Lui David Lynch nu îi pot da decât o notă foarte mare. Orice lucru care mie mi se pare discutabil sau imperfect tind să cred că e din vina mea, şi nu a lui. Stăpâneşte arta regizorală desăvârşit, îşi alege foarte bine actorii şi coloana sonoră, e original şi inovator (printre cei mai importanţi regizori contemporani), iar la finalul aproape fiecărui film al său ai impresia că ai evadat într-o altă lume, după care trebuie să te reîntorci pe Pământ. Aş preciza ceva legat de toate discuţiile care se iscă privind dacă a fost înţeles sau nu un anume film al său, discuţii care degenerează în reproşuri fie faţă de regizor (că e prea criptic), fie faţă de cinefili (că se laudă că l-au înţeles, deşi nu au făcut-o). Părerea mea este că anumite filme ale sale (cu precădere Inland Empire, Lost Highway şi Mulholland Drive) nu pot fi înţelese în totalitate, fiindcă sfidează logica, deşi sunt introduse atent elementele unui puzzle care poate fi completat după imaginaţia fiecăruia. (De exemplu în Mulholland Drive povestea nu are sens decât dacă prima parte a fost un vis al eroinei, care la un moment dat se trezeşte şi continuă o altă acţiune, dar nici aşa nu e sigur că puzzle-ul e perfect. În Lost Highway, metamorfoza unui personaj pare lipsită de sens, iar finalul nu explică tot). Lynch, în opinia mea, se foloseşte de pretexte cinematografice pentru a-şi dezvolta fantezia care deseori evadează în suprarealism sau capcană psihologică. Nu face film în sens clasic, face un altfel de film, e ca un patinator care stăpâneşte perfect arta patinajului, dar te trezeşti că la programul „impus” o virează către „liber ales”, şi nu oricum, ci într-un fel care te hipnotizează. Dacă vei dori să îl înţelegi după logică, te vei trezi singur în cameră înjurând. Dacă te vei lăsa purtat de pelicula sa fără să te întrebi de ce?, s-ar putea să te vrăjească. Depinde dacă te mulţumeşte modul său de a face cinema sau nu, dar chiar dacă e prea extravagant uneori, rămâne un regizor de geniu.
Serialul Twin Peaks a fost un real succes de public. Atmosfera misterioasă, uneori supranaturală, elementele de thriller, personajele violente puse în faţa unui anchetator aparent calm şi total atipic, fiorii de groază, muzica divină – tot acest mix straniu a reuşit să vrăjească publicul de toate vârstele. Şi pentru mult timp.
Dacă, aşa cum arătam mai sus, admit că unele dintre lung-metrajele sale sfidează logica, nu înseamnă că le găsesc mai puţin fascinante. David Lynch este „marcă înregistrată”. Punct.
Desigur, nu toţi cinefilii vor privi lucrurile la fel, dar am dorit să împărtăşesc o viziune proprie.
