Imaculat (Monica Stan, George Chiper, 2021)

Crud, aprig, fără menajamente de limbaj ori referiri sexuale, filmul servește o porție zdravănă de realitate brută, vorbind, fără nicio reținere, de cotiturile perfide ale drumului pe care unii îl aleg.

Imaculat (Monica Stan, George Chiper, 2021)

Propunerea României pentru premiile Oscar 2023 la categoria „Cel mai bun lungmetraj internațional”, Imaculat reprezintă un debut atât pentru regizorii Monica Stan și George Chiper, cât și pentru protagonista Ana Dumitrașcu. Cu o nuanță autobiografică, scenariul scris de Monica Stan propune o poveste dramatică din lumea dependenților de heroină. Un pretext excelent pentru explorarea relațiilor dintre personajele prinse în mirajul drogurilor, izolate într-o lume aproape ermetică, sufocate, chinuite.

Daria (Ana Dumitrașcu) este o tânără naivă, timidă și complet incompatibilă cu lumea tenebroasă în care tocmai a pășit. Ea a început să își injecteze heroină doar pentru că iubitul ei făcea asta. Deși provine dintr-o familie închegată și este o elevă care aspiră să își continue studiile, relația nocivă cu acest iubit o aruncă într-un haos pe care mama ei crede că îl poate evita într-un singur fel: prin internarea fetei pentru dezintoxicare într-o clinică specializată. Mai ales acum, când iubitul ei a intrat la închisoare pentru patru ani. Doar că, în interiorul clinicii, Daria este prinsă într-o altfel de capcană. Aici sunt fel de fel de băieți și bărbați, dar toți au trăsături comune: suferă de dureri ale simptomelor de sevraj și sunt îngenuncheați de propria adicție. Resemnarea tuturor este evidentă și pare că știu cu toții că se vor injecta de îndată ce vor părăsi zidurile clinicii. 
Personajele sunt așezate concentric în jurul Dariei și sunt construite prin raportare la ea. În opoziție cu inocența fetei și cu fidelitatea pe care ea o arată față de iubitul absent, toți ceilalți pacienți apar haotici, nevrotici, agresivi. Clinica aduce mai mult cu o închisoare sau cu un azil de nebuni în care domină cel mai puternic și abuzurile de orice fel nu lipsesc, inclusiv cele sexuale. Femeile nu sunt izolate de bărbați, toaletele și dușurile sunt comune, intimitatea este diluată la maximum. Metadona administrată medical pentru a înlocui heroina ajunge să fie traficată între cei internați. Daria este mai expusă decât oricând, dar îl cunoaște pe Spartac (Vasile Pavel Digudai, actorul amator din Soldații. Poveste din Ferentari al Ivanei Mladenovic). Acesta este masiv, impunător, un fost pușcăriaș erijat în liderul incontestabil al dependenților. Spartac devine protectorul Dariei, dezvoltând un soi de atracție maladivă pentru aceasta. Când în clinică își face apariția un nou pacient, Costea (Cezar Grumăzescu), singurul personaj complet lucid, dar mai nociv decât oricare altul, lucrurile se complică și relația Dariei cu Spartac și cu toți ceilalți bolnavi devine contorsionată și explozivă. 

Filmul dezvăluie o compoziție atentă care asigură un aer echivoc narațiunii. Personajele se manifestă confuz, sunt imprevizibile și nu își dezvăluie caracterele reale, ele rămân difuze până la final. Lipsa lor de consecvență și stabilitate sunt în deplină concordanță cu starea generată de consumul de droguri. Daria însăși nu este un personaj complet devoalat, ea rămâne constant într-o izolare menită să îi protejeze fragilitatea. Nu putem decât intui adevărata ei fire, ea este cu siguranță mult mai mult decât ceea ce se vede. Daria își ascunde adânc trăirile reale și sentimentele autentice. Chiar și când acestea erup sub forma pasiunii dezlănțuite pentru Costea, confuzia își face din nou loc. Este Daria lipsită de tăria de a se apăra de tentațiile vătămătoare și este mereu o victimă perfectă? Sau abia acum își depășește limitele înguste pentru a descoperi că viața este mai mult decât iubitul ei toxic și drogurile lui? Este Costea o ispită nevinovată? 

Imaginea filmului are o personalitate proprie, capturată în așa fel încât să ofere constant o senzație claustrofobică. Așa se poate explica și formatul îngust de 4:3, ales pentru a sufoca și mai mult atmosfera. Camera mobilă este plasată în proximitatea personajului și îl însoțește permanent în mijlocul evenimentelor, cu ajutorul cadrelor prim-plan. Deși multe secvențe sunt extinse artificial, ele contribuie la construcția unei senzații apăsătoare care nu părăsește spectatorul nici un minut. 
Deși finalul filmului conduce către un climax, nicio rezoluție concretă nu poate fi evidențiată. Am putea spune că filmului îi lipsește o concluzie, asta doar dacă am fi mereu în căutare de evidențieri concrete ale deznodământului unei povești. Probabil că oricare final este posibil, deschiderea acestuia fiind voința regizorilor.

Crud, aprig, fără menajamente de limbaj ori referiri sexuale, Imaculat servește o porție zdravănă de realitate brută, vorbind, fără nicio reținere, de cotiturile perfide ale drumului pe care unii îl aleg și la capătul căruia mulți nu mai ajung niciodată.

Regie: Monica Stan, George Chiper

Scenariu: Monica Stan

Actori: Ana Dumitrascu, Vasile Pavel, Cezar Grumazescu