Un adevărat studiu al caracterului uman, al suferinței de orice fel și al nevoii de dragoste și apartenență.
Film de debut în lungmetraj al lui Mihai Sofronea, Căutătorul de vânt promite de la primele cadre o experiență diferită, o abordare sensibilă și profundă a personajelor și o poveste simplă, încărcată însă de nuanțe și atribute complexe care derivă din adânca și întortocheata fire a omului.
Fără nicio tragere de inimă, izolat și depresiv, inginerul Radu (Dan Bordeianu) își schimbă locul de muncă și noua companie îi solicită un set de analize medicale. Acestea relevă că ceva nu e în regulă cu plămânii lui de fumător. Boala este necruțătoare și nu mai are decât vreo două luni de trăit. Radu se predă primului impuls și părăsește orașul, conducându-și mașina într-o stare de degringoladă totală, rătăcind aiurea pe șosele, zile și nopți. Fără o țintă și fără un plan, se oprește într-un sat oarecare, izolat, apărut în calea lui de niciunde, unde colapsează. Nea Pavel (Adrian Titieni), un om al locului, îi oferă adăpost și îngrijire în casa lui modestă din vârful unui deal. De-abia în această casă și în acest sat Radu își găsește refugiul și liniștea. Nea Pavel și nepoata lui din sat, Ana (Olimpia Melinte), care se oferă să gătească pentru străinul bolnăvicios apărut de nicăieri, îl fac pe Radu să uite pentru o vreme de condiția lui, să trăiască simplu, să se bucure de peisaje și să… caute vânt. Căci nea Pavel crede că acesta e motivul vizitei inginerului pe meleagurile sale: să caute colțuri de țară cu vânt puternic pentru ca străinii să vină și să monteze acolo centrale eoliene.
Scenariul, scris de Sofronea însuși, curge firesc chiar dacă face un slalom constant între teribilul situației protagonistului, liniștea diafană pe care o găsește acesta în sat, trăirile dense ale inginerului și aparenta placiditate a lui nea Pavel ori a nepoatei sale. Personajele coexistă și sunt maleabile, viețile lor se intersectează și se amestecă sinuos până când debusolatul își găsește busola, împăcatul cu sine însuși nea Pavel își regăsește furia și dezamăgirea, iar Ana își abandonează calmul și resemnarea și își dezvăluie pasiunea.
Radu fuge de sine însuși, fuge de trecutul său și fuge de oameni. Nea Pavel și Ana sunt tocmai aceia pe care cei ce fug i-au lăsat în urmă. Bunătatea lui nea Pavel și frumusețea Anei îl fac pe Radu să se descopere și să înțeleagă cum e viața de fapt și de ce merită să trăiești. Va exista sau nu o regăsire în echilibru a celor trei personaje? Poate că da, poate că nu.
Sofronea își conturează excelent personajele, le nuanțează, compunând un adevărat studiu al caracterului uman, al suferinței de orice fel și al nevoii de dragoste și apartenența. Dacă Bordeianu duce tot greul filmului, elaborând stări antagonice ale personajului Radu, Titieni și Melinte rotunjesc convingător o imagine, aparent dezolantă, a singurătății și a deșertăciunii.
Peisajele ce descriu imaginea filmului sunt aride, dar liniștitoare, pline de ceva anume ce nu poate fi numit sau identificat. Cadrele sunt filmate în așa manieră încât să încarce vizual o anume simbolistică: poate că satul este un tărâm imaginar, poate că este un ținut dintr-o altă lume, poate că este de fapt Styxul însuși pe care Radu refuză să îl traverseze pentru a pătrunde pe tărâmul morții. Poate că nea Pavel este chiar Cerberul cu rol inversat, care nu îi permite lui Radu să calce în lumea de dincolo.
Relaționarea personajelor și chimia dintre ele este complicată, finalul este ambiguu, filmul păstrând o nuanță surprinzătoare și greu de înțeles, la fel ca firea și destinul omului. Tocmai aceste lucruri fac din Căutătorul de vânt un film care nu trebuie ratat.
Regie: Mihai Sofronea
Scenariu: Mihai Sofronea
Actori: Dan Bordeianu, Olimpia Melinte, Adrian Titieni
