O comedie tristă departe de a fi o realizare simplistă, un film care nu poate fi vizionat și tratat cu superficialitate.
Debut în lungmetraj pentru Radu Jude, filmul pleacă de la un scenariu liniar și puțin consistent care oferă o poveste simplistă. Delia (Andreea Boşneag) este o adolescentă dintr-un oraș mic de provincie care are norocul să câștige un autoturism Dacia la concursul organizat de o firmă de băuturi răcoritoare. Premiul vine însă și cu un preț de plătit: câștigătorul trebuie să vină la Bucureşti și să filmeze o reclamă pentru firma de băuturi care să certifice realitatea oferirii premiilor și să îndemne consumatorii să cumpere mai mult. Filmarea nu ar trebui să fie foarte solicitantă: Delia trebuie să stea așezată la volanul mașinii, să zâmbească larg în fața camerei de filmat și să bea straşnic din sticla cu sucul norocos. Textul de învățat pentru Delia este și el facil: ea se declară a fi cea mai fericită fată din lume! Nici finalul nu este unul spectaculos, nu răstoarnă în niciun fel planul dramaturgic de la bun început.
Cu toate acestea, Radu Jude are altfel de intenții pentru filmul său. El folosește o istorie aparent banală pentru a recompune elaborat o realitate minuțioasă atât a societății românești, cât și a anilor adolescenței pe care îi trăiește Delia. Produsul final are un aer extrem de pitoresc și credibil. Nuanțarea este realizată de regizor prin expunerea relațiilor pe care adolescenta le are cu părinții ei, cei care au adus-o cu mașina proprie în capitală, dar și prin construcția unui personaj principal aparent comun, dar cu o miză unică, elaborat cu ajutorul Andreei Boşneag, actriță debutantă, dar perfectă în rol.
Spuneam că Delia a avut norocul să câștige un autoturism. Dar dacă acesta nu este tocmai un noroc? Aminteam și că premiul are un preț de plătit. Poate că prețul este însă unul mult mai mare decât deranjul de a veni în capitală de la sute de kilometri și de a petrece câteva ore în arșiță și disconfort, copleșită de emoțiile filmării…
Spectatorul înțelege rapid că relația dintre Delia și părinți, domnul și doamna Frăţilă, este viciată iremediabil. Părinții înșiși au o relație mai mult convențională unul cu celălalt și este dificil pentru adolescentă să relaționeze cu ei. Delia nu este o fată prea norocoasă, de fapt. Și nici cea mai fericită. Nu poate relaționa cu părinții ei. Educația primită nu este cea mai aleasă, Delia este ușor impertinentă. Situația financiară familială nu este roz deloc. Pe tânăra fata nu o ajută deloc nici fizicul și nici firea introvertită. Poartă haine modeste, are cele mai urâte sandale din lume și un aer “ca de la țară”. În acest context, Dacia cea nouă nu reprezintă un premiu pentru ea, ci, mai degrabă, singurul succes pe care l-a avut în viața ei. Atunci când tatăl încearcă o vânzare rapidă a autoturismului pentru a-și finanța propriile ambiții, Delia simte că Dacia cea nouă devine singurul ei atu. Aflată pe teren străin, nefamiliarizată cu viața în marele oraș tumultos, aruncată în mijlocul unei echipe de filmare pe cât de zgomotoasă, pe atât de disprețuitoare la adresa fetei (o imagine sumbră a consumerismului românesc și a industriei de publicitate pe care Jude o înfățișează minuțios), Delia are o confruntare cu tatăl ei. Meschinăria acestuia îl face să forțeze mâna Deliei pentru a semna contractul de vânzare a mașinii. Și pentru a încasa prețul dorit, dl. Frăţilă nu se sfiește să devină detestabil, secondat îndeaproape de dna. Frățilă. Cei doi o umilesc pur și simplu pe fata lor, aruncă amenințări revoltătoare și tatăl sfârșește prin a-i spune Deliei cuvinte dezgustătoare. Pentru “norocoasa” fată, Dacia cea nouă este singura șansă reală de a ieși din lumea ei posacă și prăfuită, biletul ei doar dus către o viață departe de orașul natal și către un trai diferit de cel al părinților ei.
Jude elaborează și relevă toate trăirile Deliei și inventează, în lipsa unui climax veritabil, un moment-cheie al devenirii personajului: accesul de plâns al fetei, încuiată în toaleta publică, urmat de ștergerea grăbită a lacrimilor și de mersul cu pași fermi către locul în care va negocia cu tatăl ei condițiile vânzării mașinii, este momentul în care Delia pierde ultima fărâmă a copilăriei. Din acel moment, Delia nu mai este copilul părinților săi, este un adult care știe să-și tocmească viitorul și să obțină ceea ce îi lipsește. În numai câteva ore, Delia acumulează mai mult decât părinții săi într-o viață: determinare și curajul de a înfrunta onest viața.
Andreea Boşneag face un rol foarte bun și reușește să transmită o emoție continuă spectatorului forțat să îi observe tristețea din privire și zâmbetul fals în dublele fără număr trase de echipa de filmare care o silește să repete aproape până la paroxism: ”Sunt cea mai fericită fată din lume”, în vreme ce întregul ei eșafodaj fragil colapsează.
Vasile Muraru face un personaj cu substanță, un mârlan cu sandale peste ciorapi, arogant cu toată lumea (și cu propria nevastă), plin de sine și cu o nepăsare sau necunoaștere fantastică a dorințelelor și trebuințelor copilului său aflat în pragul maturității.
În roluri deloc ofertante, dar care fixează cadrul îmbâcsit al realității brutale redate minimalist, dar fidel de către Jude îi revedem pe Şerban Pavlu, regizorul clipului publicitar şi pe Andi Vasluianu, operatorul.
Comedia tristă a lui Radu Jude este departe de a fi o realizare simplistă. Doar pare a fi, socotind cele cam 90 de minute de cadre filmate exclusiv in zona Universității. În timpul acesta se desfășoară drama, aproape subliminal. Și spectatorul o percepe. Apoi o deslușește. Jude filmează elaborat și are abordarea care îl consacră.
Cea mai fericită fată din lume este un film care nu poate fi vizionat și tratat cu superficialitate.
Regie: Radu Jude
Scenariu: Radu Jude, Augustina Stanciu
Actori: Andreea Bosneag, Violeta Haret-Popa, Vasile Muraru, Serban Pavlu, Andi Vasluianu
Unde poate fi vizionat Cea mai fericită fată din lume:
