Lolita (Stanley Kubrick, 1962)

Ecranizare după o operă celebră și controversată a lui Vladimir Nabokov, Lolita este o realizare în care pasiunea imorală și fascinația interzisului joacă un rol crucial.

recenzie de film Lolita, Stanley Kubrick

O ecranizare după una dintre cele mai faimoase scrieri (deși nu neapărat cea mai bună a lui Vladimir Nabokov), care în plus a creat un scandal imens la vremea sa, fiind considerată imorală, este un pariu riscant pentru orice cineast.
Un pariu câștigător însă pentru Stanley Kubrick, care a știut să redea aproape perfect esența scrierii romancierului rus. (Culmea este că și adaptarea din 1997 a lui Adrian Lyne a fost una reușită, în principal datorită interpretării de excepție a lui Jeremy Irons, dar și faptului că regizorul a știut cum să nu cadă în capcana facilului și a senzaționalului, creând o peliculă memorabilă).

Filmul începe cu prezentarea părții finale, după care revine la momentul inițial (o tehnică pe care, personal, nu o agreez foarte mult, dar care totuși în cazul anumitor scenarii poate fi una de efect, iar în cazul de față se presupune că majoritatea spectatorilor parcurseseră deja romanul lui Nabokov, ca atare nu ar avea de ce să afecteze interesul de a urmări filmul mai departe). În speță, confruntarea dintre profesorul Humbert Humbert (un James Mason aflat la deplina maturitate artistică) și rivalul său, Clare Quilty. 
Kubrick redă această confruntare în special prin prisma caricaturizării lui Quilty (jucat de un Peter Sellers în mare vervă), prezentat ca un personaj dezorientat, laș, ezitant și care era incapabil să înțeleagă natura dramei al cărei actor era, chiar și în fața morții.

Dar să vedem cum a început totul… 
Sosit în America pentru a fi lector la Colegiul Beardsley, din Ohio, profesorul Humbert Humbert ajunge la reședința Charlottei Haze. Încă de la început este clar că povestea în care acest intelectual aflat la criza vârstei a doua se va implica va fi una de natură erotică/sentimentală. Rezistând cu greu asalturilor văduvei Charlotte (soțul acesteia murise în urmă cu 7 ani), Humbert o va cunoaște în curând și pe fata minoră a acesteia, Dolores (remarcabilă mimica eroului când o vede pentru prima oară pe fată, stând pe o pătură, în costum de baie). În rol, Sue Lyon este nu doar atrăgătoare, dar și credibilă ca actriță aspirantă, la vremea aceea.
Ulterior, dispariția neașteptată a Charlottei Haze este un pretext evident (și, aș îndrăzni să adaug, perfectibil) pentru a-l lăsa pe Humbert singur cu Lolita, dar și cu marele rival Clare Quilty. 
Ce se întâmplă apoi este în egală măsură nebunie, aventură fără limite, spargere a tiparelor, pasiune imorală. Totul, văzut prin prisma unui intelectual depresiv, blazat (majoritatea unor astfel de personaje își găsesc refugiul în alcool, Humbert are însă un alt gen de evadare din realitate).

Lolita nu este un film/o carte despre scandal sexual sau pedofilie (chiar dacă multora le-ar putea părea astfel). Este despre fascinația interzisului, despre fiorii pe care ți-i dă accederea pe un teritoriu tabu, despre ”dubla ipostază a nimfetelor” despre care scrie și Nabokov în carte. Un intelectual de rasă care are nevoie de un drog, dar nu în accepțiunea ordinară a termenului, ci de un univers vinovat în care să evadeze, știind că poate fi judecat, dar dorindu-și să atingă extazul. În plus, dragostea față de mica Dolores era una autentică, în prezența ei Humbert devenea oscilant, emotiv, nesigur – ca orice bărbat îndrăgostit. Știm cu toții că dragostea e ”oarbă”.

Kubrick pune în scenă reușit și atenuează pe alocuri dramatismul acțiunii cu un umor fin, de bună calitate. La unele scene îți vine să râzi, chiar dacă povestea în sine este departe de a fi una comică. Știu, s-ar putea zice că, mai ales în prima parte, e un film frivol. Însă, cu anumite excepții, și opera originală a lui Nabokov, fără a fi lipsită de profunzime, este mai degrabă înclinată către romantic, senzual, păcat carnal (ca în ”Ada sau ardoarea”, de exemplu) decât către analiză psihologică sau dramă social-politică (ca în ”Disperare” sau ”Invitație la eșafod”). În plus, pe măsură ce se apropie de final, pelicula capătă mult dramatism, culminând cu acel moment celebru în care, ulterior aventurii, Humbert suferă neregăsindu-și iubita de odinioară în timp ce ascultă râsetele cristaline ale altor fete.

Regie: Stanley Kubrick

Scenariu: Vladimir Nabokov

Actori: James Mason, Shelley Winters, Sue Lyon, Peter Sellers

autor
"Mă preocupă foarte mult faptul că filmul a devenit o industrie, tot mai mult alimentată cu efecte speciale şi violenţă, în detrimentul actului artistic…
Citește →
RECENTE
Etichete