Tragismul unei povești de dragoste care se consumă lent, dar care rămâne verosimilă, nu cade în sentimentalism și reușește să emoționeze.
Distinsă cu premiul pentru regie la Festivalul de la Cannes anul acesta și recent nominalizată la Globurile de Aur la categoria Cel mai bun film vorbit în altă limbă decât engleza, Decision to Leave (t.o. Heojil kyolshim) este poate cea mai „cuminte” sau „comercială” peliculă realizată de Park Chan-Wook. Ghilimelele nu sunt puse la întâmplare, căci ultima secvență ar putea desființa caracterizarea filmului drept cuminte, iar „comercial” ar părea un atribut neadecvat pentru o producție fără multă violență, fără efecte speciale și fără scene sexy. Cu toate acestea, ultima realizare a lui Park Chan-Wook nu șochează nici la nivel vizual, nici la nivel tematic, așa cum ne-am fi așteptat având ca reper peliculele lui anterioare. Dimpotrivă. La prima vedere, în Decision to Leave avem de-a face cu o intrigă polițistă destul de previzibilă transformată pe parcurs în melodramă, un subiect pretabil a fi dezvoltat într-unul din deja faimoasele seriale (drame) sud-coreene.
Un polițist între două vârste, extrem de meticulos și conștiincios, căsătorit cu o savantă mult prea înclinată către statistici și observații biologizante pentru a oferi tandrețea necesară unei căsnicii, se îndrăgostește de soția victimei unui omor, suspectată evident de uciderea bărbatului ei. Suspiciunea, la un moment dat, se adeverește într-un mod care trimite poate prea mult la Basic Instinct, mai ales când se află că femeia avea antecedente în China natală.
Însă scenariul începe să se îndepărteze de clișeele unei melodrame polițiste odată cu partea a doua a filmului după ce eroul nostru, deși își descoperă greșeala de a cădea în plasa ucigașei, nu corectează concluzia inițială a anchetei și o face scăpată pe vinovată, rupând însă relația cu ea.
De-abia de-aici încolo, începe să apară problematica morală specifică regizorului sud-coreean: vinovăția și dilema pedepsirii vinovatului fie prin răzbunare, fie prin justiție. Iar la Park Chan-Wook răzbunarea e echivalentă, uneori, cu justiția. În filmul de față, dilema e rezolvată printr-o repoziționare a vinovatului față de propria vină. Nu doar polițistul, culpabil de a fi încălcat atât deontologia, cât și etica, se simte ca atare, ci și femeia. Dar ea nu-și regretă omorurile, ci, îndrăgostită la rândul ei, încearcă și, în final, reușește să-și ispășească vina de a-l fi împovărat și întristat pe bărbatul iubit. Și de-abia scena auto-pedepsirii cu care se sfârșește filmul, modul în care eroina decide să plece – pentru a parafraza titlul – ni-l readuce în prim-plan pe Park Chan-Wook din Oldboy, din Thirst și, parțial, din Handmaiden. În rest, da, o melodramă… pe care o guști sau nu, în funcție de preferințele tale estetice. Și da, poate o cedare în fața gustului comun a unui regizor iconoclast, devenit celebru prin filme șocante, dar nu neapărat neprizabile de către marele public. Totuși, melodrama în acest caz nu înseamnă kitsch sau scene siropoase și lacrimogene. Aici iubirea se consumă cu discreție, cu o afecțiune calmă care se manifestă prin împărțirea unei mese, prin prepararea împreună a unei cine sau pur și simplu prin grija pe care o porți persoanei dragi; iar îndrăgostirea se produce prin observarea gesturilor zilnice și banale ale femeii în secvențe care românilor le-ar putea reaminti de poezia eminesciană:„Îl vede azi, îl vede mâni, astfel dorința-i gata/ El iar, privind de săptămâni, îi cade dragă fata.” Aceeași vrăjire sau îmblânzire lentă se desfășoară și în Decision to Leave prin scene a căror cromatică și încadrare te fac să te gândești la tablourile dintr-o expoziție, întrebându-te iarăși dacă nu cumva regizorul face doar artă pentru artă, folosindu-se de scenariu ca de un pretext pentru o cinematografie strict estetizantă. Erotismul este implicit, scenele în care cei doi își trăiesc dragostea sunt îmbibate de o senzualitate reținută, dar extrem de perceptibilă. Poate cel mai senzual moment din tot filmul este acela când polițistul insomniac reușește, în sfârșit, să adoarmă doar ascultând respirația femeii iubite așezată lângă pat. Senzații asemănătoare se degajă din scenele în care femeia ascultă la infinit vocea iubitului înregistrată în mesajele audio de pe telefon, din gesturile cavalerești discrete și un pic desuete ale bărbatului îndrăgostit de o doamnă aflată la ananghie, din misterul degajat de o străină care reușește să vrăjească pe toată lumea în țara de adopție…
Naturalețea interpretării actoricești (Park Hae-il, un detectiv riguros, dar cald și tolerant față de slăbiciunile firii umane, și chinezoaica Tang Wei, stabilită în Coreea de Sud prin căsătorie ca și personajul ei, interpreta iubitei lui enigmatice și devotate) apropie și mai mult spectatorul de această relație trăită în umbră. Toate, la pachet, fac din Decision to Leave un film care-i surprinde pe cunoscătorii lui Park Chan-Wook. Iar partea cea mai surprinzătoare este chiar cea melodramatică: tragismul unei povești de dragoste care se consumă lent și extrem de pudic după standardele moravurilor de azi, dar care, în ciuda excentricității circumstanțelor în care se manifestă, rămâne verosimilă, nu cade în sentimentalism și reușește să emoționeze.
Regie: Park Chan-wook
Scenariu: Park Chan-wook, Jeong Seo-kyeong
Actori: Park Hae-il, Tang Wei, Lee Jung-hyun
Unde poate fi vizionat Decision to Leave:
