Povestea unui bărbat înrobit de dualitatea femeii pe care o iubește. Un film despre dorințe obsesive și gelozii pătimașe.
Cel din urmă film al lui Luis Buñuel se încadrează în tiparele cu care regizorul își obișnuise deja publicul: personajele se confruntă cu intense experiențe erotice reprimate, cu dorințe sexuale aproape obsesive, gelozii pătimașe și trăiri onirice stranii.
De această dată, protagonistul Mathieu (Fernando Rey), un respectabil om de afaceri trecut de prima tinerețe, bogat, văduv și complet dezinteresat de femei, o întâlnește pe Conchita. Ea are doar 19 ani și, deși lucrează ca fată în casă, visează să ajungă dansatoare. Diferențele de vârstă ori cele sociale dispar într-o clipă. Mathieu se îndrăgostește la prima vedere și, odată ce începe să o cunoască mai bine pe Conchita, apetitul său pentru viața în absența ei dispare complet.
Tânăra dovedește pe zi ce trece un caracter rece, alunecos, un stil extrem de capricios, dar Mathieu nu percepe decât eleganța și dezinvoltura fetei. Ea îi declară iubirea, acceptă să împartă același pat, este ispititoare, însă îi refuză toate avansurile și propunerile sexuale, lăsându-l pe Mathieu pradă unor trăiri antagonice. De aici se naște un joc veritabil de-a șoarecele și pisica. Are Conchita ceva de ascuns, îl înșală sau, de fapt, îi servește bărbatului pe care îl iubește o lecție dură despre dragostea însăși?
În vreme ce sentimentele lui Mathieu sunt explozive, Conchita pare a avea o afecțiune pur declarativă. Accesele de furie și frustrare ale lui Mathieu sunt repede înăbușite de sentimentul său dominant. Ura nu se poate instala în sufletul lui, în schimb se înfiripă angoasa, o agonie disperată alimentată de dualitatea fetei și de jocul acesteia de neînțeles. Nu naivitatea este dezavantajul lui Mathieu, ci pasiunea care îl stăpânește ca un demon, îi fură luciditatea și îl face să surmonteze orice trădare sau minciună cu seninătatea omului care se simte pentru o clipă iubit.
În cazul lui Mathieu, un sentiment de o atare profunzime și intensitate nu se putea insinua gradual. El lovește violent, ca o măciucă în moalele capului și îl face pe protagonist să piardă complet sensul lucrurilor. Astfel se explică bizareria gestului pe care îl face la debutul filmului, când, de la fereastra vagonului de tren cu care fuge de propriul destin, varsă o găleată de apă în capul Conchitei, fata plină de vânătăi care aleargă pe peron în urma trenului.
Spiritul pătrunzător al lui Buñuel este prezent în fiecare secvență, prin abordarea unui anume cinism în compoziția personajelor cu care regizorul nu pare să empatizeze. El le înțelege și le cunoaște, doar sunt personaje universale, de fapt. Poveștile de dragoste sunt vechi de când lumea, dar Buñuel nu relatează pur și simplu o astfel de istorie, el sondează adânc și dezvăluie trăiri mai profunde. Dualitatea Conchitei și alternanța ei incontrolabilă de la iubire inocentă la prefăcătorie mercantilă ori de la un spirit pur la unul pasional, sunt revelate ingenios. Buñuel merge atât de departe încât distribuie în rolul Conchitei două actrițe, care alternează interpretarea personajului în funcție de stările și percepțiile lui Mathieu. Sensibila Conchita este interpretată de Carole Bouquet, în vreme ce rolul dezlănțuitei și răzbunătoarei Conchita îi revine lui Ángela Molina.
Construcția celor doi protagoniști, a relației lor disfuncționale, inserarea analepselor în structura narativă, personajele secundare extrem de colorate, micile picanterii care provoacă zâmbete spectatorului, trimiterile repetate la explozivele situații generate de terorism, toate fac din Cet obscur objet du déșir un film care poate fi comparat cu Viridiana sau Belle de Jour, considerate capodoperele lui Buñuel.
Regie: Luis Buñuel
Scenariu: Luis Buñuel, Jean-Claude Carrière
Actori: Fernando Rey, Carole Bouquet, Ángela Molina
