Un film de atmosferă despre drama unui cuplu, cu personaje pestrițe, reale, cu dialoguri aprinse și pătimașe.
Fără să fie un film notabil, realizat de Gilles Grangier, Le Sang à la tête a făcut parte din vizionările mele obligatorii pentru că este un film cu marele Jean Gabin în rol principal. De această dată, personajul jucat de Gabin este Cardinaud, un fost docher îmbogățit, actual proprietar de nave și cu multe afaceri în portul La Rochelle. Este un individ simplu, fără educație, dar extrem de inteligent căruia simțul instinctual al afacerilor, duritatea și viclenia i-au asigurat ascensiunea și succesul în comunitate. Îmbracă pardesiu și poartă pălărie, merge duminica la biserică cu fiul său, are guvernantă și servitori și încearcă să trăiască ca un burghez. (,,Je te demande pardon, mais je suis devenu un bourgeois.’’… îi spune Cardinaud unui amic din tinerețe).
Numai că soția sa, o fată simplă, cu care Cardinaud se căsătorise când amândoi erau tineri și săraci, pare să nu se fi adaptat deloc la viața burgheză și îi lipsește libertatea și lipsa de restrângeri de altădată. Într-o zi, ea dispare și Cardinaud începe căutarea ei.
Filmul conține secvențe veridice pentru a desluși atmosfera portului francez la jumătatea secolului trecut. Poate acesta este meritul regizorului, de a reuși construcția acestui peisaj extrem de pitoresc, înzestrat cu personaje pestrițe. Ele sunt reale, sunt vii și au dialoguri aprinse, pătimașe, dar sunt vag nuanțate. În special, soția lui Cardinaud este aproape invizibilă, deși povestea este construită în jurul dispariției sale. O descoperim abia în secvențele de final și este păcat că nu s-a insistat mai mult în dezvoltarea acestui personaj. Este un film de atmosferă, un film despre drama unui cuplu, dramă sufocată de personaje prea zgomotoase (cum e Drouin) sau de secvențe statice ori inutile.
Scenariul este simplist, există probleme conjugale, o gâlceavă între marinari și o urmărire, dar nimic mai mult. Cumva, scenariului îi lipsește miezul, spectatorul pare că așteaptă să se întâmple ceva până la urmă. O crimă? O răpire? O răzbunare din gelozie? Nu, nimic din toate acestea nu se petrece până la final. Nu este un film polițist, deși poate ne așteptam la asta, avându-l pe Gabin pe generic. De altfel, niciunui personaj nu i se ,,ridică sângele în cap”, asa cum anunța titlul peliculei. Cardinaud are toate motivele să fie furios, este un personaj privit cu ostilitate de către toți ceilalți dar, ciudat, el rămâne sobru, calm și extrem de cumpătat în acțiunile sale până la final.
Cardinaud se găsește prins în situații mai degrabă puerile (guvernanta încearcă fățiș și ridicol să ia locul soției), este implicat într-o urmărire care se soldează cu o bătaie destul de stângace cu cuțite. Atunci când bărbatul căutat de Cardinaud este prins, va fi iertat surprinzător, asemeni soției infidele căreia soțul ei îi șterge orice păcat simțindu-se el însuși culpabil de a se fi schimbat și îndepărtat de ea în timp ce era ocupat să urce scara socială și să-și adune averea.
De văzut pentru iubitorii de film francez.
Regie: Gilles Grangier
Scenariu: Michel Audiard, Gilles Grangier, Georges Simenon (roman)
Actori: Jean Gabin, Paul Frankeur, Claude Sylvain
