Un poem cinematografic despre destin și suferință, poveste tristă și stranie în alb-negru, pelicula lui Mário Peixoto este considerată un film-cult.
Un prim cadru cu vulturi, păsările care țintesc foarte sus, urmat de unul cu două mâini încătușate. Mário Peixoto contrapune astfel încă din start libertatea constrângerii, zborul către înălțimi Purgatoriului terestru.
Doi ochi privind, apoi o barcă alunecând pe întinderea nesfârșită a apelor (omul traversând viața?).
Trei oameni într-o barcă – povestea unor destine.
Filmată în cadre simple, dar sugestive, care îndeamnă la o reverie melancolică asupra iubirii și a existenței, pelicula regizorului brazilian se remarcă prin originalitate și ”proiectare” pe ecran a poeziei – un pariu care nu este ușor de câștigat.
Film mut, dar având pe fundal o coloană sonoră remarcabilă, Limite (singurul film regizat de Mário Peixoto) arată cum destinul omenesc se împletește cu natura, prezentată în toată frumusețea și sălbăticia ei, cum gândurile, trăirile și, într-un final, acțiunile noastre își au un ecou și o determinare în apă, în aer, în sol, în elementele primordiale.
Omul este, într-un fel, o personificare a naturii, o ființă ce-și clamează dreptul la existență separată, fără a se putea rupe de origini.
Treptat, Peixoto ne introduce în acțiunea propriu-zisă – aflăm că una dintre femei evadase dintr-o închisoare și era căutată de forțele de ordine. Cealaltă avusese un mariaj nefericit, în timp ce bărbatul iubise o femeie căsătorită cu altcineva (cei trei pot fi văzuți în aceeași barcă, traversând marea – și destinul, în același timp). Poveștile lor se vor întrepătrunde, intercalându-se o serie de flashback-uri care vor constitui firul narativ al filmului.
O scenă memorabilă este cea în care, aflată în barcă, una dintre eroine vâslește aproape cu furie, pentru a se îndepărta de un trecut de care nu poate scăpa, pentru a fugi de o umbră care o va urmări toată viața. Fiecare personaj este (pe propria cale) în căutarea unei împăcări cu sine și a unui drum de urmat, lucru în aparență simplu, dar care se va dovedi totuși imposibil.
Vor urma evenimente de un mare dramatism, iar scena cu cei doi rivali înfruntându-și privirile în cimitir este o adevărată piesă de rezistență a filmului.
Deși eroii săi vor sfârși tragic, Peixoto lasă o mică poartă întredeschisă către final: apele învolburate ale mării înghit tot în cale, dar din ele se poate și renaște. Eroii săi ating, însă, fiecare, limita ultimă a existenței înainte de termen și înaintează, o dată cu barca fatidică, spre un implacabil sfârșit. Toți avem de purtat o cruce în miniatură. Cum vom sfârși – depinde de soarta neștiută a fiecăruia, dar și de drumul pe care-l vom urma.
Un film pentru nostalgici și visători, un poem cinematografic cu iz de alcov și dantelă veche, Limite are un șarm aparte, trecând prin fața privitorului secvențe din epoci demult apuse.
Din aceeași perioadă cu filmele lui Chaplin, Limite este însă o poveste tristă în alb-negru, impregnată de tragism și melancolie, în care umorul nu își găsește locul. (Deși, coincidență sau nu, marele comediant britanic apare în câteva secvențe din filmul lui Peixoto).
Apreciată de nume mari precum Sergei Eisenstein și Orson Welles, pelicula lui Mário Peixoto frapează și astăzi prin stranietate și dramatism. Un must-see pentru cinefilii de toate vârstele, o bijuterie alb-negru ce amintește de începuturile cinematografiei.
Regie: Mario Peixoto
Scenariu: Mario Peixoto
Actori: Olga Breno, Tatiana Rey, Raul Schnoor
Unde poate fi vizionat Limite:
