Ma nuit chez Maud (Éric Rohmer, 1969)

În egală măsură dramă, film de dragoste şi peliculă cu conotaţii filosofice, creaţia lui Éric Rohmer este una în care destinele personajelor se întrepătrund.

recenzie film Ma nuit chez Maud, Eric Rohmer

Încă un prilej pentru cinefili de a admira puterea de interpretare a lui Jean-Louis Trintignant, un actor care a jucat impecabil atât în tinereţe, cât şi la vârsta senectuţii (două dintre rolurile magnifice în care îl puteţi vedea pe Trintignant bătrân sunt cele din Amour şi Happy End).
Jean-Louis (coincidenţă sau nu!) este un inginer dintr-un oraş francez de provincie, revenit din străinătate (mai precis, Canada şi America de Sud), care merge în mod regulat la biserică. În chiar debutul filmului, asistă la o predică urmată de rugăciune, şi deloc întâmplător este vorba despre păcat şi mântuire.
În preajma Crăciunului, se gândeşte să o ia de soţie pe Françoise, o tânără pe care o întâlnise chiar în biserică.
În aceeaşi perioadă se reîntâlneşte cu o cunoştinţă din vremea liceului (Vidal) şi dă curs invitaţiei acestuia la un concert, prilej de a mai cunoaşte lume. Ulterior, prietenul îi va propune să îi facă cunoştinţă cu o femeie divorţată (Maud).
Discuţiile dintre cei doi sunt profund intelectuale, pendulând între filosofie şi metafizică, între a găsi (sau nu) un sens vieţii sociale, între hazard şi determinare.

A treia peliculă în seria ”Povestirilor morale” ale lui Éric Rohmer, Ma nuit chez Maud este un prilej pentru cineastul francez de a pune în scenă un scenariu original, foarte bine gândit, pe temele întâmplării şi predestinării, a ispitei şi a alegerilor pe care le facem pe parcursul vieţii.
Vidal îl atrage pe Jean-Louis ca într-un fel de joc, în care miza este trădarea principiilor. Este chiar agresiv, alături de ispititoarea Maud, în acest joc, dar nu-i putem intui în totalitate motivaţia.
De fapt în aceasta constă subtilitatea filmului lui Rohmer, în lucrurile subînţelese, în ceea ce se poate deduce dincolo de dialoguri, altfel povestea (un inginer credincios şi fidel unei morale, întâlnind o veche cunoştinţă şi o altă femeie etc.) ar putea părea chiar simplă.
De altfel, şi conversaţia cu Maud, după plecarea lui Vidal, continuă problemele filosofice referitoare la credinţă, morală şi păcat.
Cei doi, rămaşi singuri în aceeaşi încăpere, desigur, flirtează un pic, dar rămân la stadiul de prieteni. Până la un moment, când el o refuză explicit, ceea ce este, desigur, o jignire pentru orice femeie.
Nu peste mult timp, se reîntâlneşte cu fata blondă pe care o cunoscuse în biserică, Françoise, cu care se va şi căsători.
Jean-Louis devine, spre sfârşit, mai uman, mai cald, mai puţin analitic – şi totuşi, speculaţiile şi meditaţiile sale asupra existenţei, credinţei şi a dragostei se vor face simţite chiar şi după ce devine cap de familie.

În egală măsură dramă, film de dragoste şi peliculă cu conotaţii filosofice, Ma nuit chez Maud (doar nominalizat la Oscarul pentru cel mai bun scenariu original şi la Palme d’Or; cred că ar fi putut obţine mai mult) este un film care necesită multă concentrare din partea privitorului, care trebuie să fie foarte atent la dialoguri şi la ”demonstraţia” regizorului. Este remarcabil cum Éric Rohmer reuşeşte să construiască un întreg film, în care se vede că a pus multă pasiune, cu doar patru personaje, ale căror destine se vor intersecta mereu, punându-le în faţa unor alegeri dificile şi testându-le credinţa, fidelitatea şi sentimentele. Un film care poate fi considerat de referinţă pentru cinematografia franceză (şi nu numai) a anilor ’60 – ’70.

Regie: Éric Rohmer

Scenariu: Éric Rohmer

Actori: Jean-Louis Trintignant, Françoise Fabian, Marie-Christine Barrault

Previous post Il Traditore (Marco Bellocchio, 2019)
Next post Sonbahar (Özcan Alper, 2008)

Acesta este locul pentru sugestii, întrebări, proiecte, colaborări sau campanii! Scrie aici orice idee ai și vom intra în contact! Mulțumim!