Un film care explorează relațiile interumane, în special cele dintre bărbați și femei, și care oferă prilejul perfect pentru spectator de a plonja într-un studiu profund al caracterului uman.
Realizat în 1960 de tânărul Claude Chabrol, Les bonnes femmes a fost la un pas să compromită definitiv realizările regizorului și să îi încheie prematur cariera. Motivul a fost reacția extrem de nefavorabilă a publicului care a considerat filmul o expresie a misoginismului, un mesaj al disprețului la adresa femeilor și etichetat ca o declarație de ostilitate împotriva curentului feminist. Din nefericire, criticii de film ai vremii au căzut și ei în capcana unei interpretări superficiale și au ratat adevăratul mesaj al filmului, confundându-l pe Chabrol cu un cineast interesat să facă filme despre o lume care ar aparține exclusiv bărbaților.
Astăzi, filmul a fost reevaluat și este considerat una dintre cele mai reprezentative opere ale lui Chabrol, o realizare semnificativă pentru întregul Nou Val francez și biletul de intrare al regizorului în cinematografia importantă.
Jane (Bernadette Lafont), Rita (Lucile Saint-Simon), Jacqueline (Clothilde Joano) și Ginette (Stephane Audran) sunt patru prietene tinere și atrăgătoare care lucrează împreună într-un magazin de electrice și electrocasnice. Ele au în comun o viață monotonă, fără satisfacții personale și munca lor searbădă și plicticoasă. Tinerele așteaptă întreaga zi doar ora de închidere a magazinului pentru a putea evada pe străzile Parisului în căutare de aventură și, mai ales, de dragoste. Din nefericire, nici noaptea și nici Parisul nu le oferă niciuneia un prilej veritabil de a găsi ceea ce își doresc. Deși toate tânjesc după romantismul unei relații cu un bărbat care să le facă fericite, cele patru femei sunt structural diferite.
Jane este dezinhibată complet, este tipul de petrecăreață, foarte veselă, care, deși se întâlnește cu un tânăr soldat care pare amorezat de ea, flirtează cu ușurință cu orice necunoscut, mai ales atunci când bea.
Blonda Rita este logodită și speră să se mărite curând cu Henri (Sacha Briquet), un tinerel burghez, băiatul mamei, mai îngrijorat de ceea ce vor crede părinții despre aleasa lui decât de sentimentele ei.
Ginette este cea mai independentă din grup. Este singura care nu caută distracția și iubirea vreunui cavaler pe cal alb și reușește să facă ceva pentru ea însăși. Fără că nimeni să știe, în secret, cânta în fiecare seară într-un cabaret sub un nume de scenă.
Jacqueline este o femeie stranie, tăcută, timidă, serioasă și melancolică. Ea este cea care așteaptă dragostea ca din povești și cavalerul în armură strălucitoare. Aceasta pare să fie un necunoscut, un motociclist (Mario David) care o urmărește pe străzile Parisului zile în șir, aparent prea timid pentru a o aborda și veșnic în așteptarea unui moment propice pentru a îi vorbi.
Sub aparența unei povești banale, Chabrol este minuțios în construirea unui tablou sumbru al vieții moderne și independente pe care încearcă să o trăiască protagonistele sale. Regizorul are capacitatea de a transforma atmosfera filmului, conducând dialoguri și situații specifice comediei către dramă și chiar către thriller, fără a surprinde spectatorul cu trecerea bruscă ori nejustificată spre un registru tenebros. Chabrol își conduce iscusit spectatorul, la adăpostul umorului dulce-amar, la concluzia cinică a inexistenței dragostei. Bărbatul perfect, idealul protagonistelor, pur și simplu nu există. Chabrol refuză pentru filmul său un final care să accepte postulatul ori convenția romantică a dragostei împlinite.
O contribuție esențială în film o are Henri Decăë, cel care a semnat imaginea pentru Les Quatre Cents Coups al lui François Truffaut sau pentru Plein soleil al lui René Clément, responsabil pentru imaginea unică, modernă a peliculei, în stilul care a consacrat Noul Val francez. Este semnificativ felul în care a fost surprinsă imaginea Parisului, în special noaptea, o panoramă brută, aproape brutală, realizată în tonuri de gri. Orașul cel mai romantic din lume este dezbrăcat de culoarea, de aura și sclipirea lui de poveste de dragoste. Parisul celor patru tinere femei este pustiit de spirit, populat de personaje dubioase sau abjecte, împânzit de cafenele ieftine și experiențe sociale neplăcute. Oamenii sunt decăzuți din statutul de parizieni, de orășeni, par a fi doar versiuni de brute de toate soiurile. De fapt, aici ne conduce Chabrol, în poziția de a putea explora relațiile interumane, în special cele dintre bărbați și femei. Panorama schițată este dezolantă, dar oferă prilejul perfect pentru spectator de a plonja într-un studiu profund al caracterului uman.
Chabrol își dezvăluie personajele masculine în cele mai nefavorabile posturi. Dacă Henri este un bărbat insipid, un răsfățat cu o imagine contrafăcută de mic burghez, Marcel și Albert sunt arhetipul vânătorilor de sex, imaturi și grosolani. Proprietarul magazinului în care lucrează tinerele este un bătrân ipocrit cu accente de mic dictator, care nu își poate stăpâni libidoul abject. Enigmaticul motociclist nu este deloc Făt-Frumos și se dovedește a fi cel mai tarat dintre toți. Orice personaj de sex masculin este atins într-o mai mică sau mai mare măsură de primitivism. Tocmai de aceea, secvențele de la grădina zoologică vizitată de protagoniste în pauza de prânz sunt esențiale pentru mesajul filmului. Animalele captive în cuștile lor înguste le dau tinerelor falsa senzație de siguranță. Barele cuștilor, sticla suficient de groasă și distanța, cred ele, le vor proteja de primatele și prădătorii închiși acolo. Doar că pericolul iminent nu vine de la animalele din cuști, pericolul este permanent lângă ele, între ele, le învăluie. Și ele însele sunt, de fapt, niște victime închise în cuști invizibile.
Spuneam la început de interpretarea greșită a mesajului filmului încă de la momentul apariției lui. Până la urmă, Les Bonnes femmes este un film cu accente feministe turnat înainte ca feminismul să capete o voce clară și o direcție concretă. Într-o lume dominată de bărbați din ce în ce mai superficiali, fiecare dintre cele patru personaje principale este construit să reflecte un model diferit de femeie modernă. Toate aceste modele servesc scopului unic de a indica eșecul societății din anii 60 de a acorda o șansă reală de împlinire socială, profesională și sentimentală pentru tinerele femei singure.
Cadrele finale dezvăluie o a cincea femeie, un personaj fără nume de această dată. Timidă și singuratică, aidoma lui Jacqueline, ea stă la o masă într-un restaurant. Un bărbat fără chip o invită la dans. În ciuda muzicii romantice și a dansului tandru, figura și privirea pătrunzătoare ale acestui personaj feminin sunt misterioase și nu devoalează spectatorului dacă va avea soarta lui Jacqueline sau dimpotrivă, de această dată, în sfârșit, o femeie a găsit dragostea adevărată.
Regie: Claude Chabrol
Scenariu: Paul Gégauff, Claude Chabrol
Actori: Bernadette Lafont, Clotilde Joano, Stéphane Audran, Lucile Saint-Simon
Unde poate fi vizionat Les bonnes femmes:
