Într-un film construit cu artă și înțelepciune, mesajul lui Zvyagyntsev îşi face loc într-un mod extraordinar de delicat.
Izgnanie a fost tradus, în mod generic, The Banishment. Câteva sinonime ale titlului vor șterge orice confuzie între exil și expulzare. Parcă spunînd privește cu atenție și trage singur orice concluzie – ea va fi corectă, Andrey Zvyagintsev ne pune în fața ochilor interiorul unei case, interiorul unui tren în mișcare, interiorul unui mormânt în curs de săpare, interiorul unui puzzle, interiorul unui album foto, o familie. Fiecare imagine va construi subtil un drum spre interioarele nevăzute. La un moment dat, vedem o apă limpede pătrunsă de ploaie. Ceea ce se află sub apă este la fel de important ca ploaia în sine.
Alex (Konstantin Lavronenko) și Vera (Maria Bonnevie) – interesant cum vera este totodată substantiv comun în limba rusă și înseamnă credință – au doi copii: Eva și Kir. Dialogul dintre membrii familiei este scurt, dă o notă de răceală între soți, dar și în relația lor cu copiii. Această liniște va fi însă pătrunsă (exact ca apa de care pomeneam mai devreme) de o știre: Vera este însărcinată, iar tatăl nu este Alex.
Informația este vagă, nu ne sunt oferite prea multe detalii. Dincolo de sobrietatea personajelor se află câteva principii zguduite din temelii. Ambii soți par afectați, dar problemele sunt total diferite. În acest timp, copiii lor citesc povestea de seară cu inocență, înainte de culcare: Iubirea este îndelung răbdătoare, iubirea este binevoitoare, nu este invidioasă, iubirea nu se laudă, nu se mândreşte.
Copilul devine atât cale, cât și obstacol. Zvyagyntsev pune ambele situații în același coș. Un tată acceptă numai copiii lui, mama acelor copii nu are de ales.
Vera scrie ceva pe hârtie, înainte sau după marea decizie. Cheia filmului cred că stă în cuvintele ei din final:
”Copiii noștri nu sunt numai ai noștri așa cum nici nu suntem părinții copiilor noștri. Nu vreau să dau naștere morții. Am putea trăi fără să murim. Există această posibilitate. Nu știu, dar există sigur. Și nu e posibil decât împreună, unul pentru celălalt. De unul singur e imposibil, nu are rost. E un cerc vicios. Cum să-i explic asta lui ca să înțeleagă cu adevărat ce face?”
Scena în care copiii construiesc un puzzle în timp ce în altă parte un copil devine puzzle deconstruit te lasă fără răsuflare. Filmul pare lent și lipsit de acțiune numai pentru cei care caută povești sau intrigi. Se pare că la mijloc stau câteva filosofii existențiale cum până acum am mai văzut la Tarkovsky. Dar nu vreau să-i asemăn pe cei doi regizori pentru că abordările sunt diferite. Au în comun profunzimea ideilor.
Izgnanie face parte din categoria acelor filme care se digeră în background-ul minții – zile întregi după vizionare. Pe măsură ce impresiile se cristalizează, realizezi că totul a fost construit cu artă și înțelepciune, iar mesajul lui Zvyagyntsev țipă într-un mod extraordinar de delicat.
Regie: Andrey Zvyagintsev
Scenariu: Artyom Melkumyan, Oleg Negin, William Saroyan (roman)
Actori: Konstantin Lavronenko, Maria Bonnevie, Aleksandr Baluev
