Un film despre dragoste, flirt şi pasiuni interzise, dar şi un joc al minţii în care personajele sunt prizonierele unui regizor-scenarist extrem de ingenios.
Distins cu premiul ”Louis Delluc”, nominalizat la Globul de Aur pentru cel mai bun film străin şi cotat drept ”Cel mai bun film francez al anului” (1970, n.n.), Le genou de Claire, partea a cincea din seria ”povestirilor morale” ale lui Éric Rohmer, începe prin a prezenta câteva momente din vacanţa petrecută de un diplomat francez, Jérôme, burlac, dar cu intenţii de căsătorie.
Se întâlneşte cu o mai veche cunoştinţă, Aurora, apoi, ajuns la locul unde aceasta locuia, o vilă foarte elegantă pe malul lacului Annency, o cunoaşte pe fiica gazdei, Laura (foarte natural interpretată de Beatrice Romand), şi pe sora vitregă a acesteia, Claire.
Jérôme era un intelectual, avea preocupări artistice şi lucrase ca ataşat cultural (de altfel, aşa o şi cunoscuse pe Aurora, care era, la rându-i, scriitoare. O adeptă a solitudinii, în contrast cu Jérôme, care avea mai curând o înclinaţie către hedonism, către căutarea plăcerii).
Jérôme, însă, ca şi celebrul personaj Humbert, al lui Vladimir Nabokov, avea (sau mai degrabă va descoperi, pe parcurs, că are) o înclinaţie obsesivă şi oarecum maladivă către fetele adolescente, de farmecele cărora era atras.
Aurora sesizează acest lucru şi începe un adevărat joc, spunându-i că exact aceasta va fi tema următoarei sale scrieri. Mai mult, îi mărturiseşte că mica Laura era îndrăgostită de el, avertizându-l, totodată, că tema îi va servi drept subiect în următoarea lucrare literară.
Flirtul care se înfiripă între Laura şi Jérôme este, desigur, unul destul de periculos, dar la fel de seducător, din punct de vedere artistic, ca şi cel dintre Humbert şi Lolita…
Jérôme va dansa cu Laura, iar Claire, cu prietenul ei, într-un inedit patrulater amoros, chiar de Ziua Naţională a Franţei, pe 14 iulie. Pasiune, tandreţe, dar şi un pic de nebunie, ”folie de l’amour”…
Jérôme va insista ulterior că, personal, nu mai simţea nimic pentru femei, nici pentru cele mature, nici pentru cele foarte tinere, dar că încerca să joace rolul încredinţat de Aurora, însă pentru spectator e dificil de precizat cu certitudine dacă chiar spunea adevărul. Mai ales că va recunoaşte slăbiciunea sa faţă de Claire – remarcabilă scena din final, când în sfârşit o mângâie pe genunchi, act mai degrabă fetişist decât de protecţie sau consolare, gest pentru care va risca totul, îi va dezvălui infidelitatea partenerului, pentru a se elibera de o tensiune erotică pronunţată, fără ca totuşi nimic în plus să se petreacă. Este un final, în felul său, apoteotic, un act care porneşte dintr-un joc al raţiunii, dar nu se poate sustrage instinctului.
Ca şi în alte filme ale lui Rohmer, punerea în scenă este reuşită, dar ceea ce încântă cu adevărat sunt dialogurile şi trăirile (uneori subînţelese) ale personajelor. Mereu afli ceva despre psihologia, interiorul unor actanţi care altfel ar fi putut părea comuni. Peliculele lui Rohmer sunt ca şahul: un fel de sport al minţii. Spectatorul este invitat, la rându-i, să ia parte la acest joc intelectual, completând sau emiţând păreri, în funcţie de ceea ce vede şi aude.
Jean-Claude Brialy, în rolul lui Jerome, Laurence de Monaghan, în rolul Claire, şi Aurora Cornu (actriţă şi scriitoare română, stabilită în Franţa), în cel al Aurorei, au interpretări reuşite, dar pentru mine adevărata revelaţie a fost Beatrice Romand (Laura), incredibil de talentată şi inspirată în rol, având în vedere şi vârsta pe care o avea atunci, care nu-i putea conferi o prea mare experienţă artistică. Aş crede că a făcut totul mai mult din instinct – un instinct care nu a trădat-o, ajutând-o să contribuie la realizarea unei pelicule memorabile.
Regie: Éric Rohmer
Scenariu: Éric Rohmer
Actori: Jean-Claude Brialy, Aurora Cornu, Béatrice Romand, Laurence de Monaghan
Unde poate fi vizionat Le genou de Claire:
