Ida (Pawel Pawlikowski, 2013)

Un film care refuză clişeele, în care decorul minimalist şi fundalul muzical adecvat dezvăluie o peliculă filosofică-fotografică.

recenzie de film Ida, Pawel Pawlikowski

Ida este produsul unui regizor sătul de filmele cu clișee. Un decor minimalist va dezvălui de fapt un film filosofic–fotografic și un fundal muzical potrivit ca o mănușă.

Cele două femei sunt prezentate într-un contrast desăvărșit. În timp ce Agata Kulesza – în rolul mătușii Wanda – este o actriță experimentată, Agata Trzebuchowska – în rolul Ida/Anna – apare pentru prima oară într-o peliculă, cu inocență și stângăcie. Femeia care le-a trăit pe toate o va cunoaște pe femeia care a trăit numai în mănăstire. Cele două universuri vor interacționa dând sens propriilor existențe.

Întoarcerea lui Pawlikowski în Polonia, după moartea soției sale, dezvăluie legătura cu pământul natal în stabilirea propriei identități și asumarea unui trecut în care evreii erau omorâți fără resentimente.
Regizorul spunea că oricine dorește să-l psihanalizeze, este de-ajuns să-i urmărească documentarele și filmele. Acolo va regăsi teme precum alienarea, trecutul emblematic, singurătatea, iubirea şi altele.
Legătura cu trecutul va fi transpusă pe ecran cu vitalitate. Înainte de a depune jurământul de credință, Anna descoperă că are o rudă în viață: mătușa sa, Wanda. Anna este de fapt Ida, un copil evreu, pe care moartea l-a iertat din greșeală. Așa să fie? Poate că Ida avea să salveze întreaga familie prin chemarea ei spirituală. În căutarea propriilor rădăcini, Anna va arunca o ultimă privire-buchet asupra vieții. Vedem fotografii vechi cu familia, craniile celor dispăruți, pământ dezgropat, obiceiuri din lumi diferite.
Wanda este o fostă judecătoare ale cărei verdicte au trimis chiar oameni la moarte. Fumează, bea și trăiește haotic. Experiențele ei progresive au creat un labirint psihologic. Totul pare consumat, singurul lucru sfânt rămas este sacrificiul.
Ida pășește în viață știind foarte bine pe ce drum trebuie să meargă. Tentația de a fi om înainte de a deveni sfânt este singurul lucru neexperimentat. A fi om – chiar și pentru o clipă, îi dă puterea de a vedea viitorul. O mostră de viață va face lumină. Întrebarea ei – și apoi ce va urma? – o va ajuta să aleagă definitiv, fără păreri de rău, parcă avînd înțelepciunea unui om care a trăit o viață, a murit și a aflat Adevărul.

We’re off to Gdansk to do some gigs.
Wanna come?
Ever been to the seaside?
I haven’t been anywhere.
Come along, then…
You’ll listen to us play,
we’ll walk on the beach.
And then?
Then we’ll buy a dog…
Get married, have children…
Get a house.
And then?
The usual hassles. Life.

Regie: Pawel Pawlikowski

Scenariu: Pawel Pawlikowski, Rebecca Lenkiewicz

Actori: Agata Kulesza, Agata Trzebuchowska, Dawid Ogrodnik

Previous post No Country for Old Men (Ethan Coen, Joel Coen, 2007)
Next post La terra trema (Luchino Visconti, 1948)

Acesta este locul pentru sugestii, întrebări, proiecte, colaborări sau campanii! Scrie aici orice idee ai și vom intra în contact! Mulțumim!