Fixeur (Adrian Sitaru, 2016)

Un film cuminte, dar care zdruncină tocmai prin cumințenia dureroasă a fiecărui cadru ce se derulează de la început și până la final.

recenzie de film Fixeur, Adrian Sitaru

Filmul lui Adrian Sitaru este domol, elegant, cu imagini ce se pot amesteca foarte bine în oricare mare peliculă internațională. Nu îți impune nimic, nu fură privirea cu detalii fără sens. În spatele camerei de filmat ești tu, spectatorul, și privești ceea ce firescul lucrurilor și al întâmplărilor îți dezvăluie. Un film care iese din tiparele peliculelor românești – și ne amintim aici de imaginile care agresează vizual și psihic prin prim-planurile griurilor comuniste, prin zgomote de fond asurzitoare. 

Cu un scenariu bine conturat, scris după o poveste reală, filmul crește în intensitate, fără să explice sau să pună probleme în afara celor pe care personajele însele și le pun. Radu (Tudor Istodor) este fixeur, stagiar la biroul din București al Agenției France Presse, și aspiră la un post de reporter. Subiectul unei prostituate minore, extrădată din Franța, poate fi ocazia perfectă pentru a-și dovedi flerul și competența. Doi jurnaliști francezi (un reporter și un cameraman) vin din Paris special pentru a obține o mărturie a prostituatei: în fapt, o copilă de numai 14 ani, care fusese păcălită de un proxenet și dusă în Paris.

Adrian Sitaru strecoară în film teme sensibile pentru români, de la defrișarea pădurilor la problema atât de spinoasă a religiei, dar le diluează înainte ca acestea să devină pregnante, înainte să nască oarece contradicții, dimpotrivă. Temele sunt menținute doar atât cât să adauge o nuanță în construcția vreunui personaj, fără însă ca acestea – nuanțele! – să fie definitorii.
Regizorul a reușit să ofere publicului din România un film cuminte, dar care zdruncină tocmai prin cumințenia dureroasă a fiecărui cadru ce se derulează de la început și până la final. 
Jocul actorilor, care echilibrează excelent gravitatea subiectului, alternanța dintre limbile folosite (engleză, franceză, română), puținele, dar foarte reușitele, momente comice, toate îmblânzesc și acoperă cu bună măsură scenele dure ale filmului. 
Însă, de reținut și faptul că Sitaru dovedește o extraordinară știință în a crește și a opri la timp momentele de tensiune, de a nu exagera inutil agresivitatea, de a nu consuma până la final momentele cu încărcătură sexuală sau pur și simplu erotică.

Fixeur poate fi filmul de care România are astăzi nevoie. Pentru că tratează o temă care umple zi de zi buletinele de știri, hrănind apetitul de senzațional, de scandalos al telespectatorului. Folosește cu adevărat cuiva expunerea publică a unei copile agresate sexual? Avem nevoie cu adevărat să privim în ochi suferința pentru a conștientiza pericolul în care se află copiii noștri?
Este moral sau nu să obții mărturia unei adolescente abuzate sexual? Este moral sau nu să susții că de mărturia unei copile depinde reușita unui material de presă, în fapt, succesul unui subiect, oricât de scandalos ar fi? Care este granița dintre (in)formație și (mal)formație într-o profesie atât de alunecoasă? Răspunsurile sunt în fiecare dintre noi. Cei care privim, acuzăm, judecăm și blamăm.
Da, Fixeur deține toate elementele necesare unui film a cărui menire este să nască întrebări. Și probabil că nu există spectator care să nu se regăsească măcar în una dintre situații, măcar într-o replică din acest film.

Regie: Adrian Sitaru

Scenariu: Adrian Silisteanu, Claudia Silisteanu

Actori: Tudor Istodor, Mehdi Nebbou, Nicolas Wanczycki, Adrian Titieni

autor
"Îmi place filmul în felul acela firesc, fără patimă, dar cu o dragoste nemărturisită și necalculată. Știu cum era în copilărie, când fugeam la căminul…
Citește →
RECENTE
Etichete