Un film în alb-negru, de neuitat, care ne oferă un personaj ce rămâne un rebel veritabil al cinematografiei românești.
Filmul lui Andrei Blaier, realizat după un scenariu scris împreună cu Constantin Stoiciu, propune o poveste aparent banală: Vive (Dan Nuţu) este un tânăr absolvent de liceu, eșuat în încercarea sa de intrare la facultate. Frământat de propria ratare pe care o vede ca inevitabilă, plictisit de monotonia unei vieți de adolescent dezorbitat, presat de un tată dur și ironic, care nu acceptă ca fiul său să își risipească viața și să nu aibă aspirații, Vive decide să plece din casa părintească și să se angajeze muncitor necalificat pe șantierul unui combinat. Numai într-un asemenea mediu care obligă la muncă grea, prestând o activitate utilă în urma căreia rămân edificate lucrurile palpabile, crede Vive că își poate găsi locul și integrarea socială.
În ciuda contextului epocii în care a apărut filmul și în ciuda unui subiect aparent simplist, aceasta nu este una dintre acele pelicule ale vremii care înfățișau ori preaslăveau munca și muncitorii aflați pe șantierele patriei.
Scenariul extrem de fluid este ofertant și sondează amplu atât psihicul cât și trăirile personajelor principale, reușind să stabilească conexiuni și distanțe între indivizi diferiți, mai mult sau mai puțin adaptați mediului, condiției ori epocii lor.
Adevărata coloană vertebrală a filmului o formează opunerea a două tipologii umane: cea a tânărului Vive și cea a sudorului-șef Fane (Sebastian Papaiani). Cei doi sunt structural diferiți, aproape antagonici, însă destinele lor se vor intersecta și înnoda într-un mod neașteptat.
Blaier nuanțează cele două personaje cu o finețe extraordinară, prin analiză extrem de descriptivă: Vive este un personaj dur și glacial, are o inteligență de necontestat și slăbiciuni umane inerente, în ciuda maturității sale deloc false. Fane este un individ simplu, direct și jovial, care își extrage satisfacția din munca sa. El epatează printr-o excepțională căldură și afecțiune camaraderească, fără să fie lipsit de robustețea dobândită de la viața lui dură. Cele două caractere nu se ciocnesc, ci se amestecă, împrumutându-și unul celuilalt calitățile. Carenței masive de afecțiune a lui Vive i se va opune firea extrovertită a carismaticului Fane. Cinismul și scepticismul tânărului vor fi domolite de siguranța și franchețea mai priceputului sudor. Singurătatea debusolatului rebel va fi compensată de jovialitatea unui foarte social si popular camarad precum Fane.
Simbolistica accidentului lui Vive, care va cădea de la mare înălțime de pe rezervorul pe care îl suda, relevă contradicția dintre numele eroului, Vive (de la latinescul vivere, a trăi) și hotărârea aproape sinucigașă a acestuia de a-și trăi viata așa cum crede și cum vrea el.
Dialogurile sunt extrem de bine scrise, în special cele dintre Vive și prietenul său Romache (Ion Caramitru), ale căror conversații, aparent exagerate și afectate, trădează nuanțe psihologice complicate, caractere intelectuale profunde cu o anume maturitate instalată prematur.
Personajele secundare sunt exploatate artistic, beneficiind de interpretarea unor actori nepereche, precum Ștefan Ciubotarasu, unii dintre ei foarte tineri în rolurile din 1967: Irina Petrescu, George Constantin, Mariana Mihuț, Octavian Cotescu sau Carmen Galin.
Un film în alb-negru, de neuitat, care ne oferă un personaj ce ramâne un rebel veritabil al cinematografiei românești. Rolul a adus în atenția publicului un actor de talent, Dan Nuțu, care și-a construit personajul cu o sinceritate și autenticitate superbe. Spre deosebire de Sebastian Papaiani, care a stăruit în a ne dărui interpretări excelente ale personajelor sale, Nuțu a lăsat publicul cinefil multă vreme în așteptare, până la revenirea sa din Puzzle (2013), într-un alt rol rafinat.
Regie: Andrei Blaier
Scenariu: Andrei Blaier, Constantin Stoiciu
Actori: Dan Nutu, Sebastian Papaiani, Stefan Ciubotarasu, Ion Caramitru
