Un film viu, cu personalitate, cu subiect actual și dialog realist și relevant.
Pe Bogdan Theodor Olteanu l-am apreciat încă din anul 2018, când a debutat cu filmul Câteva conversaţii despre o fată foarte înaltă (2018). Scrisă și regizată de Olteanu, prezentată sub forma unui mediu-metraj, pelicula propunea o incursiune în zone sufletești și psihologice puțin accesibile ale unor tineri cu opțiuni diferite de ale majorității și cu anumite percepții personale aproape inedite. Olteanu a ignorat cu această ocazie anumitele tipare “așezate” și a abordat o perspectivă personală în construcția filmului, bizuindu-și succesul mai ales prin aportul de interpretare al celor două actrițe în jurul cărora este țesută o poveste simplă, fără vreo intrigă anume, doar un pretext excelent pentru a dezvălui cele două caractere, lumea în care trăiesc și felul în care relaționează.
Când vine vorba de Mia își ratează răzbunarea, lucrurile nu sunt foarte diferite. Ca și în cazul lui Câteva conversații…, intriga nu dă greutate construcției filmului, ea fiind una aparent facilă. Însă, așa cum este prezentată, naște dezbateri și incursiuni în psihologia personajului principal Mia și a prietenelor ei. Relaționarea fiecăreia, inclusiv a mamei Miei, cu violența fizică conjugală, le plasează în acord sau dezacord, le conduce la discuții care vor excede subiectul și vor escalada. La fel ca în filmul precedent, chimia fabuloasă dintre personaje și, implicit, dintre actrițe, conduce la o serie de dialoguri absolut autentice, realiste și spumoase.
Mia este o tânără actriță implicată într-o relație căreia i se dedică aproape total. Când gelozia iubitului ei se transformă într-un act de violență, Mia consideră că s-a ajuns într-un punct fără întoarcere, s-a trecut granița dintre normal și anormal și stabilește rapid că peste așa ceva “nu se poate trece”. Răzbunarea ei este puerilă: pentru a-și pedepsi iubitul gelos și violent, nu este suficient doar să îl părăsească. Mia se decide să îi servească acestuia o răzbunare de neuitat: va face sex cu un coleg oarecare, va filma secvențele toride și se va asigura că fostul iubit o să vizioneze filmarea.
Cum spuneam, Olteanu este consecvent drumului pe care a pornit cu Câteva conversații… Și de această dată Olteanu este neconvențional. Scrie și regizează filmul cu abordarea unui nou subiect sensibil care poate naște dezbateri ample și opinii contradictorii. Îi încredințează rolul titular Ioanei Bugarin, o alegere inspirată. Toate celelalte roluri sunt distribuite unor actrițe tinere, Ana Maria Guran (pe care o cunoaștem din Lumea e a mea), Mădălina Stoica, Ștefania Cîrcu, Ecaterina Lupu sau Silvana Mihai, care rezonează extraordinar pe ecran cu protagonista. Olteanu imaginează un univers aproape exclusiv feminin și pur feminist și le îngăduie actorilor săi o libertate fără limite pentru improvizație. Totul în detrimentul artificialului care pare să fie cel mai temut adversar al lui Olteanu. Acest dușman nevăzut, dar tare periculos, îl împinge pe regizor să renunțe inclusiv la convenția decorurilor, la care intervine minimal. Face în așa fel încât scenografia să amintească de o piesă de teatru. Filmează majoritatea secvențelor întrebuințând camera fixă. Inserează pentru dinamica filmului filmări hand-held cu o cameră care aparține în poveste chiar protagonistei. Ea documentează video mai toate întâlnirile și dezbaterile cu prietenele sale, întrucât s-a decis să aibă un jurnal personal filmat.
Bugarin este o actriță perfect capabilă să nuanțeze un personaj când fragil, când puternic, când labil, când stăpân pe propria persoană și pe situație. Evoluția stărilor emoționale ale personajului este perfect vizibilă. Cu toate acestea, rolurile secundare nu sunt de “umplutură”, doar pentru a crea un contrast pentru personalitatea Miei. Grupul pestriț de prietene este destul de eterogen, fiecare replică aducând în prim-plan o nouă diferență între personalitățile fetelor și o nouă abordare a subiectelor discutate. De altfel, personajele secundare nu completează pur și simplu povestea destul de firavă, cum spuneam, ci ele creează însăși povestea pe parcursul interacțiunii lor cu Mia. Deși nu au replici multe sau lungi, fiecare își dezvăluie o profunzime aparte, cu opinii proprii, filosofii personale, aspirații sau așteptări specifice. Cel mai interesant personaj rămâne mama protagonistei, interpretată de Maria Popistașu, un soi de prietenă mai mare, aflată într-o lume ușor diferită care îi servește ca punct de reper Miei în încercarea ei de a a-și găsi drumul și liniștea.
Aș reproșa tăieturile nefirești în cadru, abrupte și inutile. De asemenea, mi-aș fi dorit ca, dincolo de substanța intrinsecă a filmului, narația să aibă o anume continuitate care să conducă spre un final mai concret devoalat, oferind o soluție, o alegere, o rezolvare. Finalul ales de regizor este riscant, poate imprima spectatorului un sentiment de tipul “mult zgomot pentru nimic”. Sau, mai degrabă, românescul sentiment că “am discutat mult, nu am ajuns la nicio concluzie”. În orice caz, în a doua jumătate a perioadei de vizionare, în ciuda aceluiași ritm susținut și a dialogurilor exuberante, construcția epică pare să stagneze și am avut senzația că filmul și-a pierdut cursul. Poate ar fi fost mai nimerită o abordare în stilul scurtmetrajului, care ar fi avut abilitatea de a condensa structura filmului fără să îi altereze substanța.
Mia își ratează răzbunarea este un film de văzut tocmai pentru că este un film viu, cu personalitate, cu subiect actual și dialog realist și relevant. Nu este doar un film despre violența în cuplu sau despre comunitatea LGBT. Este mai mult.
Regie: Bogdan Theodor Olteanu
Scenariu: Bogdan Theodor Olteanu
Actori: Ioana Bugarin, Ana Maria Guran, Monica Odagiu, Maria Popistasu
Unde poate fi vizionat Mia își ratează răzbunarea:
