Un documentar-șoc care, dincolo de prezentarea fără menajamente a unor orori, ridică o întrebare fundamentală: istoria ne-a învățat să fim mai buni?
Întrucât în documentare istorice este relevantă pentru spectator și originea, redăm pe scurt principalele surse, așa cum sunt prezentate la începutul peliculei. Originea documentelor: Comitetul de Istorie a celui De-al Doilea Război Mondial, Federația Deportaților, Centrul Evreiesc de Documentare, Ambasada Belgiei, Institutul Olandez de Studiere a Războiului, Serviciul Polonez pentru Crime de Război, Muzeul Ghetoului, Auschwitz, Maidanek. Consilieri istorici: Olga Wormser, Henri Michel.
În debut, sunt date numele unor lagăre de concentrare, ”niște nume ca oricare altele pe hărți și în ghidurile turistice”. În interpretare liberă: ”Totul ar fi putut fi ceva obișnuit, dacă nu ar fi fost orchestrat de o minte bolnavă”.
”Astăzi, pe aceleași șine (pe care mergeau trenurile cu prizonieri, n.n.) nu se mai văd decât razele soarelui”. Contrastantă comparație, dar și foarte relevantă.
În imagini care șochează, sunt prezentate deportările unor oameni care nu știau ce-i așteaptă sau înțelegeau asta prea târziu ori fără a se putea opune. Printre ei, și copii. Apoi, toate ororile lagărelor, de la deținuții înfometați și ținuți în condiții îngrozitoare, puși să muncească în spații ale morții, până la experimentele medicale, adevărate torturi și mutilări.
Resnais prezintă totul fără menajamente, revenind de vreo câteva ori la contrastul cu prezentul și întrebând indirect: cum a fost posibil un asemenea coșmar?
Imagini crude, dure, ale dezumanizării absolute. Contează mai puțin în numele cărui principiu, important este că s-a întâmplat.
”Plânsul umanității” de care amintește Resnais la sfârșit este amprenta care nu se poate șterge. Pecetea diavolului. Sigur, o lume se poate reconstrui, așa cum s-a întâmplat și cu Hiroshima, dar este vorba despre un preț care nu trebuia plătit.
”Noapte și ceață” (după inscripțiile care erau aplicate unor prizonieri) este un film care te marchează pentru mult timp. Deși comentariul este unul care pare a te îndrepta într-o singură direcție, faptele nu pot fi negate: lagărele au existat. Camerele de gazare au existat. Mengele a existat. Dar, mai presus de toate, a fost aplicată ideea că poți avea drept de viață și de moarte asupra unui semen, că îl poți transforma într-un morman inert de carne și de oase, în numele unei pretinse superiorități.
Am urmărit Nuit et brouillard pentru a-mi forma o părere obiectivă, neinfluențat de lucruri ”din auzite”. Ca documentar, e răvășitor. Nu mi se pare un film politic sau de propagandă (domenii pe care în mod obișnuit le detest). Este un film care stârnește emoții pe alocuri incontrolabile și care face apel la istorie pentru a te avertiza, nu pentru a te manipula. Iar dacă vei avea coșmaruri după vizionare, trebuie să te gândești că pentru unii acele coșmaruri au fost realitate.
A spune ”așa ceva nu trebuie să se mai repete” este corect, dar a devenit aproape un clișeu. Însă să spui ”un om trebuie să-și păstreze condiția de om, indiferent de împrejurări și situații, de contextul politic, religios sau de altă natură” este un adevăr care ar trebui să fie peren. Din păcate, el este încălcat și astăzi, chiar dacă nu avem lagăre de concentrare.
Regie: Alain Resnais
Scenariu: Jean Cayrol
Actori: Michel Bouquet (narator)
Unde poate fi vizionat Nuit et brouillard:
