, fie pe aspectul strict familial or profesional, posibilitățile la îndemână în compunerea unei povești cursive fiind inserate într-un soi de talmeș-balmeș narativ care lungește o ciorbă prea puțin (re)încălzită. Deși filmul debutează cu o precisă implicare a spectatorului în miezul familiei pe cale să se destrame și în destinul unui om care a pierdut controlul asupra propriei vieți, traseul narativ se pierde în devoalarea unor povești/intrigi secundare care nu conduc nicăieri și care nu au niciun sens ori expunere artistică. Diverse personaje incidentale deturnează povestea spre zone puerile. Acest derapaj se datorează îndepărtării de la caracterul dramatic al scenariului spre o zonă a comediei. Rezultatul obținut ar putea purta eticheta de dramedy, foarte prezentă în producțiile de televiziune. De altfel, filmul seamănă izbitor cu o producție de televiziune. Anumite secvențe comice sau care se pretind a fi comice nu au sens decât în măsura în care s-ar fi dorit ca povestea să devină neverosimilă. Exemplul ar fi transformarea inexplicabilă a Almei dintr-o soție devotată și capabilă de orice efort pentru a-și recupera soțul într-o nevastă cu accese aproape paranoice de gelozie. Secvențele realizării de către Alex a unor anume investigații medicale sunt aproape ridicole și par decupate, fără nicio legătură cu subiectul filmului, dintr-un serial de televiziune fără pretenții. Secvențele conflictului din parc soldat cu intervenția poliției locale conțin umor slab chiar și pentru stand-up comedy. Partea finală capătă sens doar pentru partea de public care nu a urcat niciodată pe munte iarna.
La extrema opusă, singurul dialog care ar fi putut căpăta adâncime, cel în care Jeni, bețivanul, îi dă un sfat lui Alex și îi vorbește despre pierderea lui, este viciată iremediabil de ridicolul confuziei sticlei de tărie cu cea de benzină.
Un alt minus al filmului este greșeala de a nu distanța personajul Alex Zota de imaginea cântărețului Smiley. Este păcat că prestația remarcabilă a actorului în rol principal Andrei-Tiberiu Maria este estompată prin confuzie și prin asimilarea pe care spectatorul o face, fără îndoială. Îmbrăcat în stilul care l-a consacrat pe scenă, cu frizura lui devenită aproape marcă înregistrată, Andrei-Tiberiu Maria pur și simplu nu poate construi un personaj credibil. Stilul vestimentar al vedetei Smiley, cântăreț de muzică pop, depărtează spectatorul de personajul construit. Măcar dacă personajul Alex Zota ar fi fost el însuși cântăreț, nu regizor.
Senzația de episod de serial de televiziune de care aminteam devine pregnantă pe măsura trecerii minutelor de vizionare din cauza cadrelor scurte și vitezei succesiunii secvențelor. Filmul pare că rulează pe fast-forward în anumite momente, doar pentru a stagna în stadii neesențiale. Decorurile de interioare sunt cele standard pentru televiziune, filmările la exterior sunt limitate. Poate este de înțeles, având în vedere că Iura Luncașu s-a impus ca regizor de televiziune, având o filmografie amplă realizată pentru industria TV.
Odată pentru totdeauna rămâne doar o încercare eșuată de a elabora o poveste dramatică fără dezvoltarea personajelor, fără sondarea adâncimii relațiilor dintre ele, fără a oferi un fundal concret al poveștii, cu exploatarea unui gen de umor forțat și depășit. Andrei-Tiberiu Maria ține în spate de unul singur toată construcția firavă a filmului, dar prestația lui este subminată de neofertantul personaj Alex Zota, lipsit de profil și personalitate proprie. De obicei actorul intră în pielea personajului său. De această dată, personajul a intrat complet în pielea, hainele și frizura cântărețului devenit actor.
Regie: Iura Luncasu
Scenariu: Iura Luncasu
Actori: Smiley, Ada Gales, Cosmin Natanticu
Unde poate fi vizionat Odată pentru totdeauna:
