Un film neobișnuit, despre viață și iubire, despre utopie și iluzie, dar și despre pasiuni omenești, cu o punere în scenă interesantă, dar perfectibilă.
Cu un scenariu de Jean Gruault și regia de Alain Resnais, La vie est un roman amestecă diferite stiluri cinematografice pentru a prezenta trei scenarii diferite, dar care au un punct comun.
Contele Michel Fourbek (Ruggero Raimondi) are un proiect grandios, utopic: vrea să construiască un castel pe care îl numește ”mai degrabă un templu al fericirii”; invită la reședința sa mai multe cunoștințe pentru a le face cunoscut proiectul (un fel de machetă la scară redusă), într-o atmosferă de gală. Când va fi gata, va urma o nouă petrecere, prilejuită de căsătoria cu aleasa inimii sale, Livia (Fanny Ardant). Acțiunea se petrece în 1914.
Apoi vedem macheta în flăcări, în timp ce auzim șuieratul bombelor și împușcături, fundal al Primului Război Mondial.
Ani mai târziu, după război, castelul este părăsit și uitat, și pe locurile acelea tronează colegiul doamnei Holberg (Véronique Silver). În același loc, un grup de copii țese o poveste despre timpurile medievale, într-un cadru feeric.
Poveștile se întrepătrund, încercând să se releve faptul că au aceeași esență, dar se desfășoară în timpuri diferite și într-un ambient care variază. Numitorul comun este aspirația către o lume perfectă, ideală, în care fericirea individului este garantată, iar suferința dispare. O lume care nu s-ar obține lesne și în care efortul individual ar fi în continuare prezent, dar una fără traume – acesta pare a fi mesajul inițial al lui Resnais, prin vocea personajelor sale. Numai că a suprima pasiunea, intriga, misterul înseamnă a ucide emoția și ceea ce este specific naturii umane, ceea ce va duce la contrariul a ceea ce s-a intenționat – se va vădi până la final.
Amestec de basm, film de epocă și film fantastic, pelicula lui Resnais este populată de personaje pitorești, unele dintre ele având aspirații donquijotești, de atingere a idealului într-o lume în care acest lucru nu pare posibil.
Mai puțin sofisticat și pretențios decât alte filme ale celebrului regizor francez, introducând și elemente de musical sau de comedie (uneori satiră), deși dramatismul este la rândul său bine reprezentat, La vie est un roman beneficiază însă de un scenariu ingenios și de decoruri excelente. Găsim în el reflectarea unor idealuri înalte. (Contele vede drept cauză a nefericirii terestre lipsa armoniei, pe care o deplânge din tot sufletul și vorbește despre o ”renaștere” a omului, drept cale către o fericire imuabilă, perenă. La un moment dat, însă, în dorința de a-și atinge țelul, se apropie de fanatism).
Prima povestire, cu contele care juca un pic și rolul ”ucenicului vrăjitor”, e aproape de perfecțiune – dialoguri perfecte, dramatism, scenariu ingenios. A treia, cu copiii și lumea de vis – foarte bună, deși insuficient exploatată.
”Media” este oarecum stricată de povestea a doua, având-o în prim-plan pe mondena Nora Winkle (Geraldine Chaplin), alături de alte câteva personaje similare. Satiră evidentă la adresa moravurilor moderne, această parte a filmului nu are la bază o idee rea, însă punerea în scenă este șarjată, artificială, dialogurile alunecă în frivolitate, iar adevărurile spuse sunt cam unele pe care le cunoaște toată lumea. Pe final devine mai aproape de ceea ce s-a intenționat a fi, dar rămân la părerea că e ușor disonantă în ansamblu.
Un film neobișnuit, despre viață și iubire, cu story-uri care se leagă pentru a asambla un puzzle final pe care regizorul l-a dorit grandios, cu interpretări bune ale actorilor, o peliculă despre utopie și iluzie, dar și despre pasiuni omenești, care ar fi putut fi o capodoperă dacă punerea în scenă nu ar mai fi falsat uneori.
Regie: Alain Resnais
Scenariu: Jean Gruault
Actori: Vittorio Gassman, Ruggero Raimondi, Geraldine Chaplin, Fanny Ardant
Unde poate fi vizionat La vie est un roman:
