Un epos despre Irlanda și maturizarea prin suferință a irlandezilor, un film care transmite într-un mod aparent simplu realitatea dură a unei erori judiciare.
Realizat de Jim Sheridan în 1993, la câțiva ani de la debutul său regizoral cu My Left Foot din 1989, In the Name of the Father (rom. În numele tatălui) marchează a doua colaborare cu Daniel Day-Lewis, actor considerat de Sheridan „talismanul său norocos”, cu care-și împarte originile irlandeze și cu care va colabora, de altfel, și pentru a treia oară în Boxer (1997). Toate cele trei producții vor cimenta tandemul actor-regizor – Sheridan e, de altfel, singurul realizator cu care cameleonicul actor a făcut mai mult de două filme – intrat deja în galeria perechilor legendare ale cinematografiei contemporane ca Scorsese-De Niro sau Burton-Depp. Dar aceste titluri formează și un alt fel de trio: unul care surprinde multiplele fațete și probleme ale Irlandei contemporane, țara natală pe care Jim Sheridan a purtat-o cu sine, ca pe o obsesie, de-a lungul periplului său existențial, mai întâi ca emigrant în Canada, apoi ca rezident în SUA. De pildă, deși My Left Foot este cronica vieții unui artist cu dizabilități, filmul reprezintă și o incursiune în lumea muncitorimii irlandeze marcată de sărăcie, alcool, relații familiale dominate de patriarhalism și violență. La fel In the Name of the Father este un film și despre Irlanda.
Povestea principală este arhicunoscută. În 1974, patru tineri (trei băieți irlandezi și o englezoaică) trăiau în Londra fără vreo preocupare anume în afară de a pierde vremea într-un stil cât mai „boem” sau mai „hippy” cu putință. Dar tocmai această existență a făcut din ei „țapii ispășitori” perfecți pentru poliția britanică, drept pentru care s-au trezit acuzați și condamnați pe nedrept de atacul cu bombă de la Guildford, pus la cale și înfăptuit în realitate de IRA. Capul „rețelei de teroriști” a fost considerat Gerry Conlon (interpretat de Daniel Day-Lewis), acuzat de complicitate fiind chiar tatăl său, Giuseppe Conlon, cu care a și fost încarcerat. Odată cu ei și alți membri ai familiei extinse au fost atrași în înscenare și condamnați la închisoare pentru mult timp. După 15 ani, în urma redeschiderii procesului, adevărul iese la suprafață, iar cei închiși pe nedrept sunt eliberați.
La această temă centrală se adaugă prezentarea relației contorsionate dintre un fiu rebel și un tată extrem de devotat, relație armonizată de-abia în închisoare unde Gerry Conlon va sfârși prin a prelua lupta tatălui pentru dreptate, în numele lui.
Dar, oricât de complexe și de emoționante sunt aceste subiecte, In the Name of the Father este un film ce are capacitatea de a surprinde mult mai mult de atât. De pildă, prin câteva replici și scene scurte este esențializat modul în care IRA ajunsese să manipuleze populația din Belfast, apelând când la șantaj, când la loialitate, când la tradiții pentru a-și păstra autoritatea, accesul la resurse și, în cele din urmă, rostul propriei existențe. În acest film, Jim Sheridan este la fel de dur și acuzator atât cu propriii concetățeni din IRA, cât și cu englezii care, din comoditate și interes strict pecuniar, au instrumentalizat imensa nedreptate făcută inocenților încarcerați timp de 15 ani. Aplecarea spre autencitatea chiar de tip documentar a regizorului se vădește și în cadrele filmate în Belfast. Condițiile socio-economice în care trăiau familiile obișnuite de-acolo, de tipul familiei Conlon, în anii 1970 sunt prezentate succint, fără tușe îngroșate menite să impulsioneze compasiunea spectactorilor. Pauperitatea și precaritatea existenței acestor oameni care-și duceau traiul zilnic în mijlocul unui război civil, tiranizați nu atât de „stăpânii” englezi, cât chiar de irlandezii lor belicoși, care-și făcuseră din violență un mod de a fi, sunt evidente de la primele secvențe fără să se insiste prea mult asupra lor. De altfel, pe nimic nu se insistă prea mult în acest film. Toate emoțiile sunt dozate atât cât trebuie pe parcursul fiecărui cadru care, la rândul său, durează doar atât cât este necesar. Și scenele lămuritoare dintre tată și fiu, și afecțiunea dintre ei, și istorisirea peripețiilor londoneze ale tinerilor „rebeli fără cauză”, și întâlnirile avocatei cu membrii establishmentului juridic, și dialogurile dintre Gerry Conlon și ceilalți deținuți, și violențele, și protestele de stradă, și scena „răsturnării de situație” de la tribunal – în fapt, nimic miraculos, doar rezultatul combinației dintre noroc și munca rutinieră a avocatei – , toate sunt foarte bine gândite, scrise, interpretate și, mai ales, montate pentru ca mesajul să fie clar, penetrant și să ajungă la spectator fără vreun balast sentimentaloid sau obscurități fals intelectualizante. „Franchețea” pare să fie trăsătura definitorie a acestui film care transmite într-un mod aparent simplu și profunzimea transformării trăite de erou în pușcărie, și realitatea dură a unei erori judiciare.
De asemenea, interpretarea actorilor din rolurile principale și secundare este o altă caracteristică a sa. Este inutil de insistat pe modul impecabil prin care Daniel Day-Lewis s-a transformat în Gerry Conlon, un tânăr imatur, impertinent și debusolat care, grație apropierii de tată în închisoare, își găsește, dacă nu echilibrul interior, măcar puterea de a lupta pentru dreptate. Evoluția personajului se petrece pe nesimțite sub ochii noștri, iar Day-Lewis nu doar că devine una cu personajul – prin versatilitatea cu ne-a obișnuit în fiecare film al său –, dar aici interpretarea are aura, energia și patosul nesiropos al unui erou autentic. Emma Thompson (interpreta avocatei Gareth Peirce) a știut să redea cu naturalețe simplitatea și onestitatea cu care personajul său și-a abordat clienții, omenescul prin care i-a cucerit și tenacitatea neostentativă cu care și-a urmărit țelul. Pete Postlethwaite (Giuseppe Conlon) transformă un personaj cu mult potențial lacrimogen, care interpretat de un actor prea zelos sau necopt ar fi putut deveni o caricatură a umilinței, într-unul puternic tocmai din cauza slăbiciunilor sale: devotament suprem față de un fiu ingrat și coloană vertebrală într-o lume care le ia pe ambele în derâdere.
Toate acestea fac din In the Name of the Father nu doar un film despre tragedia unei nedreptăți corectate prin perseverență sau despre devotamentul părintesc și filial, ci și un epos despre Irlanda și maturizarea prin suferință a irlandezilor.
Regie: Jim Sheridan
Scenariu: Jim Sheridan, Terry George, Gerry Conlon (autobiografie)
Actori: Daniel Day-Lewis, Pete Postlethwaite, Emma Thompson
Unde poate fi vizionat In the Name of the Father:
