Un film despre o dramă aşa cum se poate petrece în America de Sud, cu pasiune, dans, instinct carnal, crimă. Toate redate convingător.
Una dintre cele mai bune drame şi cu siguranţă cel mai bun film LGBT pe care l-am văzut. El niño pez, creaţia regizoarei argentiniene Lucia Puenzo, ar trebui predat ca exemplu pentru cum trebuie făcut un film care să transmită ceva.
Pelicula începe ca o poveste de dragoste senzuală, provocatoare, între două tinere, fiica unui judecător, Lala (foarte convingător jucată de Inés Efron) şi fata care ajuta în casă, Aylin (Mariela Vitale).
Treptat însă, odată cu investigaţiile poliţiei referitoare la moartea tatălui Lalei şi punerea sub acuzare şi apoi condamnarea lui Aylin, filmul alunecă în thriller. Lala este devastată şi vrea cu orice preţ să facă dreptate, află cu stupoare că Aylin avusese o relaţie incestuoasă cu tatăl său, este respinsă de aceasta când o vizitează în închisoare, chiar dacă insistă să spună adevărul (Lala era cea vinovată de moartea tatălui şi de vinderea unor tablouri din casă).
Lucia Puenzo împinge lucrurile la limită în acest film care este şi dramă, şi thriller erotic, însă, spre deosebire de alţi cineaşti, o face cu talent.
Personajele sale sunt vii, credibile, transmit emoţii. Întregul story este bulversant, te face să participi la el, să te implici emoţional (într-o scurtă şi singură paranteză, pot spune că asta nu se întâmplă în pelicule mult mai bine cotate şi mai cunoscute, cum ar fi Philadelphia sau Brokeback Mountain, care mi s-au părut şarjate şi complet artificiale. Într-un top 3 personal al filmelor LGBT văzute, El niño pez intră direct pe prima poziţie, urmat de Thelma şi La piel que habito).
Deşi realist, dur, El niño pez nu comite eroarea de a şoca gratuit spectatorul: îi oferă exact atât cât are nevoie, atât ca tensiune erotică, cât şi ca violenţă.
Este un film despre o dramă aşa cum se poate petrece în America de Sud, cu pasiune, dans, instinct carnal, crimă. Toate redate convingător.
În plus, nu lipsesc nici elementele menite să dea un sens ideatic: copilul-monstru simbolizează rodul păcatului, uciderea tatălui Lalei este mai mult un simbol freudian decât o crimă comisă într-un moment de orbire, chiar şi temporara penitenţă a lui Aylin o văd mai degrabă ca pe o ispăşire metaforică, iar dorinţa ei de a cânta într-un dialect local poate fi interpretată ca o dorinţă de sublimare în artă a instinctelor trupeşti. De asemenea, lacul şi parcurgerea sa înot simbolizează Purgatoriul.
Nu dezvălui întreaga evoluţie a lucrurilor până la final, dar pot spune că suspansul nu lipseşte, nici unele răsturnări de situaţie, iar odată cu ultimul cadru vei rămâne cu impresia că ai urmărit o dramă autentică, excelent pusă în scenă şi interpretată, deloc pigmentată cu snobisme şi preţiozităţi.
Regie: Lucía Puenzo
Scenariu: Lucía Puenzo
Actori: Inés Efron, Mariela Vitale, Pep Munné
Unde poate fi vizionat El niño pez:
