Un film tranşant, care prezintă fără menajamente realitatea brută, însă şi cu puţin suprarealism, specific lui Buñuel.
Dacă nu vei dori multe, puținul îți va părea mult – spunea un filosof grec. Dar atunci când nu ai nimic, puținul ce mai e? Fiecare om este înzestrat cu un talent. Fericiți cei care-l descoperă și transformă nimicul în ceva prețios.
Într-un sat uitat de lume, sărăcia devine principala scuză a hoțului. Filmul prezintă, fără menajamente, viața unor copii ai străzii. Avem în față o poveste adevărată. Realitatea lui Buñuel, însă, nu poate exista fără un strop de suprarealism, în stilul lui caracteristic.
Personajul principal, Pedro (Alfonso Mejía), se află exact în acel moment al vieții când granița dintre moralitate și imoralitate este invizibilă. Pe de-o parte, anturajul îl va duce pe căi bătătorite de infractori. Pe de-altă parte, vocea conștiinței îl va ține în alertă, dornic să facă ceea ce este corect. Vorbim de o societate în care legea se face cu piatra sau cu pumnul. Oamenii fură de la orbi și de la calici, folosesc banul pentru a cumpăra plăcere și nu au remușcări.
Pedro este prezentat în paralel cu Ohitos, un puști pe care tatăl l-a lăsat în târg și nu s-a mai întors. Majoritatea copiilor din film provin din familii dezorganizate. Lipsa afecțiunii este resimțită de fiecare copil în parte și pare a fi rădăcina tuturor relelor sau startul către teritoriul imoral de care pomeneam mai devreme. Apoi, exact ca la domino, după un rău mic vor cădea toate piesele jocului.
Los Olvidados este un film tranșant. Sunt prezentate bucăți din viața reală la care privim uneori printr-o perdea transparentă și groasă. Ce se află dincolo, rămâne doar pe străzi. Destinul lui Ohitos mă face să cred că luminița de la capătul tunelului nu este falsă.
Regie: Luis Buñuel
Scenariu: Luis Buñuel, Luis Alcoriza, Max Aub
Actori: Alfonso Mejía, Estela Inda, Miguel Inclán
