Seria celor zece episoade, fiecare explorând una dintre cele zece porunci biblice.
Tema de la care pornește regizorul în al doilea episod din Dekalog este porunca “Să nu iei în deșert Numele lui Dumnezeu”, referindu-se la solemnitatea cuvântului și consecințele unui jurământ.
Filmul urmărește viețile și intersecția a două personaje: un doctor care locuiește singur (al cărui nume nu este dezvăluit, dar care povestește mici detalii din trecut cu o bătrână care avea grijă de casa lui) și o femeie pe nume Dorota Geller (Krystyna Janda), violonistă la orchestra simfonică a Filarmonicii.
În primă instanță femeia își petrece timpul pe holul clădirii în care cei doi locuiesc, cu o privire pierdută în zare, fumând fără oprire. Doctorul trece pe lângă ea când pleacă la spital și o găsește în același loc atunci când se întoarce acasă, la sfârșitul programului de lucru. Femeia pare că vrea să comunice cu doctorul, dar nu îndrăznește să se apropie și se oprește tăcută în fața ușii lui. Doctorul pare că simte prezența ei, dincolo, și deschide ușa pentru a întreba ce dorește. Se pare că soțul femeii este internat în spitalul în care lucrează doctorul și Dorota vrea să știe în ce stadiu este bărbatul, fiind îngrijorată că l-ar putea pierde. În același timp, pe chipul ei este afișată o altă îngrijorare, de care vom afla mai târziu.
O vedem în continuare pe Dorota la spital, aducându-i soțului un borcan cu gem de căpșuni. Din păcate bărbatul este inconștient și femeia decide să ia borcanul înapoi acasă. Colegul de salon îi cere să lase desertul acolo, pentru că este posibil să se schimbe situația și să fie nevoie de el. Femeia încearcă din nou să vorbească cu doctorul, dorind cu ardoare să afle dacă soțul va trăi, ca și cum această decizie i-ar fi aparținut cuiva sau cineva ar putea vedea în viitor. Doctorul îi spune că soțul este foarte bolnav, dar a văzut și cazuri în care pacienți aflați în acea situație s-au întremat. Acest răspuns nu o liniștește.
Dorota îl urmărește pe doctor spre casă, cu grija aceea nespusă, privitorul simțindu-i presiunea. Într-un final femeia reușește să discute cu doctorul și-i spune că este însărcinată, iar copilul este al unui alt bărbat. Dacă soțul moare, va păstra copilul. Dar dacă soțul va trăi, copilul nu poate fi păstrat și ea nu va mai putea avea copii vreodată. Doctorul înțelege de ce era urmărit și de ce Dorota voia să afle cu precizie viitorul.
După lungi frământări, femeia decide că va opri sarcina și asistăm totodată la o scenă în care frunzele unei plante sunt smulse în întregime, fără ca planta să moară. Neliniștea femeii se poate întrezări din toate acțiunile ei (un pahar cu apă este vărsat pe jos și se zdrobește), transpunându-se mai departe în mintea privitorului. Este greu de luat o decizie în asemenea situație, cu atât mai greu de oferit un sfat.
În același timp, la spital, doctorul află că soțul muribund trece printr-o stare de progres și riscurile de a muri sunt mai mici. Cu toate acestea, pentru a opri un avort, în numele Vieții, doctorul îi promite lui Dorota că soțul va muri.
Într-un alt cadru, o albină reușește să iasă din borcanul cu gem și-și ia zborul, liberă. Dorota păstrează copilul și are loc un miracol. Deja am dezvăluit destule spoilere, așa că las acest detaliu suspendat.
Regizorul te lasă cu mai multe întrebări în minte: revenirea la viață face omul mai tolerant la greșelile altora? Ceea ce este considerat în primă fază eronat, poate fi cumva o decizie bună? Se pare că promisiunile făcute în numele unor virtuți sunt cuvinte care nu au fost duse în deșert. Doctorul știe cum este să pierzi un copil sau o familie, ne dezvăluie în micile fragmente în care discută cu bătrâna femeie. Doctorul își aduce aminte cum este să pierzi un dinte ca adult sau cum este să vezi un copil al cărui dinte crește la loc.
Fără să tragă concluzii, Kieślowski lasă întrebările deschise, la fel și imaginația privitorului cu privire la decizii morale, contrastul dintre ceea ce credem că este bine și ceea ce este cu adevărat corect în această lume. Adevărul obiectiv nu poate fi întrevăzut dintr-un adevăr subiectiv. Tristețea este o temă dominantă și în acest episod, dar nu atât de apăsătoare ca-n prima parte. În final rămâne speranța, iertarea topind granița dintre judecător și condamnat.
Regie: Krzysztof Kieslowski
Scenariu: Krzysztof Kieslowski, Krzysztof Piesiewicz
Actori: Henryk Baranowski, Wojciech Klata, Maja Komorowska, Krystyna Janda
