Preferința lui Pasolini pentru oameni proveniți din mediile defavorizate este strâns legată de redarea unei atmosfere autentice rurale.
Mamma Roma (Anna Magnani într-un rol vulcanic) este femeia nopții și a păcatelor. Cauzele care au adus-o pe această stradă sunt variabile. La fel de schimbătoare ca și motivele pentru care femeia vrea să vadă lumina. Hotărâtă să-și schimbe viața (oare ce anume a declanșat această dorință?) se întoarce la fiul său crescut până atunci ca o frunză în vânt.
Cu un puternic simț al maternității, trezit parcă din hibernare, Mamma Roma încearcă să fie un ghid spre maturizarea fiului său, Ettore. Ar vrea să-l vadă însurat cu o fată cuminte, să-i găsească un loc de muncă respectabil și să-l știe departe de găștile cu ocupații dubioase.
Mamma Roma își va duce fiul la biserică și-i va arăta cu coada ochiului tipologiile de oameni care vin acolo. Nu toți sunt exemple de urmat, dar ei sunt lumea bună, lumea cu case frumoase și bani în buzunare.
În încercarea de a grăbi această evoluție, cere ajutorul părintelui. Adevărul însă nu va fi digerat prea ușor. Să construiești ceva pe nimic presupune un efort inutil iar singura soluție firească este să o iei de la zero. Mamma Roma vrea să meargă înainte și găsește o scurtătură. Evitarea responsabilităților este un bumerang de probleme. Mai devreme sau mai târziu va trebui să te confrunți cu ele la un alt nivel.
Întunericul din care Mamma Roma vrea să iasă ne este prezentat ca un carusel de idei. Oamenii vin și pleacă, iau parte la monologurile femeii, dar puțini îi înțeleg frământările. Libertatea este un nivel superior și trebuie dobândită cu orice preț.
Scena cu care se deschide filmul este încărcată de simboluri satirico-religioase. Nunta este o cină la care participă trei purceluși. În timp ce o femeie se bucură că a scăpat de robie, o alta se leagă pe viață. Ultimele clipe din viața lui Ettore vor trimite către tabloul lui Andrea Mantegna, ”Il Cristo morto”.
Copilul este motivul central al filmului și reprezintă viitorul, speranța, renașterea. Atât timp cât fiul va fi în viață, mama va face tot ce-i stă în puteri pentru a-l înălța și pentru a se elibera de trecut. Dar drumul a fost bătătorit de fapte prea puțin compatibile cu mândria.
Cu excepția Annei Magnani, ceilalți actori din film sunt de unică folosință. Preferința lui Pasolini pentru oameni proveniți din mediile defavorizate este strâns legată de redarea unei atmosfere autentice rurale. Dialectul roman este prezentat în toată splendoarea, cu expresii colorate, iar asta dă filmului o notă memorabilă.
Regie: Pier Paolo Pasolini
Scenariu: Pier Paolo Pasolini
Actori: Anna Magnani, Ettore Garofolo, Franco Citti