Un film cu o tensiune omniprezentă despre absurditatea războiului, folosind doar trei personaje principale.
El Destierro este un film uluitor, de o profunzime aproape dostoievskiană şi cu siguranţă cea mai bună dramă pe care am văzut-o în ultimul timp. Ridică extrem de multe probleme, şi mai ales complexe, de la religie până la căderea în păcat şi absurditatea războiului, folosind doar trei personaje principale (Silverio, Teo şi Zolska) şi drept decor o ascunzătoare sordidă din timpul războiului.
Este filmat obişnuit, şi totuşi cadrele îţi vor atrage atenţia – există o notă de cenuşiu, o aură de mister, o tensiune omniprezentă care vor atrage cinefilul doritor de dramă de calitate.
Silverio şi Teo sunt două temperamente diferite, două personalităţi distincte şi uneori ai impresia că doar interesul comun îi uneşte, iar apariţia în cadru a personajului feminin, care va juca şi rolul de consoartă a fiecăruia dintre ei, nu face decât să complice lucrurile şi să adâncească această falie. Totuşi, de la un moment dat, prietenia şi solidaritatea vor reveni între ei.
Cu toate că a studiat teologia, tânărul Teo este încăpăţânat şi uneori dur în apărarea unor convingeri de care va ajunge să se îndoiască de-abia mai târziu. Nu întâmplător, tocmai el ajunge vinovat şi de desfrâu, şi de crimă, deşi nu este structural un ucigaş, fiindcă pământul este un loc al păcatului şi al blestemelor, fiindcă toţi avem probleme de conştiinţă (care par a constitui tema principală a filmului)
Finalul este unul apoteotic şi confirmă valoarea acestei pelicule mai puţin cunoscute, dar de excepţie. Nu îl dezvălui, pentru a nu crea un spoiler pentru cei care nu l-au văzut, dar pot spune doar atât: întotdeauna am crezut că războiul şi regulile sale reprezintă o mare aberaţie, o abjecţie menită să servească unor interese meschine, fie ele financiare sau de ocupare a unor teritorii, fie religioase, ideologice sau etnice. Dacă mai aveam vreo urmă de îndoială că ar fi aşa, acest film mi-a spulberat-o definitiv.
Opinez că nu este câtuşi de puţin un film comercial, chiar dacă mijloacele de realizare sunt oarecum mai moderne, nefiind o peliculă care să plutească în austeritate.
Deşi nu a fost distins decât cu Premiul Juriului pentru scenariu la Austin Film Festival (2015) şi Premiul pentru debut la Toulouse Cinespaña (2015), pe lângă o distincţie pentru coloana sonoră, cred că acest film ar fi meritat mai mult. Mai ales în contextul în care unele filme mai comerciale şi mai puţin valoroase iau premii importante.
Regie: Arturo Ruiz Serrano
Scenariu: Arturo Ruiz Serrano
Actori: Joan Carles Suau, Eric Francés, Monika Kowalska
