Enemy (Denis Villeneuve, 2013)

Cine este originalul și cine este copia?

recenzie de film Enemy, Denis Villeneuve

M-am uitat la Enemy pentru că mi-a plăcut foarte mult Incendies (2010), regizat de același Denis Villeneuve. Impactul pe care l-a avut Incendies asupra mea a fost puternic. L-am recomandat prietenilor, am scris despre el, am discutat cu alți cinefili, l-am arhivat bine și poate-l voi revedea peste ani. Revenind la film, Enemy este ecranizarea romanului lui José Saramago (unul dintre scriitorii mei preferați) – ”O Homem Duplicado”. Încă nu am citit romanul, dar îl am în vedere, știind că scriitorul este axat pe complexitatea psihicului uman.

Filmul este construit într-o notă de mister progresiv, de ce-urile fiindu-ți explicate cu calm. Pur și simplu, stai cuminte și aștepți să ți se dezvăluie mici secrete. Scena inițială pare a fi ușa pe care intri în poveste, fără a mai avea posibilitatea de a ieși pe această ușă. Vedem mai mulți bărbați ce privesc o femeie goală. Unii dintre ei sunt încântați, dar spectacolul nu este pe placul tuturor. Cineva își pune mâinile la ochi. Femeia va dori să distrugă un păianjen. Totul este posibil, nimic nu este sigur.

Personajul principal, Adam (un Jack Gyllenhaal ce reușește să pară banal), este profesor de istorie. Printre imagini, cuvintele spuse elevilor în sala de cursuri vin să sublinieze anumite idei, conexiuni pentru scenele ce urmează. Totul este țesut cu un scop: istoria se repetă. Toate lucrurile importante se repetă. Ne este pregătit terenul pentru ceea ce urmează: Adam va vedea un film în care unul dintre personaje îi seamănă identic. Îl va căuta curios și temător totodată. De aici personajul principal va intra în umbră. Îl cunoaștem pe Anthony (tot Jack Gyllenhaal, de această dată un fel de bad boy), un actor faimos doar printre cunoștințe.

Cine este originalul și cine este copia? Aș fi tentată să spun că Adam este primul bărbat, cel care ar trebui să simbolizeze cumințenia. Anthony este exact opusul: tipul rebel ce-și urmează instinctele. Totuși, ambii bărbați există. Este nevoie de amândoi pentru a forma Omul, chiar dacă cei doi pot fi Ying și Yang-ul aceleiași imagini. Imaginea este singurul lucru pe care-l au în comun și nu trădează nimic. De fapt, atâta timp cât nu vorbești, nimeni nu va ști ce gândești, ce visezi, ce granițe treci cu mintea. Adam poate fi un profesor de istorie ce și-a dorit mereu să fie actor. Anthony are o soție însărcinată, dar iubește libertatea. Cine este vinovat pentru situațiile în care totul pare blocat? Orice alegere prezintă avantaje și dezavantaje. Inamicul aici ar putea fi vocea interioară cu care personajele nu sunt de acord. Inamicul ar mai putea fi femeia – în cazul lui Anthony, prins în plasa responsabilității de a fi tată.

Finalul mă face să cred că rolurile se pot transfera. Una dintre cele două lumi trebuie să dispară. Păianjenul apare de trei ori în mod evident. Prima dată sub tocul femeii. Partea aceasta mi se pare cea mai interesantă. Cumva femeia are posibilitatea de a alege ceea ce vrea să devină: una care îl calcă sau una care îl crește. Este totodată condiția femeii. Călcându-l (nu știm dacă a făcut-o) ar însemna că alege libertatea, din toate punctele de vedere. Dacă-l acceptă, își asumă această responsabilitate. A doua oară păianjenul este deasupra orașului. Poate fi vorba despre oricine, prins într-o plasă. Oricum ar fi, finalul lasă loc imaginației.

Regie: Denis Villeneuve

Scenariu: Javier Gullón, José Saramago (roman)

Actori: Jake Gyllenhaal, Mélanie Laurent, Sarah Gadon

Image