Cléo de 5 à 7 (Agnès Varda, 1962)

Un film în care fiecare idee este prezentată în contrast, pentru a ilustra că fericirea este de fapt o alegere și începe cu un gând.

recenzie de film Cleo de 5 a 7, Agnes Varda

Răsfoind lista cu cele mai bune filme ale tuturor timpurilor, postată de British Film Institute pentru anul 2022, sondajul Sight and Sound (ce primește topurile celor mai rafinați critici de film), plasează Cléo de 5 à 7 pe locul 14.
De fiecare dată când urmăresc un film recomandat de către experții în domeniu, mă tem că nu voi extrage același mesaj sau poate nu mă va impresiona, deoarece analiza mea este făcută printr-un spectru de amator. Însă m-am oprit asupra lui Cléo… pentru că-mi doream de ceva timp să vizionez una dintre peliculele lui Agnès Varda, despre care auzisem numai vorbe de duh.

Povestea lui Cléo este o superbă reflecție asupra timpului, perceput prin ochii, dar și prin ochelarii de soare ai unei femei frumoase, talentate, dar ipohondre. Trăim alături de ea două ore de griji, răsfăț, întrebări, ridicări de moral și căderi de… iluzii.
Scena inițială ne prezintă protagonista, profund îngrijorată, la masa unei ședințe de tarot. Se află aici pentru că așteaptă rezultatele unor analize, cu bănuiala că ar avea o boală gravă și speranța că va primi vești bune despre viitor. Spectatorul va aștepta verdictul alături de Cléo, pe tot parcursul filmului, întrebându-se dacă nu cumva acelea sunt ultimele ei două ore de viață sau imaginându-și doar un alt început. Totul se întâmplă pe 21 iunie, cea mai lungă zi a anului, solstițiul de vară fiind ales în mod simbolic pentru a ilustra o trecere psihologică între anotimpuri, ca o lungă așteptare cu diferențe insesizabile.
Cléopatra (Corinne Marchand) este o cântăreață de succes, o femeie ce se simte vie pentru că este frumoasă (așa cum a fost încurajată să creadă de către iubitul ei, un om de afaceri mai mult absent decât îndrăgostit). La fiecare pas, suntem purtați prin grijile cele mai mărunte pe care le are: când se privește în oglindă, când probează o pălărie de iarnă, când cântă despre iubitul pe care nu l-a cunoscut niciodată și pe care încă-l mai așteaptă. Oamenii care-i sunt alături o răsfață și încearcă să-i facă pe plac, dar Cléo știe că de fapt aceea nu este realitatea.
Într-o permanentă neliniște, o vedem cum se plimbă pe stradă, intră la o cafenea și pune una dintre melodiile ei, să urmărească reacțiile celor din jur. O vedem cum se miră, atunci când discută cu o șoferiță de taxi, cât de neînfricată este acea femeie pe turele de noapte. Apoi discută cu o veche prietenă (ce poza nud pentru un atelier de sculptură) despre faptul că s-ar simți expusă într-o asemenea situație, în timp ce prietena se simte doar mulțumită și nu neapărat mândră.
Fiecare idee este prezentată în contrast, pentru a ilustra că fericirea este de fapt o alegere și începe cu un gând. Suntem purtați în permanență de la teama lui Cléo la nonșalanța și autenticitatea oamenilor cu care interacționează.
Camera se oprește des pe chipurile trecătorilor (talentul lui Agnès Varda transpare și ca fotograf) pentru a ilustra alte griji mai serioase, suntem părtașii unor mici drame ce ni se prezintă fugitiv, uneori în murmurul oamenilor din jur.
În încercarea de a se liniști, Cléo ajunge într-un parc, unde-l cunoaște pe un tânăr ce se pregătea să se întoarcă la război. Discuția cu misteriosul vorbăreț, despre care aflase la tarot, o poartă pe drumul spre cunoașterea de sine, deschizând pentru prima dată ochii de la propriile of-uri, pentru a-i înțelege cu adevărat pe cei din exterior. Varda face acel moment să pară magic, ca și cum protagonista nu se mai uită la sine printr-o lupă, ci deschide ochii la ceea ce viața are de oferit. În acel moment frica ei se dizolvă în ochii unei alte persoane și se simte liberă. Putem spune că începe vara și nuditatea aparține anotimpului, cu naturalețe.
Finalul este superb, plin de speranță. Nuditatea este prezentată acum ca o stare psihologică, pe care protagonista o înțelege ca pe o eliberare a tuturor fricilor, lăsând în urmă ceea ce nu este autentic, conectându-se cu sine și cu ceilalți. Transformarea are loc de fapt în alegerea conștientă că mai avem timp, că ne putem bucura acum și aici de ceea ce ne dorim de la viață.

Regie: Agnès Varda

Scenariu: Agnès Varda

Actori: Corinne Marchand, Antoine Bourseiller, Dominique Davray

Unde poate fi vizionat Cléo de 5 à 7:
recenzie de film Cleo de 5 a 7, Agnes Varda