Kocham kino (Piotr Lazarkiewicz, 1987)

Omagiu adus filmului clasic, dar şi dramă de familie, film-manifest, dar şi despre predestinare, Kocham kino impresionează prin sensibilitate artistică.

recenzie de film Kocham kino, Piotr Lazarkiewicz

Filmul Kocham kino (I love cinema), regizat de Piotr Lazarkiewicz (pelicula fiind şi debutul său în lungmetraj), începe aparent comun: o mamă, Maria Borkowska, proprietara unui mic cinema de provincie, îl recunoaşte pe fiul său, pe care îl abandonase în urmă cu mulţi ani, într-o peliculă. Îl găseşte şi acesta acceptă să vină pentru a locui împreună cu ea şi o fată pe care Maria o adoptase de la orfelinat.
Însă spectatorul va realiza, pe parcurs, că acest ”intro” este doar pretextul pentru o dramă mult mai complicată: cinematograful Mariei va da faliment (imaginea sălii dezolant de goale, atribuită unui cinema polonez din anii ’80, fiind similară cu ce s-a întâmplat cam din anul 2000 încolo cu cinematografele clasice bucureştene), iar dorinţa fiului, Pawel, de a resuscita mica afacere de familie va fi una relativ donquijotescă.
Filmul preferat al Mariei, un film de dragoste, ”Mâinile pianistului”, era ascuns cu grijă printre arhivele aflate în locuinţă, iar, cum Pawel insistă să îl vadă, cei doi îl vor proiecta, însă Maria va face pe parcursul proiecţiei atac de inimă şi va muri. Moarte simbolică, aluzie evidentă la noile tendinţe în cinema (şi nu numai) şi la dispariţia filmului clasic. Cadrele alb-negru, extrem de sugestive, rămân doar să amintească de un trecut în ruină…
Cei rămaşi să ducă legenda mai departe vor fi fiul şi fata adoptată a Mariei, Joanna, între care se va înfiripa o poveste de dragoste.
În căutarea descifrării propriului trecut, Pawel va afla de la tatăl său adoptiv multe lucruri pe care nu le cunoştea, inclusiv rolul tragic pe care l-a jucat în vieţile lor şi înainte filmul ”Mâinile pianistului”, care pare a fi unul blestemat pentru familie.
Relaţia cu cea care ar fi putut să îi fie soră, dar îi era apropiată doar prin adopţie rezistă unui moment critic, apoi Pawel are o idee pentru a aduce din nou spectatorii în sală: să reproiecteze filmul ”Mâinile pianistului”, de mare succes în urmă cu peste 20 de ani, având grijă să îi facă reclamă în toată localitatea.
Ulterior, Pawel este părăsit de iubită, dar rămâne să îşi împlinească un singur vis: să aducă în sală cât mai mulţi spectatori la filmul în care jucase şi mama sa. Ceea ce reuşeşte, deşi autorităţile vor să îi închidă cinematograful. 
”Nu putem trăi fără visuri, fără emoţii”, le spune Pawel celor ce veniseră să vadă filmul. Se va reîntoarce şi Joanna, dar nu va fi loc cu adevărat pentru un happy-end, fiindcă blestemul filmului proiectat va mai face o victimă.

Filmul nu va muri niciodată, dar arta cere sacrificii, pare a fi mesajul regizorului polonez, el însuşi plecat dintre noi prea devreme, la doar 54 de ani, în urma unui atac de cord. 
Film impregnat de sensibilitate şi romantism, Kocham kino redă în egală măsură atât drama unei familii, cât şi pe cea a cinema-ului polonez dintr-o mică localitate, Lubien, vorbeşte despre pasiune, artă, predestinare şi blestem.

Paradoxal, deşi scenariul este ingenios şi bine gândit, sunt anumite elemente uşor previzibile (ca de exemplu idila care se va naşte între Pawel şi Joanna), dar nu afectează major interesul faţă de desfăşurarea ulterioară a acţiunii.
Coloana sonoră este deosebită, foarte adecvată cu tonul general al filmului.

Regie: Piotr Lazarkiewicz

Scenariu: Piotr Lazarkiewicz, Ilona Lepkowska

Actori: Marek Probosz, Elzbieta Czyzewska, Henryk Bista