Holy Motors (Leos Carax, 2012)

Dedublare a personalităţii, nebunie, ficţiune, satiră socială, pasiune, moarte, depersonalizare: Leos Carax reuşeşte să le transpună pe toate într-o peliculă de neuitat.

recenzie de film Holy Motors, Leos Carax

Filmul Holy Motors debutează cu un cadru incitant: o mulţime de spectatori, în sala de cinema, ficşi, imobili, ca nişte cartoane, în timp ce pe peliculă se derula o dramă. Oare la fel procedăm şi în viaţa de zi cu zi, când în jurul nostru se petrec crime, furturi, violuri şi altele asemănătoare? – este prima întrebare care-ţi vine în minte.
Apoi, un bărbat (însuşi regizorul, Leos Carax) într-o cameră, trăgând lent dintr-o ţigară şi privind luminile oraşului prin fereastră. După care, înlăturând un perete fals, intră în aceeaşi sală de cinema pentru a asista la spectacol.
Încă de la început, spectatorul va realiza că este invitat să urmărească o dramă aparte, pe un fundal întunecat, şi că de asemenea ceva se va schimba în el pe parcursul vizionării.
Misteriosul domn Oscar (interpretat fabulos de Denis Lavant) este, mai întâi, un prosper om de afaceri, apoi se deghizează într-un bătrân cerşetor, şi o face intrând în rol aproape perfect.
Pe urmă, acelaşi intră în pielea unui luptător ultrasofisticat, care pătrunde într-o cameră cu infraroşii pentru a lua parte la un joc ce seamănă teribil cu realitatea virtuală, după care devine, pe rând, psihopat, asasin, cap de familie…

Pelicula regizorului Leon Carax este un prilej de a jongla în permanenţă cu imagini, stări, apariţii care pot fi derutante pentru cinefil, dar îl vor captiva cu siguranţă.
Holy Motors are toate premisele pentru a fi considerat un film-cult: te vei ataşa de viziunea pe care ţi-o oferă sau, poate, îl vei detesta, dar în niciun caz nu te va lăsa indiferent.
Eroul (Oscar) pare o exemplificare perfectă a ceea ce în cazuistica de specialitate se numeşte „personalitate multiplă”, deşi avea raţiunile sale pentru a face asta. În fond, nu contează dacă Oscar era un prototip al viitorului, desprins dintr-un scenariu SF, un om suferind de dedublare sau un actor care intra în diferite roluri: importantă este esenţa, ce anume se brodează în jurul acestui pretext.
Leos Carax are un simţ al bizarului şi al excentricului care te poate lăsa perplex, în acelaşi timp făcându-te, de fiecare dată, să te întrebi: „de ce a făcut asta?”.
Scena cu tatăl care îşi ia fiica de la petrecere şi dialogurile care urmează sunt mult mai apropiate de viziunea pe care o avem despre uman sau acceptat/acceptabil, şi dezvăluie o altă faţetă a personajului (poate cea reală).
Este, poate, cel mai fascinant studiu de caz pe care am avut ocazia, din punct de vedere cinematografic, să îl urmăresc şi să îl analizez.
Cine suntem cu adevărat? Îngeri sau demoni, idoli sau paria? Câte personalităţi încap în pielea aceluiaşi personaj, câte faţete avem şi, întrebare care poate părea ciudată, dar este pe deplin îndreptăţită: la sfârşitul existenţei noastre terestre, vom şti tot adevărul despre noi înşine? Se pare că nu.
Unele părţi sugerează o viziune satirică asupra societăţii, mai ales în straturile sale superioare, dar Carax este preocupat, în primul rând, de psihologie şi abia apoi de satiră.
Filmul mai poate fi, fără îndoială, interpretat şi ca o analiză subtilă a rolului actorului şi a modului în care acesta se poate identifica cu personajul, ca şi a menirii sale în viaţă, iar dialogul dintre Oscar şi patronul său este memorabil: „Patron: Se spune că frumuseţea este în ochiul spectatorului: Oscar: Şi dacă nu mai este niciun spectator în sală?„.
Nu ştiu de ce trebuie să suferim atât„, i se destăinuie Oscar, pe patul de moarte, nepoatei sale. O confesiune tristă, care arată că viaţa, deşi te poate ridica pe culmi, te poate coborî şi în cele mai adânci şi negre abisuri, şi nimeni nu este scutit de doza aferentă de suferinţă.
..Dar cortina nu a căzut încă. Surpriză (sau poate nu), şi acesta a fost tot un rol! Ce-i drept, unul impresionant.
Cine este omul din spatele măştii? Are actorul/omul/cetăţeanul dreptul la viaţă personală, la propriile sentimente, sau ajunge, de la un prag încolo, depersonalizat, construit de alţii, privind cu ochi ficşi şi goi către ceea ce ar fi trebuit să fie propriul destin?
La sfârşit, rămâi cu un gust foarte amar, dar şi cu o certitudine: tocmai ai vizionat unul dintre acele filme pe care, într-o viaţă, nu ai voie să le ratezi.

Filmul a fost distins cu numeroase premii, printre care ”Cel mai bun film străin” (AFCA Award, 2012), locul 7 în „Cele mai bune zece filme ale anului” (Boston Online Film Critics Association, 2012), „Cel mai bun film” (Cahiers du Cinéma, 2019), Award of the Youth (Cannes Film Festival, 2012) şi altele. Faptul că nu a primit un trofeu major îl consider irelevant – sau, mai bine zis, relevant în măsura în care nu toate filmele bune primesc premii mari.

Regie: Leos Carax

Scenariu: Leos Carax

Actori: Denis Lavant, Edith Scob, Eva Mendes

Unde poate fi vizionat Holy Motors: