Killing Time (Florin Piersic Jr., 2011)

Un film care reușește o construcție surprinzătoare de personaj sinistru: al doilea Asasin.

recenzie film romanesc Killing Time, Florin Piersic Jr.

Scris și regizat de Florin Piersic Jr., filmul atrage atât prin titlu cât și printr-un sinopsis bine ales.
Doi asasini plătiți, în costume închise la culoare și cu armele la brâu, își așteaptă victima în apartamentul acesteia. Orele trec, fumează țigară de la țigară, încordarea crește. Cei doi sunt diferiți. Primul asasin (Florin Piersic Jr.) pare un tip pragmatic și serios, încearcă să fie profesionist și își face meseria în ciuda faptului că ar trebui să fie alături de familia lui aflată la ceas de cumpănă. Însă al doilea asasin (Cristian Gutau) este un individ bizar care vorbește întruna vrute și nevrute. Diferențele dintre cei doi conduc la apariția unei tensiuni surde, spiritele se încing tot mai tare, până când conflictul sângeros escaladează. În cele din urmă, victima își face la rândul ei apariția.

Scenariul are câteva fisuri logice și inconsistențe care îl fac puțin verosimil. Dincolo de prolog, filmului îi lipsesc substanța și conținutul. Deși este în mod evident construit ca un film de personaj, scenariul nu atinge concret, ori măcar la nivel de sugestie, situația celor doi asasini și nici măcar justificarea acțiunilor lor. În schimb, conversația, sau mai bine spus, monologul constituit de tiradele interminabile ale celui de-al doilea asasin sunt plasate pe post de construcție narativă și constituie eșafodajul scenariului. Doar că, umorul, fie el și negru, lipsește și astfel lungimea necondimentată a discursului celui de-al doilea asasin devine plictisitoare.
Într-un asemenea context, cadrele lungi, statice, accentuează senzația de lipsă de dinamism, de așteptare nerăsplătită a spectatorului. Filmat aproape integral în interiorul unui apartament deloc ofertant din punct de vedere scenografic, nimic nu poate fi valorificat vizual cât timp cadrele fixe relevă pereții albi și goi din spatele personajelor.

Două sunt punctele interesante ale filmului:
Mai întâi de toate, prologul. Un plan-secvență introductiv dezvăluie un personaj ciudat (Florin Zamfirescu), cu un monolog complet paradoxal față de situația inedită în care se află. El fumează prima lui țigară în cincisprezece ani și o savurează cu o încântare ciudată, dat fiind că aceasta este țigara condamnatului la moarte. primul asasin îi descarcă apoi șase gloanțe în spate.
În al doilea rând, filmul reușește o construcție surprinzătoare de personaj sinistru: Al doilea asasin are o înfățișare stranie, un zâmbet odios, e înalt și slab, cu părul lung, slinos, mustăți răsucite în sus și barbișon hilar. Vorbește cu accent moldovenesc, poartă șosete roz și își mângâie drăgăstos pistolul pe care l-a botezat Maricica. Interpretat cu o naturalețe halucinantă, al doilea asasin este singurul element cu potențial detonant, care sporește el singur tensiunea filmului și determina deznodământul. Aproape neom, cu un discurs grotesc care îi descifrează superficialitatea și lipsa de inteligență, al doilea asasin se califică fără îndoială într-un top al celor mai abjecte personaje din filmul românesc.

Deznodământul este destul de previzibil. În locul unui final sec, Piersic Jr. preferă să lungească povestea în mod lipsit de orice relevanță. Poate că și în acest caz, o compresie ar fi putut să structureze un scurtmetraj concentrat, care să nu sufere de lentoarea minutelor dobândite artificial și care să încânte mai mult pe spectator.

În Killing Time referințele la filmele cult ale genului sunt extrem de aparente. Pare un film pastișă, deși poate că nu este decât un film-tribut. Desigur, cel de-al doilea asasin nu este Jules sau Vincent, iar dialogurile sunt departe de a avea spiritul și umorul acelora scrise de Tarantino. Cu toate acestea, este regretabilă lipsa unui efort suplimentar al regizorului-scenarist pentru conturarea mai amplă a construcției scenariului și pentru adâncirea introspecției personajelor.

Regie: Florin Piersic Jr.

Scenariu: Florin Piersic Jr.

Actori: Florin Piersic Jr., Cristian Gutau, Florin Zamfirescu, Olimpia Melinte

Previous post The Power of the Dog (Jane Campion, 2021)
Next post Ikar. Legenda Mietka Kosza (Maciej Pieprzyca, 2019)

Acesta este locul pentru sugestii, întrebări, proiecte, colaborări sau campanii! Scrie aici orice idee ai și vom intra în contact! Mulțumim!