O poveste plină de mister, pasiune şi mai ales de nebunie, cu un ”sans fin” afişat la sfârşit.
După un scenariu original de Henri-Georges Clouzot şi cu o colaborare la dialogurile originale de José-André Lacour, filmul regizat şi adaptat de Claude Chabrol începe cu prezentarea unor imagini superbe din natură: un peisaj montan, un lac scăldat în razele soarelui, totul pe o muzică liniştitoare (coloana sonoră – care pe parcurs îşi va schimba registrul, n.n. – este semnată de Matthieu Chabrol, fiul regizorului). Urmată de cadre care arată un cuplu proaspăt căsătorit, cu expresia fericirii întipărită pe faţă.
Să fie un prolog reuşit pentru ”Infern”?
…Da, pentru că mai toate poveştile încep minunat, dar este suficientă o urmă de îndoială, de gelozie pentru ca iadul să se dezlănţuie.
La început poate fi o urmă, ca un mic bulgăre de zăpadă, dar pe parcurs se poate transforma în avalanşă.
Interesant este că filmul lui Chabrol devine şi prilej de meditaţie pentru a înţelege mai bine şi chiar a defini gelozia.
Relaţia dintre un bărbat şi o femeie nu este deloc atât de simplă precum ar putea părea. Pe lângă componenta spirituală, şi pe lângă latura carnală, mai există ceva: sentimentul de posesiune. Femeia iubită este a ta şi trebuie să fie doar a ta. Un studiu psihologic arăta că fiecare bărbat tânjeşte să fie eroul unei femei, or, cum să fii eroul ei dacă începi să împarţi acest rol cu altcineva? Pentru orice îndrăgostit, din orice timp, trădarea sau înşelarea (ori măcar intenţia lor) reprezintă nu numai o fisură prin care se pot dezvolta furii, angoase, anxietăţi, dar şi cel mai mare afront. Aproape o insultă.
Paul (un director de hotel, excelent interpretat de François Cluzet) devine un cu totul alt om când începe să creadă că soţia (Nelly, jucată de o Emmanuelle Béart convingătoare în rol şi extrem de sexy) îl înşală. Vede o dovadă a trădării în orice gest, orice cuvânt, orice detaliu – iar dacă acestea nu îi oferă o confirmare de netăgăduit, e în stare să le şi inventeze.
În cele din urmă o surprinde pe Nelly urcându-se într-o şalupă cu un alt bărbat – dar este de ajuns pentru a justifica tot ”complotul” pe care şi-l imagina zilnic? Pentru că, de la un moment dat încolo, se pare că în viziunile lui Paul, care în plus amestecă (la un oarecare interval, e drept) medicamentele de dormit cu băutura, imaginaţia începe să invadeze realitatea.
Într-un fel, indiferent ce se va întâmpla până la final, o parte considerabilă a vinei îi va reveni tot lui Paul. Momentul îndoielii, al acuzei aruncate asupra celuilalt va fi cel care va declanşa drama (aici filmul seamănă întrucâtva cu Le Mépris, de Jean-Luc Godard).
De altfel, pe măsură ce acţiunea înaintează, Paul devine tot mai dezechilibrat, aproape de afecţiune psihică, ros de propriile îndoieli şi iraţional; eroul este asemeni unui păianjen care s-ar încurca în plasa pe care tot el a ţesut-o. Deviaţiile sale ating un crescendo către final, ceea ce păruse o simplă criză conjugală se transformă, treptat, într-o tragedie.
Chabrol e foarte atent la detalii, imaginile sale alcătuiesc un ansamblu ca un joc de puzzle care va fi complet la final. Nu este neapărat un film de mare profunzime, nu impresionează atât prin povestea spusă, ci prin felul în care este spusă. Sunt suficiente două personaje şi un sentiment pervers, gelozia dusă dincolo de limită, pentru a crea ”infernul” care dă şi titlul peliculei.
Acel sans fin afişat la sfârşit spune totul despre viziunea lui Chabrol asupra propriei creaţii. Puteţi completa, dacă doriţi, finalul – poate că nu este atât de important ca el să fie unul (pre)determinat. Importantă este povestea – plină de mister, pasiune şi mai ales nebunie, nebunie care îşi pune amprenta asupra întregii intrigi.
Un film de văzut, pentru regia excelentă şi pentru interpretarea actoricească pe măsură.
Regie: Claude Chabrol
Scenariu: Henri-Georges Clouzot, Claude Chabrol, José-André Lacour
Actori: Emmanuelle Béart, François Cluzet, Marc Lavoine
Unde poate fi vizionat L'enfer:
