Seria celor zece episoade, fiecare explorând una dintre cele zece porunci biblice.
Am vizionat pentru prima dată seria Dekalog acum câțiva ani, destui cât să-mi fi rămas bine întipărită în memorie, cu dorința de a o revedea pentru o mai bună asimilare. Voi dezbate separat cele zece părți ale faimoasei serii poloneze, regizate de Krzysztof Kieślowski (aflat în topul preferaților mei, din mai multe motive).
Deși la baza filmului stau cele zece porunci biblice, vom constata că acestea nu sunt dezbătute strict din punct de vedere religios, ci sunt mai degrabă bazele altor întrebări mai grele, la care omenirea a ridicat din umeri, pe diferite trepte istorice.
În prima parte din Dekalog, poate și cea mai tristă dintre toate, pornim de la ideea în care omul nu trebuie să-și facă niciun chip cioplit, cu alte cuvinte, să nu se închine altor Dumnezei. Avertismentele au întotdeauna un aer ce implică un șir de consecințe, ca și cum înaintea avertismentelor omul s-ar fi aflat într-un mic Rai și are puterea să-l păstreze sau să-l părăsească.
În era modernă, zeii au fost înlocuiți progresiv cu diferite obiecte sau obiceiuri. Este de ajuns să privești la dependența pe care o creează un smartphone, un computer, un aliment etc. Fiecare dependență are la bază o credință. Folosești X pentru că-ți aduce Y – Y fiind micul rai după care tânjim cu toții – asta crede subconștientul tău.
Filmul se deschide cu imaginea unui om rupt de societate, a cărui privire tristă se pierde în zare. Este îmbrăcat gros, așezat lângă un foc. Nu știm cine este, dar putem vedea în ochii lui un trecut pe care-l poartă pe umeri. Tot ce face necunoscutul este să privească și să aștepte ceva ce poate nu mai vine – sau urmează să vină.
Asistăm apoi pe parcursul filmului la relația unui tată – Krzysztof (Henryk Baranowski), profesor de lingvistică, ce iubește știința și o propovăduiește mai departe – cu fiul său, Pawel (Wojciech Klata), un băiat inteligent și sensibil. Cei doi fac tot felul de experimente pe PC și băiatul de numai 12 ani reușește să efectueze calcule destul de complexe, previziuni științifice și setări practice prin casă.
Într-o dimineață, băiatul vede un câine mort pe câmpul acoperit cu zăpadă. În timp ce stăteau la masă, tatăl citea ziarul și băiatul vede pagina cu comemorări, întrebând ce este moartea. Bărbatul rămâne surprins și oferă un răspuns pur biologic. Băiatul pare a fi nemulțumit de răspuns și se întreabă la ce folosesc toate dacă destinația finală este aceeași, dacă nu putem schimba sau influența ultimul capitol. Este încurajat de tată să nu se gândească prea mult la aceste lucruri acum, pentru că este prea devreme, iar oamenii au nevoie de răspunsuri numai pentru că sunt creaturi logice.
În timpul unei lecții, profesorul de lingvistică privește încrezător spre viitor și crede că tehnologia va comasa prezentul, până la nivelul în care o limbă va putea fi tradusă instantaneu cu alta. Singura care nu va putea fi tradusă prea ușor este poezia.
Pawel creează un program pe calculator prin care află ce face mama lui în anumite momente ale zilei, pe baza detaliilor pe care le cunoaște. Să nu uităm că toate comenzile pe PC se bazează strict pe ceea ce cunoaștem până acum, cunoașterea nefiind un fenomen static.
Întrebat de mătușa Irena (Maja Komorowska) ce a visat mama, atât copilul cât și computerul se blochează. Mama și-a visat copilul, răspunde ea. Pawel încearcă să poarte aceeași discuție despre sensul vieții cu mătușa. Este surprins că un frate și o soră au credințe diferite: tatăl lui Pawel crede numai în știință sau lucruri tangibile, în timp ce sora lui crede în Dumnezeu. Asistăm apoi la o scenă care mi-a topit inima, vă las să o descoperiți. Nu numai că este definit Dumnezeu, dar este prezentat un segment practic pentru cele care nu pot fi dovedite de știință.
După ce găsește o pereche de patine (menite să fie cadou de Crăciun), Pawel îi cere tatălui să calculeze condițiile necesare pentru a putea patina pe lac. Cei doi ajung la concluzia că gheața lacului este destul de rezistentă, oferindu-i suport de 3 ori mai mult decât era nevoie. Băiatul primește aprobarea părintelui. Deși calculele indică 100% siguranță, cu o fărâmă de neîncredere în știință, poate cu fărâma de intuiție divină, tatăl cercetează totuși gheața.
Diferite semne îi apar în fața ochilor. Tatăl varsă cerneala pe masă, fiind nevoit să se spele pe mâini. Este murdar cu albastru, un sânge ce nu apucă să-și mai scrie viitorul, un fel de avertisment vizual, prin care sânge din sângele lui se scurge în zadar. A doua zi, copilul nu este de găsit și în zare se aude sirena pompierilor. A avut loc un accident pe lac și în jurul lui s-au strâns foarte mulți oameni. Se pare că au dispărut doi: cel care-și aștepta ispășirea în jurul focului (poate s-a sacrificat) și cel care a plătit pentru credința tatălui.
Înțelegem mai departe că responsabilitatea cea mai mare a adultului era să-și trateze propriile credințe și să aibă grijă ce cultivă mai departe. Vlăstarul de om se naște cu toate întrebările și caută adevărul. Dacă propriul adevăr a fost înăbușit sau a înghețat (scena finală este subliminală), moartea acestuia se va instala de timpuriu în generația următoare. Kieślowski nu arată cu degetul, nu judecă pe nimeni, ridică întrebări incomode. Faptele vorbesc pentru sine și răsar apoi alte întrebări, lăsând spectatorul copleșit de senzații: nu toate pot fi calculate, viața oferă o serie de întrebări ce strică toate calculele pe care și le poate face un om. De ce? Asta rămâne de aflat în părțile care urmează.
Regie: Krzysztof Kieslowski
Scenariu: Krzysztof Kieslowski, Krzysztof Piesiewicz
Actori: Henryk Baranowski, Wojciech Klata, Maja Komorowska
