O dramă pe alocuri picturală, alteori construită doar din replici şi trăiri subînţelese.
Extraordinară dramă! Magnifică! Intensă de la început şi până la sfârşit, sfâşietoare aproape. Aş vrea să redau ceva din tensiunea excelent creată, din aura de mister şi de întuneric pe care o are filmul L’Attesa, fără a dezvălui întru totul scenariul, şi cel mai potrivit mi se pare să spun că motto-ul perfect pentru această peliculă deosebită ar putea fi un citat din Albert Camus: ”Un om este şi mai om prin lucrurile pe care le trece sub tăcere decât prin cele pe care le spune”.
Ca gen, este o peliculă care nu abundă nici în metafore sau elemente care ar putea aparţine fantasticului, nici în cadre care ar putea fi interpretate în mai multe feluri. Prezintă totul aşa cum este, însă tensiunea extraordinară care se acumulează încă de la început porneşte de la o premisă aparent simplă: tinerei Jeanne nu i se spune adevărul despre o persoană din viaţa sa. Însă această ascundere a adevărului are un potenţial exploziv, seamănă oarecum cu secretele şi misterele din celebra ecranizare Rebecca (fără a face neapărat o comparaţie, Rebecca este peste acest film, mă refer însă la tendinţe).
Giuseppe, cel dispărut, bântuie ca o fantomă imaginaţia şi sentimentele celor rămaşi, iar mama sa se găseşte într-o dilemă extraordinară în privinţa atitudinii faţă de Jeanne, iubita fiului său. Elementele moderniste (precum muzica şi dansul, dialogurile puţin frivole) sunt introduse atât cât este necesar, nefăcându-se un abuz care ar fi putut dăuna calităţii filmului.
Deşi acţiunea pare uneori că trenează, pelicula lui Piero Messina (un cineast, de altfel, puţin cunoscut, realizator al scurt-metrajului La porta), nu alunecă în monotonie. Spectatorul aşteaptă mereu să se întâmple ceva, să aibă loc o devoalare a misterului, participă la dramele personajelor, este captat de firul narativ (poate nu foarte complicat, dar intens).
Pe alocuri picturală, având în prim-plan apa, peisajele, trupul perfect al adolescentei Jeanne, alteori construită doar din replici şi trăiri subînţelese, L’Attesa este una dintre cele mai bune drame pe care le-am văzut, beneficiind şi de o interpretare excelentă atât a Juliettei Binoche, cât şi a tinerei Lou de Lâage, care se vede că a fost aleasă şi pentru talent, nu doar pentru frumuseţea sa. Un film aproape necunoscut la noi, din punctul meu de vedere aproape de capodoperă, chiar dacă e probabil mai greu să stea alături de un film de Bergman sau alt titan al cinematografiei mondiale.
Regie: Piero Messina
Scenariu: Giacomo Bendotti, Ilaria Macchia, Andrea Paolo Massara, Luigi Pirandello (piesa)
Actori: Juliette Binoche, Giorgio Colangeli, Lou de Laâge
Unde poate fi vizionat L’Attesa:
