Dogma 95: un film de debut pentru o concepție cinematografică inedită.
Dacă Thomas Vinterberg și Lars von Trier nu ar fi semnat în 1995 manifestul Dogmei 95, stabilind astfel o mișcare avangardistă și un stil propriu de a face film cu eliminarea totală a tehnologiei și a efectelor, probabil că Festen ar fi arătat cu totul altfel. Pentru acest prim film realizat în conformitate cu Dogma 95, Vinterberg a depus un efort substanțial, a renunțat total la recuzită, a înregistrat doar sunetul produs în timpul filmării, a renunțat la muzica de fond, a utilizat exclusiv camera hand-held fără să apeleze la lumina suplimentară, filtre sau efecte speciale. În acest fel, regizorul și-a respectat propria viziune de a face cinema, neuitând să urmeze inclusiv regula de a nu își înscrie numele pe genericul filmului. Din aceste motive, Festen are o valoare istorică pentru apartenența la un curent ce glorifică valorile tradiționale ale artei de a face film. De asemenea, pelicula are un aspect unic care poate părea astăzi, din multe puncte de vedere, desuet sau anacronic. Festen rămâne un film-pilon care a stabilit un reper pentru cariera lui Vinterberg, a cizelat un model personal al acestuia și a impus viziunea aparte a regizorului cu privire la autenticitatea creațiilor sale cinematografice.
Festen este cronica unei petreceri aniversare care se transformă dintr-un fericit prilej de celebrare într-un coșmar haotic. Când Helge (Henning Moritzen), patriarhul unei familii bogate din Danemarca, împlinește 60 de ani se organizează, ca de fiecare dată, o petrecere la reședința din provincie. Alături de Helge și soția lui, Elsa (Birthe Neuman), sunt așteptați să participe copiii cuplului: fiul cel mare, Christian (Ulrich Thomsen), fratele mai mic Michael (Thomas Bo Larsen), sora lor, Helene (Paprika Steen), precum și toate rudele și prietenii.
De la primul minut al peliculei, Vinterberg ne dezvăluie o familie numeroasă în care problemele sunt uriașe: Michael este beat și are certuri interminabile cu soția lui. Christian este un singuratic, tăcut, ciudat și retras. El a avut o soră geamănă care s-a sinucis cu puțin timp în urmă. Este prima aniversare fără această soră și, deși nerostit, absența ei apasă pe toată lumea.
La ora cinei, când toți invitații sunt așezați în jurul unei mese uriașe, un foarte calm Christian dorește să țină un toast. Când liniștea se așterne și invitații îi acordă toată atenția lor, fiul își acuză tatăl, pe sărbătorit, că și-a violat proprii copii. Nimeni nu pare îngrozit, mai degrabă cu toții ignoră cuvintele lui. Helene chiar îl contrazice. Mama însăși îi cere fiului ei să își retragă acuzațiile, privite ca o glumă foarte neinspirată, și să prezinte scuze tatălui său. Doar bucătarul-șef al familiei aude discuțiile și confirmă acuzațiile lui Christian.
Fiul cel mare are prilejul unui nou toast, asistența așteptându-se să audă regretele acestuia pentru farsa nesărată. Dar Christian își acuză din nou tatăl că, prin abuzurile sale, a determinat sinuciderea surorii sale gemene.
De aici, lucrurile se rostogolesc necontrolat într-o spirală periculoasă, alimentată de aburii alcoolului: rasism, violență fizică, adulter. Este scos la iveală cel mai murdar secret al familiei: înclinațiile bolnave ale tatălui și traumele brutale la care au fost supuși copiii lui, pe care aceștia le resimt după atâția ani. Sora geamănă a lui Christian nu a mai putut avea niciodată o viață normală și s-a sinucis. Adevărurile dureroase încep să fie confirmate. Însăși Elsa, mama lor, a fost martoră a abuzurilor sexuale și nu a luat niciodată atitudine. Revelațiile apar. Se formulează acuzații.
Câștigător al Premiului Juriului la Cannes, Festen le poate părea unora un film necizelat și o încercare brută de a face cinema complet indiferent la ținuta camerei, la imagine, sunet ori la decoruri. Rezultatul poate apărea ca un produs home-movie, cel mult într-un stil documentaristic obiectiv, aproape needitat și insuficient montat. Nu sunt mulți cei care apreciază stilul fluid de filmare cu utilizarea camerei hand-held care urmărește ca o umbră personajele. Intenția creatorilor Dogmei 95 a fost tocmai dezbrăcarea peliculei de artificial, pornind de la evitarea completă a efectelor speciale, mergând până la abandonarea uzului oricărei tehnologii dincolo de strictul necesar. Orice artificiu, în special cele din post-producție, în viziunea Dogmei 95, nu face decât să îndepărteze spectatorul de însuși miezul artistic al creației cinematografice. Dezideratul lui Vinterberg și al lui von Trier a fost acela de a evidenția tocmai intensitatea jocului actoricesc (care excelează în Festen), forța scenariului și amploarea personajelor.
În acest fel, Festen rămâne un film de debut pentru concepția cinematografică inedită, urmat în același an de Idioterne al lui von Trier. Deși stilul a fost abandonat la mijlocul anilor 2000, este interesant de urmărit amprenta pe care Dogme 95 a lăsat-o asupra stilului excepțional de a face cinema al celor doi.
Regie: Thomas Vinterberg
Scenariu: Thomas Vinterberg, Mogens Rukov (piesă)
Actori: Ulrich Thomsen, Thomas Bo Larsen, Paprika Steen
Unde poate fi vizionat Festen:
