Nightmare Alley (Guillermo del Toro, 2021)

Un film care te va purta într-un cadru noir, cu tentă de basm (în stilul caracteristic regizorului) şi te va face să te gândești la limita firavă dintre lumi.

recenzie de film Nightmare Alley, Guillermo del Toro

În noul său film, Guillermo del Toro lasă poveștile cu pești de-o parte și ne teleportează în anii ’30, prezentându-ne traiectoria carismaticului Stanton Carlisle (Bradley Cooper). Asistăm efectiv la construcția personajului, care părăsește un trecut sumbru și misterios, începând o nouă etapă din viața lui, la un bâlci (echivalentul unui parc de distracții, în zilele noastre).
Singura lui avere este reprezentată de un ceas de mână și un aparat de radio, însă este foarte ambițios și dornic să învețe tot felul de trucuri. Pe de-o parte vedem latura lui umanitară (diferite încercări de a-i ajuta pe cei aflați în situații jalnice) dar în același timp Stan este cuprins ușor-ușor de curentul bâlciului și dorința de a-i impresiona sau “fura” pe spectatori cu capacitățile lui intelectuale.
Stan reușește să se integreze destul de bine în colectivul târgului, ba chiar descoperă talentul său de mentalist, atunci când poliția amenință să închidă afacerile necurate ce aveau loc pe acolo. Entuziasmat că și-a găsit în sfârșit scopul, va părăsi acea lume alături de frumoasa Molly (Rooney Mara), o femeie pură și onestă, lăsând o altă etapă în spate, pentru una nouă și promițătoare.
Nu pleacă cu mâna goală, ci reușește să intre în posesia unei cărțulii magice și periculoase, avertizat fiind să nu o exploateze la maximum, deoarece nimeni nu-l poate întrece pe Dumnezeu. În doi ani, reușește să-și vadă visul cu ochii, însă lumea trebuie cucerită mai departe. Este captivat și intrigat de prezența unei femei inteligente și misterioase, psihologul Lilith Ritter (Cate Blanchett) care vede dincolo de trucurile lui și încearcă să-l demaște. Cei doi sunt atrași în mod reciproc unul de celălalt, însă din motive diferite.
Lilith îi va da aripi lui Stan, fascinată de euforia lui, însă va constata că planurile întrec orice limită, iar ambiția lui se transformă, deviind de la normal. Stan parcă încearcă să demonstreze tuturor cât este de puternic. Simțul său etic este pervertit, însă nu se mai poate opri, fiind conștient de ceea ce i se întâmplă. Cumva dă prea multe vrăbii din mână pentru cele de pe gard, orbit de propriul talent.

Finalul este în stil Uroborus, aduce aminte de șarpele care-și înghite propria coadă. Eroul nostru nu reușește să echilibreze yin cu yang, se lasă dominat de o singură forță. Filmul merită văzut atât pentru prestația actorilor (apar și alte nume magistrale) dar și pentru efectul magic, vei fi sedus pe parcurs. Pe de-o parte mentalistul încântă toți spectatorii săi, pe de-alta reușește să-i dezamăgească. Prima ecranizare din 1947, bazată pe romanul cu același nume al lui William Lindsay Gresham, este destul de interesantă.

Nightmare Alley te va purta într-un cadru noir, cu tentă de basm (în stilul caracteristic regizorului), te va face să te gândești la limita firavă dintre lumi, cea în care domnește puritatea spiritului și cea în care ești posedat de spiritele altora.

Regie: Guillermo del Toro

Scenariu: Guillermo del Toro, Kim Morgan, William Lindsay Gresham (roman)

Actori: Bradley Cooper, Cate Blanchett, Willem Dafoe, Rooney Mara

Previous post Quatre nuits d’un rêveur (Robert Bresson, 1971)
Next post The Power of the Dog (Jane Campion, 2021)

Acesta este locul pentru sugestii, întrebări, proiecte, colaborări sau campanii! Scrie aici orice idee ai și vom intra în contact! Mulțumim!