Geniul lui Sergio Leone, susținut actoricește de Charles Bronson, într-un film-reper pentru cinematografia universală.
Într-un univers vizual secetos, palid, în care singurele culori distincte sunt cele ale șiroaielor de sânge, giganticul regizor Sergio Leone, deja aclamat în industria cinematografică pentru The Good, the Bad, the Ugly, construiește, alături de scenariștii Sergio Donati și Dario Argento, un purgatoriu al umanității, pe care mai apoi îl demolează, construind deasupra rămășițelor acestuia un nou purgatoriu. Este o lume în care domnesc teroarea, corupția și frica. Dacă nu știi să mânuiești o armă ești destinat sclavismului, iar dacă nu știi să o mânuiești îndeajuns de bine, ești destinat morții. Într-o societate jucată pe degete de legea junglei, omul devine animal, iar ca în orice lanț trofic, leul se alege singur.
Scena din gară, în care cei trei tâlhari își așteaptă ținta, este definiția atmosferei filmului. Lipsită de replici, observăm trei bărbați impunători și periculoși cum se raportează la viață, atunci când nu o pot manipula cu focuri de armă. Vedem goliciunea interioară a omului, cum ești secat de umanitate după ce ai fost antrenat să devii o mașină de ucis. Nu mai există alegere, ci anduranță. Nu mai există personalitate, ci misiune. Doar că atunci când lovești ținta, iar gloanțele ricoșează în tine, misiunea devine una simbolică.
Unul din planurile acțiunii o are ca punct central pe văduva Jill McBain, interpretată de Claudia Cardinale, o femeie senzuală ce este dorită de orice bărbat care face contact vizual cu aceasta. Este cel mai important protagonist de sex feminin al genului spaghetti Western, aducând pe marile ecrane din întreaga lume ideea că femeia își poate lua destinul în propriile mâni. Prezentată ca un sex-symbol, dar și ca o femeie independentă și puternică, se recăsătorește cu visul soțului ei, acela de a construi un oraș întreg de la zero. Jill se confruntă cu o societate patriarhală, violentă, barbară, în care îți poți câștiga libertatea doar între patru scânduri. Se orientează către niște aliați puternici, alături de care să reușească imposibilul: să devină primarul unui oraș pe care să-l conducă singură.
Un alt plan este constituit de povestea unui bărbat misterios, parcă extraterestru, cu o energie onirică precum un virus contagios. Este punctul principal de interes al tuturor personajelor din această peliculă, în special pentru că nimeni nu-l poate anticipa. Este imprevizibil, iute, inteligent, tupeist, masculin, pe alocuri aerian și ciudat. Dar e ceva la acest personaj care te face să îi oferi încrederea și să empatizezi cu el încă de la prima apariție. Pe parcursul celor două ore și 55 de minute de film nu i se pronunță niciodată numele, dar un tâlhar de temut îi atribuie o poreclă. ”Muzicuță”, interpretat impecabil de Charles Bronson, este îngerul cu chip de demon. Un pistolar ce nu ratează ținta, mereu la locul potrivit în momentul nepotrivit pentru adversarii săi, are un scop bine împământenit în străfundurile traumelor sale: răzbunarea.
În această lume, moartea unește destinele. E ca și cum răposații personajelor își uneltesc răzbunarea, viii devenind niște simple marionete în războiul împotriva morții. Frank, interpretat de legendarul actor Henry Fonda, este demonul cu chip de înger. Este un burghez bogat, elegant, manipulator, cu un farmec ce ar putea seduce orice femeie. El este reprezentantul morții, al întunericului.
Alegerea lui Henry Fonda pentru acest rol este una cu totul și cu totul specială. Un actor ce a interpretat cu mare succes o varietate considerabilă de personaje pozitive, cel mai notabil fiind Numărul 8 din 12 Angry Men, să fie distribuit într-o asemenea partitură denotă anticiparea percepției publicului cu privire la acest personaj. Sergio Leone a încercat să-i îmblânzească aparența, să încetinească judecata spectatorului și să accentueze comparația prezentată mai sus, cea a demonului cu chip de înger. Cu niște ochi albaștri ce te poartă cu gândul la privirea mesianică, aflăm imediat că ultimul loc în care Frank ar vrea să-și petreacă existența este Raiul. Este motivul tuturor relelor, este cel ce dă ora exactă, cel ce pavează drumul cu bune intenții. Frica pe care o instituie în oameni face ca nimeni să nu lupte împotriva lui. Toți așteaptă momentul potrivit.
Geniul lui Sergio Leone, susținut actoricește de Charles Bronson, se observă clar și răspicat la finalul filmului. Momentul în care ”Muzicuță” realizează că bărbatul care i-a ucis fratele, că omul care i-a umplut gândurile toată viața se află la o aruncătură de băț de pistolul său, reprezintă o scenă definitorie în cinematografia universală. O privire uimită, rănită și confuză, căreia i se atribuie un dolly shot de câteva secunde, este rețeta simplă și imaculată a unui moment ce a intrat în istoria filmului. Vedem ani de suferință, iubire necondiționată, învinovățire, ură și venin, determinare și dorință, totul în câteva secunde.
Trecut prin purgatoriu, omul este purificat. Dar ce nu cunoaște este că purgatoriul va reapărea, construit deasupra celui pe care a reușit să-l distrugă. La gândul că i se pregătește un nou obstacol, omul este programat să fugă. Ce ne sfătuiește acest film este exact contrariul, gândul unei noi călătorii prin infern să fie unul asumat, unul pentru care să ne pregătim imediat, unul conștient. ”Cândva”.
Regie: Sergio Leone
Scenariu: Sergio Donati, Sergio Leone
Actori: Claudia Cardinale, Henry Fonda, Charles Bronson
Unde poate fi vizionat C'era una volta il West:
